Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu, 2016

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Sibiu, Iunie, Teatru (1) - Armina, frumoasa mea soră la FITS, 2016


Florian-Rareş Tileagă

iunie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Să fii critic de teatru şi să nu fi participat deloc, la nici o ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru din Sibiu, e ca şi cum ai zice că-ţi plac plăcintele, ştii ce gust au, dar nu ştii cum arată. Să ştiţi, însă, că am scuze pentru grava mea absenţă: 1) mulţi ani festivalul a fost simultan cu TIFF, iar subsemnatul, fiind şi critic de film, având de ales între teatru şi film, am ales mereu filmul; 2) când n-a mai fost simultan cu TIFF, ci imediat după, era inutil să mai sper că ajung şi la Sibiu, după ce banii îmi erau cheltuiţi pe Cluj. Aşa că sosirea mea la Sibiu, la marele festival de teatru (mai mare decât Edinburgh-ul şi Avignon-ul, deci implicit cel mai mare din Europa), e un miracol personal.

De aceea, fiindcă mă văd nevoit "să iau piatră-n gură" la această ediţie cu numărul 23, care pentru mine este prima, n-o să încep să laud festivalul ca şi când aş şti despre ce vorbesc, ca şi când singur aş fi ajuns la concluzia că e complex, unic, etc. Ar fi o umflare de fraze des uzitată în critica noastră de teatru, de care eu, unul, sunt sătul. Aşa că dacă vreţi să aflaţi cât de mare, în cifre şi cantităţi, e festivalul - care, pare-se, defineşte un Sibiu aflat încă, turistic şi publicitar, în siajul statutului de capitală culturală europeană - intraţi pe sibfest.ro. În ce mă priveşte, am văzut doar două spectacole, câteva artificii, niţică aglomeraţie de oameni cu ecuson la piept, mici nervi la intrarea în săli (ţinând cont că unele spectacole sunt deja vândute) şi un feeling de primă zi de festival, în care "microbul" a fost încă vag sesizabil în oraş, încă necopt, încă neieşit de tot la suprafaţă.

Textul de mai jos - ca şi altele în care voi scrie despre spectacolele din străinătate - nu sunt recomandări să mergeţi la acel spectacol. Exceptând cazul în care plecaţi în Polonia, ca să-l vedeţi acolo, la el acasă, e imposibil să-l vedeţi la Sibiu datorită cronicii, având în vedere că în festival se joacă de două ori, iar a doua reprezentaţie e în ziua în care apare cronica. Aşa că, începând de azi, voi scrie cel mult nişte texte scurte, un fel de cronică-reportaj, cu unicul scop de a vă da starea de spectator pe care eu, F.R.T., am avut-o în acea zi, în acea sală de teatru. Sper, în felul ăsta, să vă transmit cât pot de bine cheful de teatru, în acest festival în care e imposibil să nu găsiţi ceva ce nu aţi mai văzut / trăit / simţit pe pielea voastră până acum.

Armina, frumoasa mea soră

Nu ştiu câţi dintre voi aţi auzit vreodată de genocidul din Asia Mică (1914 - 1922), coordonat de Imperiul Otoman împotriva minorităţilor etnice. Poate că, la fel ca mine, veţi intra pe Wikipedia ca să aflaţi despre ce e vorba. Cert este că dacă nu ştiţi nimic, sunteţi un european autentic. Un bun occidental şi, deci, spectatorul ideal pentru Armina, frumoasa mea soră: un spectator ignorant în mod involuntar, născut în cultura europeană a "ochelarilor de cal" şi în curentul de orientare obligatorie către vest şi de tăcere confortabilă în legătură cu ceea ce se întâmplă în est. Spectacolul este, în esenţa lui, un semnal de alarmă în acest sens. Aduce pe scenă frânturi din trauma suferită de armenii creştini, în perioada exterminării şi ridică la nivel de parabolă, fără graniţe şi repere temporale, durerea umană în cel mai intim sens al ei.


E greu să vă imaginaţi cum arată scenele din Armina..., nici măcar dacă aţi văzut exemple cât de cât similare de teatru pe motive ritualice - iar cele mai apropiate titluri româneşti ar fi O trilogie antică a lui Andrei Şerban sau Danaidele lui Silviu Purcărete. Şi nici măcar cele mai bune instantanee foto n-ar putea să vă comunice "temperatura" fantastic de înaltă a spaţiului scenic, construit printr-un amestec de muzică sacrală arhaică (performată live din voce şi clopote), frânturi de situaţii ilustrate simbolic şi decoruri care încontinuu cad, se desfac, se rup, se realcătuiesc, sugerând biserică, spital, uliţă. Aşa că cel mai bine ar trebui să vă imaginaţi o combinaţie de liturghie, şantier şi dans contemporan, în care stihirile bisericeşti devin cântece de plângere a tot ceea ce se petrece pe scenă: sugestii de situaţie foarte precis jucate, foarte atent accentuate prin fâşii de lumină care taie în bezna scenei şi pun în evidenţă, constant, victima şi călăul. Întocmai ca în teatrul cruzimii, aşa-zis ritualic, anistoric, non-psihologic, de intensitate carnală pe care îl visa Antonin Artaud acum un secol, Armina... produce şoc vizual, sonor, fizic. Scena, personajele şi obiectele sunt în permanenţă lovite, trântite, mişcate, creând muzică din gălăgie şi asigurând dinamismul agresiunii. Certitudinea violenţei.


Armina... - ca ofertă de teatru senzual, crud, afectiv, obiectual, ca ofertă de teatru care, fiind evocator-ritualic, exclude orice cădere în derizoriu - poate fi un mic model pentru teatrul românesc. Spun "mic" ca să nu supăr, deoarece, ca unii care preferă textele mari, având impresia că şi montarea lor va fi automat mare, mulţi regizori români ar putea coborî urechea la ceea ce conţine un astfel de teatru golit de vorbe, dar umplut cu intensităţi umane: fond folcloric de sonorităţi şi motive estetice arhaice (pe care noi, românii, îl avem din plin în fiecare colţ de ţară), traume naţionale (ne-am putea, oare, lăuda cu o istorie paşnică?) şi orientarea spre trecut (virtute fundamentală a românului). Dacă cumva visez cai verzi pe pereţi, trageţi-mă voi de mânecă.


Titlu original: Armine, Sister
Regie şi dramaturgie: Jarosław Fret
Scenografie: Maciej Mądry, Krzysztof Nawój, Paweł Nowak, Bartosz Radziszewski, Andrzej Walada / Muzică: Jarosław Fret
Distribuţie (parţial): Davit Baroyan, Ditte Berkeley
Producţie: Teatr ZAR, Polonia
Vizionare: iunie 2016, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru, Sibiu
Credite foto: Karol Karek
.





 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu, 2016


0 comentarii

Spacer Spacer