Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2016

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Sunetul aurit al tânărului violoncelist Andrei Ioniţă


Marcel Frandeş

iunie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis

Concertul Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, din 9 iunie 2016 a fost dirijat de Christian Badea şi a cuprins două lucrări muzicale deosebit de frumoase, aparţinând romantismului: Concertul pentru violoncel şi orchestră în mi minor, op. 85 de Edward Elgar, solist Andrei Ioniţă şi Simfonia nr. 3 în fa major, op. 90 de Johannes Brahms. Concertmaistru invitat a fost violonistul francez David Lefèvre.

Tânărul violoncelist Andrei Ioniţă este câştigătorul Premiului I la Concursul Internaţional Ceaikovski, ediţia a XV-a, din anul 2015, de la Moscova. Muzicianul român s-a născut în 1994 la Bucureşti şi a început studiul pianului la vârsta de cinci ani, apoi la opt ani a studiat violoncelul la Şcoala de Muzică Iosif Sava, cu Marie Paladi. În prezent este student la Universitatea de Artă din Berlin (Universität der Künste Berlin), la clasa profesorului Jens Peter Maintz. Andrei Ioniţă este laureat al mai multor concursuri internaţionale, precum: Aram Haciaturian-2013, International ARD Music Competition-München, 2014, Grand Prix Emanuel Feuermann-Berlin, 2014. Este bursier al Deutsche Stiftung Musikleben, iar prin generozitatea acesteia, cântă pe un instrument realizat de lutierul italian Giovanni Battista Rogeri [1] din Brescia, în anul 1671.

Andrei Ioniţă a colaborat cu muzicieni precum Gidon Kremer, Christian Tetzlaff la Festivalul Chamber Music Connects the World, a concertat în săli renumite ca: Herkulessaal din München, Kammermusiksaal din Berlin, Stadtcasino din Basel. A fost invitat de către Valery Gergiev să concerteze la Londra, Baden-Baden, München şi Sankt-Petersburg.

De curând, în luna mai 2016, publicul bucureştean l-a putut asculta pe violoncelistul Andrei Ioniţă, la sala Mihail Jora a Societăţii Române de Radiodifuziune, interpretând alături de Orchestra Naţională Radio, dirijată de Thomáš Brauner, Concertul în si minor de Antonin Dvořák.

La sala Ateneului Român, acompaniat de Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu, dirijată de Christian Badea, Andrei Ioniţă a cântat cu un aer contemplativ-elegiac Concertul pentru violoncel şi orchestră în mi minor, op. 85 de Edward Elgar, stârnind o mare admiraţie, aplauze îndelungate şi ovaţii, fiind chemat de mai multe ori la rampă.

Concertul de violoncel de Edward Elgar a fost scris în vara anului 1919 şi a fost cântat în primă audiţie de Felix Salmond, la 26 octombrie 1919, în Queen's Hall la Londra. Celebra violoncelistă Jacqueline Mary du Pré a fost cea care l-a adus în mod real în atenţia publicului. Totodată, ea l-a şi înregistrat în 1965, pentru casa de discuri EMI, împreună cu London Symphony Orchestra, dirijată de Sir John Barbirolli. Dintre alţi mari instrumentişti, care au cântat cu mult succes acest concert, amintim pe: Beatrice Harrison, Julian Lloyd Webber, Steven Isserlis, Yo-Yo Ma şi Truls Mǿrk. Concertul cuprinde patru părţi: I. Adagio-Moderato, II. Lento-Allegro molto, III. Adagio şi IV. Allegro moderato-Allegro ma non troppo-Poco più Lento.

Ascultând introducerea la prima mişcare, cu acel recitativ al violoncelului solo, marcat de acorduri bogate, am perceput instantaneu o calitate a sunetului şi un mod cursiv de exprimare sonoră extrem de rar întâlnite pe scena de concert. Andrei Ioniţă cânta transpus într-o lume a frumosului, de unde materializa vibraţii cizelate până la perfecţiune. Încercam să ascult fără să privesc şi într-adevăr melodiile şerpuiau cu mare simplitate şi eleganţă. Indiferent de registrul în care cânta, violoncelistul emitea sunetele cu aceeaşi claritate şi timbralitate aurită. Priveam din nou şi admiram mişcările instrumentale ale acestui tânăr. O gestică atât de eficientă, încât aproape că arcuşul plutea peste coarde. O uşurinţă în mişcările mâinii sale drepte făcea ca sunetul să se 'evaporeze' din violoncel. Iar activitatea mâinii stângi pe tastieră era una fabuloasă. Generozitatea vibrato-ului impresiona. Intensitatea şi ardoarea porneau din interiorul fiinţei sale. Era o muzică romantică ce se mula perfect pe sensibilitatea lui Andrei Ioniţă.

De remarcat intervenţia violelor care prezintă tema ce va fi reluată de violoncelul solist, iar mai târziu de către instrumentele cu coarde, pregătind modulaţia spre tonalitatea majoră. Cât de clar a sunat Scherzo-ul! Părţile se succedau fără întrerupere. Se auzea o muzică cu caracter introspectiv, de o mare frumuseţe.


În finalul concertului, rondo-ul aducea în prim plan o temă cu aspect de marş. Apoi, după o secţiune cu bogate armonii cromatice şi schimbări metrice este reluat recitativul violoncelului solist din prima parte a concertului.

La cererea publicului, Andrei Ioniţă a oferit trei bis-uri: două dansuri din Suitele solo de Johann Sebastian Bach şi două părţi din Sonata solo op. 25 nr. 3 de Paul Hindemith, etalând o cerebralitate ieşită din comun şi o expresivitate convingătoare.

În partea a doua a serii muzicale de la sala Ateneului Român, auditoriul a putut asculta celebra Simfonie nr. 3 în fa major, op. 90 de Johannes Brahms. Muzica părţii a III-a, Poco Allegretto, este uneori asociată cu cea a filmului artistic franco-american, având titlul Aimez-vous Brahms? / Vă place Brahms? realizat de ucraineanul Anatole Michael Litvak, în 1961, având în rolurile principale pe Ingrid Bergman, Anthony Perkins şi Yves Montand.

<cke:param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/Y08dR9s6h_0>

Această idee muzicală este în stilul unui vals ceaikovskian, beneficiind însă de indiscutabilă originalitate.


Drama biografică americană Kill Your Darlings (2013) de John Krokidas [2] este o altă peliculă în care muzica lui Brahms din acest Poco Allegretto al Simfoniei nr. 3 a fost utilizată.

Dirijorul Christian Badea încântă publicul la fiecare prezenţă a sa pe scena Ateneului. Sub bagheta maestrului Orchestra Filarmonicii George Enescu sună mereu proaspăt, cu sonorităţi cizelate, cu frazare elegantă, perfect adecvată stilului muzicii interpretate. Artistul posedă arta de a solicita maximum de concentrare în emisie, transmite frământările sale filozofice interioare printr-o gestică dirijorală concisă şi precisă, foarte sugestivă, dar mai ales prin mimica, uneori chiar cu ajutorul încruntărilor mustrătoare. Mereu exigent, el aspiră la abstractul muzicii. Admiram cum atmosfera creată în fiecare din cele patru mişcări ale Simfoniei în fa major, se preschimba fin, de la idilic la melancolic de la introspectiv la retrospectiv.

O particularitate a acestei lucrări constă în folosirea muzicală de către compozitor a devizei sale din perioada Frei aber froh (Liber, dar fericit), când era celibatar. Este vorba de motivul F-A-F (sunetele fa-la-fa), care se regăseşte pe parcursul întregului discurs muzical.

Această simfonie, compusă în vara lui 1883 la Wiesbaden, a fost înregistrată în secolul al XX-lea, de peste 150 de ori, cu diferite orchestre de prestigiu. Prima gravare a fost realizată de Leopold Stokowski, în anul 1928. Au urmat altele, dintre care amintim [3] pe cele ale lui: Wilhelm Furtwängler cu Orchestre Philharmonic de Berlin (1949), Bruno Walther, cu Orchestre Symphonique de Columbia (1953), Raphael Kubelik cu Orchestre Philharmonic de Vienne (1957), Leonard Bernstein cu Orchestre Philharmonic de New-York (1964), Sergiu Celibidache cu Orchestre Philharmonic de Munich (1979), Bernard Haitink cu Orchestre du Concertgebouw d'Amsterdam, Colin Davis cu Orchestre de la Radio Bavaroise (1988), Claudio Abbado cu Orchestre Philharmonic de Berlin (1989) şi Mariss Janson cu Orchestre Philharmonic d'Oslo (1999).

Desigur, întreaga simfonie emoţionează profund, dacă ar fi să amintim doar variaţiunile din ultima parte sau temele schumanniene (Renana) din prima mişcare, Allegro con brio.

Plecând din la sala Ateneului Român, după ce am ascultat concertul orchestrei Filarmonicii George Enescu din Bucureşti din 9 iunie 2016, mi-a venit în minte adevărul cuvintelor lui Vasile Ghica: Muzica, o broderie pe pânza bucuriei.

NOTE
[1] http://ingleshayday.com/archive/instrument/168-cello-giovanni-battista-rogeri.html
[2] După romanul lui Jacque Kerouac şi William Burroughs: And the Hippos Were Boiled in Their Tanks (Şi hipopotamii au fost fierţi de vii în piscina lor), scris în 1945.
[3] https://fr.wikipedia.org/wiki/Symphonie_n%C2%BA_3_de_Brahms




 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2016


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Simfonia nr. 3 de Anton Bruckner, la Ateneul Român, Marcel Frandeş
 Concert de muzică italiană la Ateneul Român, Marcel Frandeş
 Tehnică strălucită şi sunet timbrat măiestrit - violonistul Jakub Jakowicz, la Ateneu, Marcel Frandeş
 De la Apus la Răsărit, Ioana Hrior
 Concertul de deschidere al festivalului Chei 2016 al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Marcel Frandeş
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2016


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer