Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Câini

În Cîini, intenţia mea nu a fost să restitui realitatea


Cezar Gheorghe, Silvia Dumitrache, un interviu cu Bogdan Mirică

Observator Cultural, iunie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
La cea de-a 15-a ediţie a Festivalului de Film Transilvania (27 mai - 5 iunie 2016), Trofeul Transilvania i-a revenit lui Bogdan Mirică, pentru debutul său în lungmetraj, Cîini, filmul care a obţinut, la Festivalul de Film de la Cannes 2016, Premiul FIPRESCI, în secţiunea Un Certain Regard. Am stat de vorbă cu Bogdan Mirică despre cum a ajuns să facă un "thriller cu tente de neo-noir" şi despre un alt tip de estetică, diferită de cea a Noului Cinema Românesc.

Cezar Gheorghe şi Silvia Dumitrache: Lumea descrisă în Cîini mocneşte de o violenţă viscerală, de o agresivitate ce pare structurală în personajele care trăiesc în acel sat parcă atemporal. Care au fost faptele care au stat la baza acţiunii?
Bogdan Mirică: Au fost foarte multe evenimente la care am asistat, practic, toată copilăria mea, am asistat la multe scene foarte violente şi nici măcar dintr-un sat de la capătul pămîntului, era un sat de pe lîngă Tîrgovişte. Vedeam noaptea foarte mulţi oameni care ieşeau beţi de la discotecă, se luau la bătaie, se băteau cu pumnii mai întîi, apoi cu ulucile din gard, cu topoarele, cu barda, cu lanţul de la bicicletă, asta mă înspăimînta, eram copil şi mă uitam cu fratele meu peste gard la ce se întîmpla. Apoi mi-am dat seama că ceea ce mă înspăimînta nu era neapărat faptul că îşi dădeau în cap cu toporul, ci că, de cele mai multe ori, nu exista nici o cauză concretă, nici un scop concret. Dacă nu există cauzalitate, înseamnă că nici nu poţi să previi. Dacă nu poţi să previi, rămîi total suspendat. Mi se pare înspăimîntătoare violenţa arbitrară care oricînd poate să explodeze în societate. În oraş, cînd asişti la o scenă potenţial violentă, oarecum presupui ce s-ar putea întîmpla, cum ar putea escalada lucrurile. La ţară însă, am văzut cum lucrurile degenerau uneori într-un minut. Dar nu cred că este neapărat ceva românesc. Am fost la un workshop în Croaţia, eram într-un loc idilic, unde am asistat la o bătaie între vreo 30 de bărbaţi, care se băteau cu scaunele şi cuţitele, apoi se opreau, mai beau, se mai băteau puţin, şi aşa au ţinut-o patru ore. Cineva mi-a explicat motivul pentru care se băteau: pentru o femeie. Aşadar, am pornit de la o emoţie reală, dar tot ce este în film este imaginat de mine. Dar frica, intenţia de a prevala asupra celorlalţi fără nici o miză concretă, doar aşa, să fii tu Alpha dog au rămas cu mine mulţi ani şi asta am încercat să transmit în film.

C.G. şi S.D.: Cum ai conceput stilistica filmului?
B.M.: Am pornit din mai multe direcţii, dar toate au dus cumva în acelaşi punct. Am vrut să evit stilistica din serialul Umbre, care e filmat foarte edgy, foarte urban, am vrut să încerc ceva nou. Cineva mi-a spus că filmul Cîini are pauze cehoviene, îmi imaginam un fel de lentoare, o tensiune care se creează între doi oameni care stau unul lîngă altul şi nu zic nimic. Voiam să văd dacă reuşesc să o creez, e foarte greu, o mizanscenă minimă. De aici a decurs stilul acesta de filmare cu tracking shot-uri foarte lente, cu mişcări de cameră ample, wide screen, spaţii lîngă personaje, cu mizanscenă epurată care cred că duce la tensiune fără să o potenţez prea mult cu gimmick-uri de genul muzică care nu e necesară.

C.G. şi S.D.: Cum te-ai hotărît asupra locului de filmare şi care au fost provocările de a filma atît de mult în natură?
B.M.: Provocările au fost multe. Am filmat vara, iar vara nopţile sînt scurte, aşa că o perioadă normală de filmare de 10-12 ore era acum redusă la şapte, între ora 22.00 şi 5.00 dimineaţa. De multe ori s-a întîmplat să fie furtuni, să fie înnorat.. apoi, natura se joacă aşa cum vrea ea cu cromatica. În preproducţie, aprilie, mai, iunie, am fost să căutăm locaţiile de filmare, cînd totul era foarte verde, şi noi aveam nevoie ca totul să fie ars, galben. De multe ori mă uitam pe buletine meteorologice, să văd dacă o să fie secetă, ploaie... Poţi să faci modificări în postproducţie, dar voiam ca intervenţia să fie minimală. De pildă, la scena crimei din maşină, aveam nevoie de un lan de porumb care să fie mai înalt decît maşina, de unde Samir să iasă şi să nu vezi ce s-a întîmplat. Natura a jucat un rol dramaturgic, e un personaj care influenţează ce se întîmplă. Apoi, la secvenţa cînd poliţistul cade în genunchi şi scuipă sînge, aveam nevoie de un peisaj deşertic şi l-am găsit la albia unui rîu, dar nu ştiam dacă cei de la baraj aveau să dea drumul la apă sau nu şi ne gîndeam că nu aveam timp să fugim de acolo, echipa de 100 de oameni, plus aparatura.

C.G. şi S.D.: Există un efect comic în film. Cît de mult ai intenţionat să îi dai o notă comică?
B.M.: E primul meu proiect care nu este comedie. Am scris multe scenarii de comedie şi, într-un fel, am încercat să restrîng cît am putut de mult comedia. Au fost secvenţe pe care le-am scos la montaj tocmai pentru că erau prea amuzante, pentru că mi se părea că riscă să polueze stilul filmului. A fost o provocare să mă abţin de la a o da în comedie de limbaj.

C.G. şi S.D.: Cum ai ajuns să filmezi acea scenă, la care sala a reacţionat foarte puternic, în care poliţistul analizează acel picior găsit?
B.M.: Voiam să fie opusul lui CSI. Iniţial, o decupasem altfel, cu multe detalii, dar apoi mi-am dat seama că secvenţa nu era despre picior, ci despre obsesia omului pentru picior, pentru Samir, speranţa că prin picior o să ajungă la Samir, o să reuşească să îl înfunde. A fost o dublă de zece minute, care a ajuns la cinci în final, dar a fost foarte dificil, pentru că a fost dintr-o bucată, printr-un tracking shot foarte lent.

C.G. şi S.D.: Cîini se distanţează destul de mult de estetica Noului Val românesc. În ce gen am putea să încadrăm filmul?
B.M.: În genul corcitură, are elemente asumate de western, de thriller, de neo-noir, probabil şi ceva din realismul românesc. Dar nu vreau să îl înscriu într-un gen anume. La Cannes, am citit o cronică simpatică în care spunea că e noul val al Noului Val românesc. Dar nu cred că există Noul Val, deci nici noul val al Noului Val nu are cum să existe.

C.G. şi S.D.: Ceea ce de obicei unii au în minte atunci cînd se gîndesc la sintagma "Noul Val" este asociat un anumit tip de realism, cu cadre lungi, folosirea mai restrictivă a montajului, lucruri de care tu te distanţezi.
B.M.: Alegerea unei astfel de abordări ţine de intenţie. Iar cînd vorbeşti despre intenţie, te întrebi: vrei să restitui realitatea aşa cum e sau să propui publicului varianta ta de realitate? Cred că o serie de regizori din Noul Val românesc au avut intenţia de a restitui realitatea. Intenţia mea nu a fost asta. Este artă, ar trebui să ai un soi de libertate, nu poţi să devii sclavul unui curent. De exemplu, primele două filme ale lui Radu Jude erau oarecum în cheia acestui tip de realism, după care în Aferim! s-a distanţat.

C.G. şi S.D.: Te imaginezi lucrînd într-o industrie de film de tip hollywoodian?
B.M.: Cînd eram mai mic, visam la asta, dar mă atrăgea partea superficială, acum ce mă interesează este să am un raport cît mai intim cu filmul pe care îl fac. Iar România are acest avantaj că producătorii nu se bagă. Atunci, filmul e pe cît de bun sau de prost eşti tu. Acum opt ani eram la Londra, unde făceam un masterat în scenaristică şi atunci mă interesa, pentru că profesorii îmi spuneau că stilul meu ar merge foarte bine la Hollywood, că am umor dark, acţiune şi m-a atras ideea. Apoi m-am întors aici, mi-am luat porţia de România şi, treptat, mi-am dat seama că acel aspect mă interesa superficial, era ca o floricică pe care ţi-o pui la butonieră. Acum mă interesează filmul la modul cît mai organic cu putinţă. Mă interesează cum mă interesează corpul meu.

C.G. şi S.D.: Aşadar, următorul tău proiect va fi în ţară?
B.M.: Tocmai am văzut rezultatele de la CNC, pe care nu o să le comentez, tot ce pot să spun e că nici nu ştiu dacă o să existe un nou proiect, pentru că eu în continuare nu îmi dau seama care e paradigma în care mă mişc. Acum, că am fost la Cannes, poate o să am ceva şanse în ceea ce priveşte finanţarea. Cu acest proiect nu am luat, iar cînd am aplicat a doua oară, am luat ultimul, am luat 70.000 de euro dintr-un buget de 800.000. Iar de la CNC-ul din Bulgaria, am luat 140.000. Cînd am avut interviu cu jurnalistul de la Variety, a crezut că glumesc cînd i-am spus că nu am carte de vizită. Nu am, pentru că nu ştiu dacă o să am această meserie în următorii ani. Ar fi ridicol ca lumea să aibă cartea mea de vizită pe care scrie regizor, iar eu, între timp, să lucrez în real estate.





 Toate articolele despre Câini
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2016
 Toate articolele despre Festivalul de film Cannes, 2016


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Cezar Gheorghe
 Alte articole de Silvia Dumitrache
 Alte articole de Bogdan Mirică


Alte articole

 Dreptate - Câini, Alin Vara
 Din lentoarea estului sălbatic - Câini, Rareş-George Nae
 Sieranevada, Câini şi multe alte filme româneşti în proiecţii speciale la Anonimul 13, 2016, Comunicat de presă
 Câini, muncitori, călugări şi alte personaje - Câini, Ultima noapte şi Două lozuri la TIFF, 2016, Iulia Popovici
 Bogdan Mirică despre Câini la TIFF, 2016, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Câini


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer