"Textul ăsta e de neînţeles - precis e catalogul unei expoziţii", aşa sună "legenda" caricaturii lui Pablo Helguera cu care începe prefaţa lui Will Gompertz la cartea sa O istorie a artei moderne. Tot ce trebuie să ştii despre ultimii 150 de ani. De altfel, tomul, apărut în 2012 la Penguin Books, iar acum la Polirom, în traducerea Danielei Magiaru, e împănat pe întregul parcurs livresc cu simpatice caricaturi şi cu reproduceri care-l fac viu şi din punct de vedere vizual. Ştiam de această enciclopedie neobişnuită chiar de la traducătoare, care îmi povestea cu încântare despre savoarea ei încă din cursul procesului de translare din engleză în română; compatibilitatea spirituală dintre traducător şi autor transpare în calitatea tălmăcirii.
Will Gompertz a lucrat la BBC, a fost director la Tate Galery, a scris despre arta recentă pentru The Times şi The Guardian, printre altele. A semnat şi monodrama Double Art History, o comedie despre fenomenele artistice ale ultimului secol, în care a jucat cu mare succes la Festivalul de Teatru de la Edinburgh, în Fringe 2009. Piesa dezvolta un articol propriu din The Guardian, în care sugera ca stand up comedy să fie utilizată cu folos pentru mai buna înţelegere a misterelor artelor contemporane! Nu-i de mirare că revista newyorkeză Creativity l-a plasat pe Gompertz printre primii 50 de creativi ai lumii! Aşa că, dacă v-aşteptaţi ca O istorie a artei moderne. Tot ce trebuie să ştii despre ultimii 150 de ani să respecte canonul academic, atunci lăsaţi-o baltă! Aţi greşit lucrarea! Ştiind foarte exact despre ce vorbeşte, Gompertz propune o perspectivă modernă asupra ultimului secol şi jumătate de creaţie artistică. E, adică, ironic, inovativ, ingenios într-un periplu fermecător printr-un perimetru care unora li s-ar putea părea cel puţin de neînţeles, dacă nu chiar straniu! E un tablou "... in the Blink of an Eye", cum zice chiar autorul în subtitlul ediţiei princeps.
Când deschizi volumul, înainte încă de pagina de gardă, dai peste o hartă a curentelor şi tendinţelor perioadei în cauză, realizată după modelul reţelei de metrou londoneză, ramificatul şi eficientul tube din metropolă. E o găselniţă care sintetizează grafic intenţiile autorului: oferirea unui ghid practic, pe înţelesul tuturor "călătorilor", pentru complexul sistem estetic al trecutului avangardelor. Arta vremurilor noastre şi a celor nu foarte îndepărtate de noi a fost atât de prolifică, de inovatoare şi de revoluţionar-surprinzătoare încât fanii săi abia dacă au putut ţine pasul în traficul intens şi multitudinea de curente, trenduri şi creatori. Puzderia de ...-isme şi de post-... e ordonată de Gompertz conform propriei viziuni în această schemă, pe liniile căreia îşi conduce apoi cititorii cu mână fermă şi fluiditate în aproape 400 de pagini despre impresionism, postimpresionism, cubism, futurism, suprematism, expresionism, suprarealism, conceptualism, minimalism, postmodernism, lăsând deschis culoarul pentru ce altceva o mai urma. Într-o manieră "personală, anecdoctică şi informativă (... ) ambiţia mea a fost să scriu o carte plină de informaţii şi dinamică, nu o lucrare academică", cum zice autorul.
O istorie a artei moderne... e un ghid util pentru consumatorul de artă contemporană, domeniu a cărei caracterizare e dată de atribute precum ciudată, de neînţeles, excentrică, confuză, cosmopolită, rebelă, cool. Gompertz oferă o expertiză de înaltă clasă, originală, ambalată într-un stil jurnalistic de cea mai bună calitate, care combină analiză estetică, sociologică, istorică, urmărind diacronia fenomenului artă modernă (periodizată 1860-1970) şi contemporană, înţelegând prin sintagma din urmă creaţiile celor care sunt încă în viaţă. Popasurile sale teoretice relevă întregul context al apariţiei unor curente, artişti şi lucrări memorabile, ceea ce face înţelegerea mult mai uşoară. Pentru că, într-adevăr, aşa trebuie văzută orice operă, în relaţie cu alte evenimente istorice, sociale, culturale din momentul apariţiei ei. Studiile de caz încep cu anii preimpresionismului, trec prin "Fântâna" ready made a lui Marcel Duchamp ("arta este ideea, nu obiectul") şi vin până la Jeff Koons, Ai Weiwei, anii '90-2000. Teoreticianul ne plimbă prin Parisul secolului al XIX-lea, New York-ul boom-ului experimentalist, Londra, Weimar, Beijing, Berlin, Mexic, Rusia, Italia, poposind, odată cu lectorul, în ateliere, galerii şi muzee. Gompertz utilizează multă informaţie, dar şi anecdotică, subliniind, în egală măsură, rolul hazardului în dobândirea celebrităţii, al imprevizibilului în privinţa ieşirii din anonimat. Fiecare lucrare la care face referire este studiată şi prezentată în detaliu, evaluată comparativ, inclusă în generalizări, fără savantlâcuri gratuite, cu expertiză şi dezinvoltură.
Pe fundal, se citeşte şi o analiză profundă a felului în care curentele estetice apar, se dezvoltă, ajung la un punct maximal, după care se epuizează şi e nevoie de altceva. Un altceva care apare fie ca o ruptură, fie ca o contrazicere, fie ca dezvoltare a unei linii de continuitate, fie ca revenire la trenduri trecute, dar la un nivel superior. Hermeneutica lui Gompertz e făcută cu fineţe, cu subtilitate, prin generalizări ce pornesc de la concret. Respectând adică întreaga metodologie a raţionalităţii, costumată într-o formă foarte plăcută şi accesibilă.
O istorie a artei moderne. Tot ce trebuie să ştii despre ultimii 150 de ani de Will Gompertz e o carte-spectacol pe care o citeşti cu zâmbetul pe buze. La finalul ei, te simţi mai îmbogăţit spiritual şi mai apropiat de arta timpului tău.