Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Variaţiuni pe modelul lui Kraepelin

Reţetă pentru tocăniţa de iepure - Variaţiuni pe modelul lui Kraepelin


Oltiţa Cîntec

Suplimentul de cultură, februarie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Reprezentat al noii dramaturgii europene, Davide Carnevali s-a impus printr-o scriitură care favorizează nonlinearitatea, repetitivitatea, nonepicul, destructurarea, trăsături care conferă lucrărilor sale pentru scenă o stranietate care le scoate din rând. Italian şcolit în tehnici dramaturgice în Spania şi Germania, interesat şi din perspectivă teoretică de analiza arhitecturii dramatice de tip nou, Carnevali a reuşit, în paşi mari, precişi şi rapizi o carieră internaţională, textele sale fiind frecvent traduse şi montate. Temele prezentului răsar abundent din ele, tratate antiaristotelic, în formate care filtrează contemporaneitatea recentă. Ce mai înseamnă memoria şi cât mai valorează istoria azi, când totul se plasează în instantaneitatea lui acum, aici, centrându-se autoreferenţial? Cum definim identitatea şi alteritatea? Cât e pulsiune şi cât e raţionalitate în actele care fac biografia personală şi în istoria cea mare, a tuturor? Mai există certitudini sau totul depinde doar de punctul de referinţă, relativizat? Sunt întrebări pe care Variaţiuni pe modelul lui Kraepelin de Davide Carnevali, montată în premieră pe ţară la Teatrul Naţional Iaşi, sala Cub, le induce, fluxul interogativ fiind mult, mult mai larg.
 
În Variaţiuni pe modelul lui Kraepelin, subiectul central e pierderea memoriei, Alzheimerul individual, dar şi cel istoric, căci aceste două scări, micro şi macro, conectate ombilical,  structurează lumea. Trei bărbaţi (Primul, Al doilea, Al treilea), aparent purtând acelaşi nume, al psihiatrului care a codescoperit demenţa senilă, înrudiţi sau poate nu, mai sigur doar doi dintre ei sunt neamuri, tată şi fiu, însă nici asta nu e sută la sută limpede, căci paternitatea e un tip de raport uman atribuit, chiar dacă fondator, încearcă să reînvie izvorul de amintiri al celui mai vârstnic. Cert, Al treilea bărbat e medic, cercetător prins în procesul de documentare al unui studiu ştiinţific legat de degenerativitatea biologică. Secvenţe biografice blurate de complicate procese psihochimice care afectează memoria / identitatea - unele cauzate de vârstă, altele reprimate de traume şi spaime - curg, în reluare, în şiruri de "rame" al căror rost e să decupeze existenţa celui mai în etate, s-o extragă din uitare. Constitutiv, piesa şi spectacolul sunt o serie de frame-uri dramaturgice, unele reluate cu sensibile, abia sesizabile diferenţe, constând, de exemplu, în jocuri de cuvinte, stimulând capacitatea ficţională a privitorului.

Dialogurile sunt laconice, se poartă în doi, rareori în trei, generând treptat şi alte teme, grave, precum războiul, globalizarea, diavolul, Dumnezeu. Şi, să nu uit, stufatul de iepure! Urechiatul este personaj central, omniprezent, în diverse forme, ca mărime şi înfăţişare - naturală, sub formă de vânat, proiecţie animată (Andrei Cozlac), supradimensionare butaforică şi... tocăniţă. Ca toate elementele din universul dramaturgic al lui Canevali, şi iepurele e transformat în semn: al fricii şi laşităţii; al strategiilor de supravieţuire; ori o fi al blândeţii şi drăgălăşeniei?

Hiperrealism, puţin absurd, ceva grotesc sunt registrele între care, în urma textului, pendulează spectacolul lui Alexandru Dabija. În mare măsură, cu respect faţă de litera autorului, renunţând doar la câteva pasaje, dar urmând întocmai didascaliile, regizorul a construit elegant, inteligent, curat, o mizanscenă care te include în haloul ei. Latenţele dramaturgicului respiră din punerea în scenă, dar punctul de maximă atractivitate al montării îl constituie scenografia. În stilul care l-a impus, Dragoş Buhagiar a propus un decor realist, chiar naturalist ca alcătuire - interiorul patinat al unei case -, care îşi dezvăluie treptat potenţialul semantic, lucrând dinamic în favoarea reprezentaţiei, mobilându-l cu obiecte scenice cărora le-a învins rezistenţa la simbolizare. Tabloul e matricea pe care o identifici peste tot, în forma casei / camerelor, a oglinzii, a cadrului unei picturi care a lăsat urme pe perete. Tabloul e depozitarul memoriei, una dintre variantele de arhivare. Oglinda din prim-planul încăperii cu uşi fără clanţe - poate fi foarte bine un perimetru dintr-o instituţie psihiatrică, dar la fel de bine poate fi mintea Primului bărbat -, care-şi ţine captive personajele, e prin natura şi destinaţia ei obiect al reflectării. Dar Buhagiar a dezvoltat-o ca funcţionalitate estetică, a făcut-o să "joace", opacizând-o şi transformînd-o în blanc, într-un lapsus în care aducerile aminte patinează; şi în suport pentru proiecţia amintirilor în variantă filmată (Constantin Dimitriu); şi mai capătă şi transparenţă, devenind cabinet / acvariu, loc pentru observaţii şi înregistrări de date. Recursul la aide memoire-uri implică forme de documentare a propriului trecut prin albumul foto, filmul în film, fimul în timp real şi cel proiectat, filmul documentar (de la fondarea UE, cu Robert Schuman consfinţind tratatul, sau imagini de pe teatre de război). Prezenţa palpabilă, fizică e înlocuită cu prezenţa sugerată, în absenţa unor certitudini depline. În ticăitul a două ceasuri care comensurează implacabil scurgerea vremii. Şi care, nu întâmplător, sunt fixate la ora 12 în debutul reprezentaţiei. Mai sunt şi elemente scenice surpriză, pereţii care se deschid şi de după care apare, conform indicaţiilor lui Carnevali, un ditamai Iepuroiul, hiperbolizat, de mare efect, chiar după ce cei trei bărbaţi redau reţeta mâncării.

Universul Variaţiunilor... e exclusiv masculin, axat pe filiaţie, dar fără testosteron, o masculinitate temperată de ideea de castrare, de simbolistica iepurelui, de decrepitudinea vârstei a treia. Echivocurile intenţionate ale textului, dezvoltate regizoral şi semantizate scenografic, contrariază receptorul, prin rewind-uri în care realităţile devin tot mai confuze, repetând rutina bolii. Lectura realităţii propusă de Carnevali grefată pe figura iniţială, pater familias, obligă spectatorul la decriptare, interpretare, asociativitate.
 
Fragilitatea noii producţii vine însă din susţinerea actoricească, iar când componenta aceasta va fi rezolvată, atunci spectacolul va atinge cota pentru care are potenţial. În rolul bărbatului senilizat, Călin Chirilă încearcă o compoziţie utilizând nepotrivit cheia caricaturală,  ducându-şi personajul spre comic, dar atrofiindu-i profunzimile. Deşi traversează grade şi nuanţe ale umanului - e când tată, când copil, când maior, când tânăr speriat de război, când bătrân incapabil de aduceri aminte -, interpretarea sa e liniară, neconvingătoare, cu şarje de dragul publicului. Mai bun e monologul filmat, mult deasupra momentelor live. Doru Aftanasiu, Al doilea bărbat, e fiul supus, răbdător care înţelege pierderea memoriei ca o moştenire de familie. În minimalismul dramaturgic al lui Carnevali, Doru Aftanasiu nu găseşte nici el alte resurse creative decât acelea pe care le-am mai văzut şi în alte construcţii de rol ale sale. Îi lipseşte nota distinctă, diferenţa. Iar Ionuţ Cornilă e precipitat şi imprecis, în egală măsură, desenând un doctor tern, fără contur.  

Davide Carnevali e un autor la care emoţionalitate e remaniată în favoarea unei aseptizări a afectelor. Spectacolul realizat pe Variaţiunile sale lasă senzaţia că-ţi scapă, că ceea ce vezi poate fi şi aşa, dar poate fi la fel de bine şi altfel. Vorbeşte despre amnezie, dar şi despre Pământ, despre artă, despre frică, despre conflagraţii. Cuprinde şi publicul: prin spotul puternic pe actori, care se întinde şi asupra privitorilor, prin actorii care se aşază printre spectatorii din primul rând. Suntem toţi în aceeaşi oală: a tocăniţei de iepure!





 Toate articolele despre Variaţiuni pe modelul lui Kraepelin
 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru, 2015


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Oltiţa Cîntec


Alte articole

 Uitarea, între semantică şi imaginaţie - Variaţiuni pe modelul lui Kraepelin, Sebastian Mihail


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer