Ferestre în zid - Povestiri din curtea şcolii cu trupa Playhood la Ideo Ideis, 2016

Tocmai am ieşit de la spectacolul Povestiri din curtea şcolii al celor de la Playhood Bucureşti (bazat pe poveştile proprii a opt adolescenţi din cartierul Ferentari din Bucureşti), şi pot să spun că am asistat la un eveniment cu nivel foarte ridicat de empaticitate. S-a văzut atât de clar sinceritatea cu care au fost, pur şi simplu. Dacă putem spune că un spectacol e ca un ceas magic - are în spate o mulţime de rotiţe care, unse, creează un mecanism viu - atunci, cei din Playhood au pus un capac de sticlă şi au lăsat să se vadă fiecare rotiţă, fiecare şurub şi piuliţă. Efectiv au fost momente în care cei din culise au scos capul să se uite la colegii lor de pe scenă, au fost momente în care unii se opreau din ce făceau în spectacol şi îşi dădeau libertatea de a schiţa un zâmbet.

Chiar am fost uimit cum, după ce s-a terminat o scenă cu trei scaune, din culise s-au pornit mai toţi să ajute să fie puse la loc, chiar dacă erau evident mai mulţi decât era nevoie. Au vrut să se ajute, să fie împreună, nu au vrut să iasă "bine". Pe lângă toate astea, spectacolul în sine (ideea, mesajul acestuia) a reuşit să deschidă ochi şi să dărâme prejudecăţi. În interiorul capului meu am, de multe ori, un zid de ciment ce nu mă lasă să privesc sincer multe lucruri. Spectacolul lor a venit şi a ales să nu îmi dărâme zidul. A ales să împingă puţin cu palma pe piatră şi să facă să apară o fereastră. Iubesc să ştiu că acum pot să mă uit şi prin geamul ăsta. De asta am şi scris ce am scris aici. Aş vrea să îl fac puţin puţin mai cunoscut, să vă ofer o direcţie: "Dacă încă nu aveţi acea fereastră şi doriţi renovări, mergeţi la cei din Playhood Bucureşti."