Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Portret Adrian Enescu

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Recviem pentru Adrian Enescu


Marian Rădulescu

noiembrie 1999
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cea dintâi duminică - a umblării pe mare - fără Adrian Floru Enescu. Timpul nu a mai avut răbdare cu el şi, a doua zi după ce în Biserică a fost pomenit Sf. Floru (pe 19 august 2016), l-a luat pe Câmpiile Elizee. "După mai multe complicaţii de sănătate" - precizează pentru presă Adina Popescu, soţia sa. În 1988, în Rezervă la start - un film azi uitat - actorul George Alexandru rostea nişte versuri de Nichita Stănescu pe un strălucit fond muzical adrianenescian. Poemul se cheamă Adolescenţi pe mare:
această mare e acoperită de adolescenţi
care învaţă mersul pe valuri, în picioare,
mai rezemându-se cu braţul de curenţi,
mai sprijinindu-se de o rază ţeapănă, de soare.
eu stau pe plaja-ntinsă tăiată-n unghi perfect
şi îi contemplu ca la o debarcare.
o flotă infinită de yole.
şi aştept un pas greşit să văd,
sau o alunecare
măcar pân' la genunchi în valul diafan
sunând sub lenta lor înaintare.
dar ei sunt zvelţi şi calmi, şi simultan
au şi deprins să meargă pe valuri, în picioare
.

Adrian Enescu
Există, în muzicile sale în evantai (nu doar în cele dance), un formidabil teen spirit, un vibe ce vine parcă dintr-altă lume. Pe la noi doar Richard Oschanitzky (şi, la o scară ceva mai mică, Doru Căplescu) mai avea această deschidere (nu doar teoretică şi de principiu, ci - în mod constant - practică) spre fusion. Am simţit pentru întâia oară acest prim suflu electrizant, de o nemaiîntâlnită anvergură în filmele româneşti, în muzica sa pentru Concurs, filmul lui Dan Piţa din 1982. Au urmat Dreptate în lanţuri, Pas în doi, Ringul, Umbrele soarelui, Rezervă la start. Apoi synth pop-ul din piesele cu Grupul Stereo (nu doar cele opt cuprinse în LP-ul din 1985) şi, desigur, din cele două albume cu Loredana Groza (plus cele două piese cu Gabriel Cotabiţă şi încă altele cu Silvia Dumitrescu), muzici care - prin muzică, orchestraţie, versuri, interpretare vocală - contrastau puternic cu cenuşiul vieţii din România acelor ani (nu doar din spaţiul muzicii uşoare) şi îţi dădeau o puternică senzaţie că - la fel ca în poemul stănescian - ai deprins mersul pe valuri, în picioare.


A trecut vremea şi - în urma unor căutări, a unor extraordinare întâlniri - am început să înţeleg că spaţiul liturgic nu e musai echivalent - în cel mai bun caz! - cu interiorul unui muzeu prăfuit şi fără sens în babilonia sfârşitului de mileniu doi. Era prin anii '90. Atunci aveam să desluşesc şi miezul escatologic al poemului său pop-simfonic, Basorelief (1977), pe versurile lui Ioan Alexandru. Compozitorul, după cum mi-a mărturisit cândva, îi ceruse permisiunea poetului ardelean să decupeze câteva versuri de ale sale din Imne şi alte volume de poezii. Binecuvântarea lui Ioan Alexandru de atunci (care i-ar fi spus: "Doamne ajută!") a dat nesperat rod. Se vorbeşte mult despre hit-ul Bună seara, iubito!, despre combinaţiile electro dance şi sympho jazz din serialul Funky Synthesizer, despre orchestraţiile pentru proiectul Enigma şi Sandra, pentru Buddha Bar şi (datorită lui Vasile Şirli) pentru Disney's Christmas Parade, despre zecile şi zecile de muzici pentru filme şi scenă ş.a.m.d. Eu însă cred că mă voi întâlni oricând în veşnicie cu Adrian Enescu nu doar în conversaţiile noastre (prin telefon, email sau faţă către faţă) de peste 25 de ani, ci mai ales prin sunetele şi slovele Basoreliefului său - apărut ca o cometă în spaţiul muzical şi cultural autohton:
acum este soare
şi e târziu
până departe, în întunecime
caii înşeuaţi aleargă goi
la marea nuntă din vechime
îl văd pe cântăreţ în zori de zi
cum îşi aprinde lampa de la stele
într-un potir de argint sufletul său
e dus în slăvi şi ţine loc de ele
crinii răsar în răsărit din nou
e pregătit pământul de primire
întâii vestitori albaştri au sosit
cu aripi mari pe ţară în oştire
poiana ţine-n braţe pe talgere de fum
ştergarele luminii într-o dungă
pământul este o cădelniţă-n amurg
când oile se limpezesc în strungă
veşnică amintire celor ce au iubit
neprihăniţi senini până la moarte
căci din adâncurile bunului pământ
iubirea-nvârte lumea mai departe
ne-am îmbrăcat curat de sărbători
gura ni-e numai imne şi slăvire
pace în cer şi pace între oameni
în toţi şi toate pace
slavă ţie
în focu-ncins din bucuria ta
s-au luminat puterile din jur
şi-n loc de fiare
s-au făcut popoare
din vorbe ce sunt ne-om clădi graiuri
acum e linişte peste păduri
de-acum e graiul lui, al meu
când povestim e graiul de departe
şi oamenii-l ascultă îmbrăcaţi
în slava lor de foc de după moarte
capetele lor în univers
bărbaţi-nchişi în gorunii din porţi
de mii de ani se străduie să iasă
pe sângele lor tainic se trudesc
să-mpingă-n cer corabia din casă
acum e linişte peste păduri
un râu subţire picură din munţi
cu zvon de clopoţei şi oseminte
acolo sus e neamul meu plecat
cu turmele pe plaiurile sfinte
de bună seamă că s-ar cuveni
să-i strig pe toţi strămoşii mei pe nume
cei ctitori jupuiţi de vii
ostaşi martiri cu feţe cuvioase
oriunde intră plugul în pământ
dai de un scut şi-o patrie de oase
când fiecare suflet pe pământ
va fi cuprins de sfânta datorie
că patria începe-n trupul său
şi creşte-n ceilalţi în armonie


***
Pe 22 Gustar, alături de Dragoş Pâslaru aka Ieromonahul Valerian de la Schitul Pătrunsa revăd câteva secvenţe (imagine + muzică) din Umbrele soarelui şi Faleze de nisip întru pomenirea lui Adrian Enescu. (Şi întru pomenirea lui Mircea Veroiu, a Leopoldinei Bălănuţă, a lui Ilarion Ciobanu, Şerban Ionescu, Ion Vâlcu şi a celui din urmă plecat dintre noi, Marin Moraru.) "Nu-mi place muntele! - mi-a spus, cândva, compozitorul plecat spre cele veşnice cu câteva zile în urmă. Prefer oraşul." Se regăsea infinit mai mult în ambianţa din Blade Runner, a mai adăugat, decât în liniştea unei păduri. Noi însă ne aflăm la înălţime. Suntem înconjuraţi de vârfuri de munte şi păduri încă neprefăcute în cherestea. Ştim că, în ziua următoare, un foc mistuitor îl va preface într-un pumn de cenuşă. Muzica lui Adrian Enescu - dacă se va găsi cine să o adune, editeze, păstreze, difuzeze - va fi un prilej de încântare pentru cei care vor dori să o descopere sau redescopere.


Ioan, fiul meu cel mic, către sinonimul lui Dragoş Pâslaru: "Uite, tu eşti acolo!" (şi arată cu degetul spre ecran). "Şi în Ardelenii seria a treia eşti tot tu!" Theodor, fiul cel mare, i-a cântat la nai tema elegiacă din Umbrele soarelui, refrenul din Pruncul, petrolul şi ardelenii (prelucrare după o temă din Vangelis şi după "Mocioriţa"), precum şi piesa lui Vasile Şirli pe care el însuşi o interpretase în Cum vă place (spectacolul regizat de Dan Micu la "Nottara" în anii '80). Pe tot drumul înspre schit am ascultat ore în şir - a nu mai ştiu câta oară - un mega play list cu muzici de Adrian Enescu din anii '70, '80, '90 şi chiar de după anul 2000. Cu o emoţie nouă pentru cel care, la începuturile aventurii sale în zona pop (pe când apărea Basorelief-ul), spunea poveşti cu dangăt de clopot de biserică (versuri: Victor Brătulescu) despre "vechiul ceas din turn" care - doar el - "ştie când ne-a fost uşor sau când ne-a fost greu" şi, mai presus de toate, ştie "să aleagă binele de rău"...


Pe 23 Gustar ne-am trezit toţi patru (eu, soţia şi cei doi copii ai noştri) la Cabana Vânătorilor din Olăneşti. Am pornit-o spre Bucureşti, cu gând să ajungem la Muzeul "George Enescu" pentru a ne lua adio de la Adrian Enescu. Pe drum am reascultat alte muzici de-ale sale pe care nici până azi - de peste 30 de ani - nu m-am săturat. Am lăsat maşina în apropiere de Universitatea de Artă, am luat-o pe bulevardul Dacia, apoi pe Calea Victoriei. Aveam cu noi o lumânare de ceară (de la mănăstirea Cebza) pe care Ioan a aprins-o şi a aşezat-o într-un vas cu nisip, alături de zeci de alte lumânări standard, în cilindre de plastic roşu. Raluca şi copiii au urcat treptele, iar eu am mers până în Piaţa Victoriei să cumpăr nişte flori. Am luat gladiole albe. Când am ajuns în sala unde câţiva zeci de oameni îl privegheau pe Adrian Enescu m-au întâmpinat sunetele stranii din Concurs. Prin ele aveam să-i descopăr muzica, la începutul anilor '80, când am văzut întâia oară filmul lui Dan Piţa la Televiziunea Iugoslavă. Au urmat fragmente din alte muzici de film - Faleze de nisip, Second Hand, Domnişoara Christina, Pepe şi Fifi, Bietul Ioanide, Eu sunt Adam, Dreptate în lanţuri. Copleşitoare momente. Priveam, printre lacrimi, la sicriul acoperit unde se afla omul de care mă leagă multe şi variate discuţii (nu puţine în contradictoriu), o lungă afecţiune şi care, prin muzica sa, mi-a fost călăuză spre nebănuite trepte. Ioan, de bună voie şi nesilit de nimeni, s-a apropiat de fotografia sa, şi-a făcut cruce şi apoi a sărutat-o.


Peste, probabil, jumătate de oră, şase bărbaţi au luat sicriul să-l ducă în limuzina funerară ce aştepta în curte. Exact în acel moment, pe stream-ul din play list - minunată coincidenţă - a început să răsune genericul final din Hotel de lux, cu refrenul Kyrie Eleison. Câteva minute mai târziu sala s-a golit. Următorul track pe care nevăzutul DJ, ca din cer, l-a bine rânduit, a fost piesa Chemare pe versurile lui Romulus Vulpescu, cântată de Ileana Popovici în filmul Septembrie din 1978:
Vine o vârstă, vine o veste, vine o vreme,
Vine o vamă, vine o voce, vine, cheamă,
Cheamă ziua, cheamă ora, cheamă clipa tuturora.
Cheamă, pleacă, vine, este!
Vine ziua să coboare discul meu solar,
Vine ziua să fiu boare, cer şi aer clar.
Vine ora care doare, scrisă în calendar,
Vine ora ca odoare să vă las în dar.
Vine vremea la izvoare să mă întorc deci iar,
Vine vremea să dau floare, poate fructe chiar.
Vine o vamă, vine o voce, vine, cheamă
Cheamă, pleacă, vine, este!


Adrian Enescu, Horia Andreescu, Zoli Toth

De atâtea ori ascultasem înainte şi muzica din Hotel de lux şi bossa nova din Septembrie, însă niciodată nu mi-am imaginat că va veni ziua când le voi asculta ca fond muzical pentru petrecerea grăbită a lui Adrian Enescu către crematoriu. Am coborât scările Muzeului "George Enescu" (asigurând-o pe doamna Adina Popescu de compasiunea noastră, salutându-i pe compozitorul Vasile Şirli şi pe regizorul Nicolae Mărgineanu) şi am privit cum limuzina se pierde în mulţimea de maşini de pe Calea Victoriei.

Adrian Enescu a avut, fără doar şi poate, dumnezeul său şi a dat dovadă - ca puţini alţi creatori de frumos - de o formidabilă autodisciplină şi sârguinţă. Şi, nu mai puţin, de o bună cunoaştere atât a clasicului, cât şi a experimentelor din zona pop-rock, jazz, electro. Îmi place să cred că - la ceasul sfârşitului, care nu-i aici - pentru basoreliefurile sale muzicale, Cel Mult Milostiv îi va spune (asemenea Părintelui de la Roma lui Pasolini, vrând să-l felicite pentru a sa Evanghelie după Matei): "Dans mes bras, mon fils!" (Pasolini: "Sunt un ateu care trăieşte cu nostalgia unei credinţe.")

În seara zilei când trupul dat de Dumnezeu lui Adrian Enescu a fost prefăcut - printr-o "ardere de tot" - într-un pumn de cenuşă, am petrecut câteva ore bune acasă la Dan Piţa. Am povestit despre cinema şi poezie, despre căutarea de sens şi înşelătoarele sclipiri luciferice, mereu însoţiţi în fundal de muzicile lui Adrian Enescu pentru filmele lui Dan Piţa şi Mircea Veroiu. Theodor ne-a cântat la nai temele muzicilor din Tănase Scatiu, Ardelenii, Concurs, Faleze de nisip, Dreptate în lanţuri, Pas în doi, Hotel de lux, Eu sut Adam, Femeia visurilor. A fost o revedere pe care mi-o doream de mult şi poate că - din cer, de undeva - Adrian Enescu, în ziua întoarcerii sale la izvoare, ne-a readus laolaltă...




 Toate articolele despre Portret Adrian Enescu


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marian Rădulescu


Alte articole

 Dialog cu infinitul - de la Enescu la Steinhardt, Marian Rădulescu
 Celălalt Enescu, Marian Rădulescu
 Past from present - Adrian Enescu, Marian Rădulescu
 Domino pentru percuţie şi orchestră de Adrian Enescu, Comunicat de presă
 Apropo de un Domino - Adrian Enescu, Marian Rădulescu
 Toate articolele despre Portret Adrian Enescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer