Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film documentar Astra Film Festival, 2016

Despre oameni, despre întâlniri - Violin Farmers & The Dybbuk. A Tale of Wandering Soul la Astra Film Festival, 2016


Florian-Rareş Tileagă

PasiLiberi.ro, octombrie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Filmele de mai jos sunt ambele din categoria "Encounters". Adică întâlniri, în acel sens larg, prin care înţelegem momentul în care un popor se apropie de altul şi ia decizia să-l accepte sau nu. Iar în vremurile de azi, poate mai mult decât acum câteva decenii, chestiunea deschiderii braţelor pentru străini este mai actuală, mai sensibilă şi mai încâlcită decât vrem să ştim. Iată, mai jos, două titluri care vorbesc despre întâlnirea dintre culturi şi despre modul în care viaţa localnicului se poate schimba prin apariţia străinului.

Nu sunt capodopere, dar vă pot folosi. Ca umblător prin festivaluri de film, vă recomand să le vedeţi, cât mai rulează.

Violin Farmers / Satul cu orchestră de viori

Dacă singurele imagini care vă vin în minte despre Vietnam sunt din filmele cu pac-pac din anii '80, în care Chuck Norris mitralia 30 de vietnamezi, sau din filmele de pe YouTube, prin care vă reconfirmaţi nişte prejudecăţi legate de Orientul Îndepărtat (până într-acolo încât Vietnam ni se pare a fi totuna cu Cambodgia sau Indonezia), atunci mergeţi la Violin Farmers. Veţi găsi aceeaşi lume rurală, săracă, pe care o ştiţi din auzite şi văzute, dar, de data asta, veţi vedea ceva în plus: ţărani care cântă la vioară partituri de Schubert şi Beethoven. Ţărani în maieuri albe, transpiraţi, cu mâini zbârcite şi unghii murdare, care abia aşteaptă să chiulească de la câmp şi de la treburile casei, ca să cânte în orchestra satului. Nu e ceva suprearealist, ci cât se poate de real în acest sat care a păstrat tradiţia cântatului la corzi încă din război. Fără să avem noi habar, marii clasici europeni sunt, iată, pe gustul unui sat întreg din fundul Asiei şi sunt veneraţi poate chiar mai bine decât pretindem că o facem noi, occidentalii culturali "din oficiu". Nu se ştie cât va mai dura această opţiune cel puţin excentrică pentru timp liber, în acest sat de care n-am fi auzit dacă n-am fi văzut documentarul, însă fenomenul cultural este, cred, excepţional în acest context ţărănesc aparent înapoiat.


Observarea documentară a acestei tradiţii este la fel de naivă şi de cuminte ca însăşi tradiţia. Camera de filmat pătrunde nestrecurat printre cântăreţi şi îi intimidează voit, ceea ce îi distrează, nu îi constrânge. Sinceritatea actului uman este deplină, aici şi nu poate decât să genereze reacţii fireşti, perfecte pentru naturaleţea portretului colectiv pe care documentarista Diem Ly Vu îl compune. De altfel, deschiderea pe care, evident, regizoarea a câştigat-o printre săteni se vede cu ochiul liber în lejeritatea comportamentului lor. Un comportament în acelaşi timp rural şi rafinat, în acelaşi timp necioplit şi atent la detaliile unei partituri de secol XIX. Scene de ţinut minte: transcrierea unor portative pe uşile unui dulap; descifrarea unei partituri îngălbenite de vreme, cu colţuri rupte ca la clasa a II-a; sala de repetiţii, cu viori într-o parte şi pahare de tărie în alta.

Frumos, cursiv, Violin Farmers nu este mai mult decât o decupare simpluţă, previzibilă, din viaţa unui sat. Pe alocuri plictisitoare. Dar poate fi suficientă ca să înţelegem mai multe despre un continent arătat cu degetul.

Germania, 2016, 40 min
Regie: Diem Ly Vu
Imagine: Nico Mews
Vizionare: în cadrul Astra Film Festival, 2016, Sibiu


The Dybbuk. A Tale of Wandering Soul / Dybbuk. Povestea sufletului călător

Să vezi, într-un oraş din inima Ucrainei, mii de evrei care cântă şi se roagă la un loc, care invocă duhurile morţilor şi saltă de bucurie, cum o fac la ei acasă, e un pic şocant pentru ochii unui european. Dar poate şocul cultural e însuşi scopul documentarului lui Krzysztof Kopczynski, în care pelerinajul anual al evreilor în oraşul Uman naşte de fiecare dată tensiuni între popoare.


Pentru cei care nu ştiu, la fel cum nici noi nu ştiam înainte de film, Uman este un oraş ucrainian în care au trăit mulţi evrei. Însă diferenţele de nivel de trai, între popoare, au fost întotdeauna mari, dat fiind că, acum câteva secole, evreii erau cei care deţineau pământurile, iar cazacii, un fel de popor tolerat, care plătea dări şi suporta monopolul. De câteva ori însă, ucrainienii şi-au cerut drepturile, răsculându-se şi măcelărind mii de evrei. Există şi eroi locali care au făcut asta - şi al căror genocid e pomenit ca fapte sacre în manuale de istorie şi în biserici - şi pentru care ucrainienii ridică acum statui. Statui care stârnesc ura evreilor. Dar ură există şi la ucrainieni. Ei nu acceptă credinţele străinilor, chiar dacă aceştia pretind că sunt acasă pe pământ ucrainian. Ca atare, localnicii montează înadins o cruce mare şi lată, fix în locul unde are loc pelerinajul, ca să-i provoace pe evrei. Să-i facă să plece pentru totdeauna din acest ţinut.


Dacă toate astea vă miros a marcare de teritoriu, a separatism, a naţionalism, a ură şi, în fond, a prostie omenească, e pentru că aveţi o gândire raţională. Nici una dintre tabere nu pare a fi mai brează, iar regizorul Kopczynski o subliniază cu vârf şi îndesat prin cadre de context, de poveste secundară, care surprind manifestările ridicole ale unor popoare cărora le place să se respingă reciproc. Evrei cu capişoane, care se clatină pios în rugăciune, pentru ca dup-aia să facă mişto de Hristos şi de ucrainieni, şi ucrainieni cu doi dinţi în gură, care slăvesc faptele de arme ale unor criminali de care ar fugi, dacă i-ar vedea în carne şi oase - iată personajele documentarului, în toată frumuseţea lor etnică.


Nu e un film uşor de urmărit, din cauza rupturilor de poveste care mută accentul de pe subiect pe context şi care te încurcă, nemaştiind cine, ce, pe cine, dar e destul de uşor de înţeles ca temă: în lumea de azi, e mai simplu să urăşti. Pentru că te descarci. Istoria, mai plăcută ca legende, decât ca adevăr. Religia, mai utilă ca marcare de teritoriu, decât ca mod de a-ţi găsi pacea. Până la urmă, aşa cum indică chiar finalul filmului, tot ceea ce poate conta, azi, e să îţi ajuţi semenii, în felul tău, cum ştii mai bine.

Polonia - Suedia - Ucraina, 2015, 86 min
Regie: Krzysztof Kopczynski
Imagine: Jacek Petrycki P.S.C.
Vizionare: în cadrul Astra Film Festival, 2016, Sibiu





 Toate articolele despre Festivalul de film documentar Astra Film Festival, 2016


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Florian-Rareş Tileagă


Alte articole

 Şapte ani cu familia Sicrea la Copşa Mică - Doar o răsuflare, Anda Ionaş, un interviu cu Monica Lăzurean-Gorgan
 Micul Prinţ din The New Gipsy Kings la Astra Film Festival, 2016, Ion Gnatiuc
 Premiile Astra Film Festival 2016, Comunicat de presă
 Despre sfertul unei jumătăţi de vis american - Homme Less, la Astra Film Festival, 2016, Florian-Rareş Tileagă
 Un homeless la NY - Homme Less la Astra Film, 2016, Ion Indolean
 Toate articolele despre Festivalul de film documentar Astra Film Festival, 2016


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer