Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Maratonul Teatrului Independent, 2016

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Când visul devine corosiv - Pe jumătate cântec la Maratonul Teatrului Independent, 2016


Maria Ruxandra Burcescu

septembrie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Dacă ai putea să îţi revezi viaţa de până acum în câteva tablouri esenţiale, pe care le-ai alege? În piesa Pe jumătate cântec în regia Cristei Bilciu, Francesca (Anda Saltelechi) trece publicul prin momentele esenţiale din viaţa ei, de la vârsta de 5 ani şi până la vârsta de 33 de ani. În prima scenă vedem o copilă exuberantă, pe care nimeni şi nimic nu o poate înfrânge, povestindu-ne despre viaţa ei de copil de 5 ani. Uşor, uşor, piesa capătă dimensiuni dramatice pe măsură ce înaintăm în viaţa Francescăi şi descoperim momentele-cheie care au făcut-o să devină persoana de la 33 de ani. Piesa Cristei Bilciu este despre vulnerabilitate, despre alegeri, despre jumătăţi de măsură şi despre intenţii neterminate. Este o epopee a ratării propriului destin, învăluită în melancolie şi revoltă deopotrivă.

Anda Saltelechi este extraordinară în acest rol, de o vulnerabilitate sfâşietoare. Timp de o oră asistăm la o metamorfoză impresionantă a actriţei care devine, dintr-un copil vesel şi energic, o femeie singură, nevrotică, înfrântă. Să poţi juca ambele personaje şi să faci trecerea graduală între ele demonstrează un talent ieşit din comun, precum şi o asumare perfectă a rolului. Pe jumătate cântec este o piesă cu un singur personaj, dar, în permanenţă, avem senzaţia că pe scenă există o serie de oameni cu personalităţi distincţie, care vorbesc prin gura Francescăi. Ea nu îşi povesteşte viaţa; recreează pentru public momentele-cheie din viaţa sa, preluând atât propriul rol, cât şi rolurile persoanelor care au influenţat acele momente. Ceea ce se întâmplă pe scenă este absolut uimitor. Cu o energie extraordinară şi cu o sensibilitate care luminează din toţi porii fiinţei sale, Anda Saltelechi acaparează scena şi publicul şi îl poartă în interiorul unei poveşti a cărei sinceritate este un instrument de tortură.

Nu este întâmplător faptul că Francesca are 33 de ani în momentul în care începe să reflecte, cu adevărat asupra propriei vieţi. Ea este un Isus care îşi poartă crucea - o cruce a ratării, la fel de greoaie şi de dureroasă în plan sufletesc cum este şi în plan fizic pentru personajul biblic. Viaţa Francescăi este viaţa aceluia care a fost hărăzit de destin cu aripi, dar nimeni nu l-a învăţat cum să le folosească. Este omul care resimte mediocritatea propriului destin ca pe un sicriu de plumb pe care îl poartă cu sine. Având luciditatea de a înţelege propria ratare în raport cu ceea ce ar fi trebuit să fie, Francesca este condamnată la chinul infinit al propriei memorii. Există oameni care se bucură de viaţă, care îşi aleg o meserie, îşi întemeiază o familie şi se simt împliniţi. De asemenea, există oameni care fac performanţă într-un domeniu, care sacrifică pe altarul excelenţei tot ceea ce sunt şi, de asemenea, se simt împliniţi. Şi mai există o categorie de oameni, aceia care şi-ar dori performanţa, aceia care sunt pregătiţi să sacrifice totul pentru un vis, dar care nu ştiu de unde să înceapă. Iar, în final, având conştiinţa a ceea ce ar fi putut fi, având visul transformat în acid care le curge prin vene, acei oameni nu vor putea niciodată să resimtă fericirea, deoarece se situează între două lumi, neaparţinând, cu adevărat, niciuneia dintre ele. Francesca este unul dintre aceşti oameni pentru care pare că propriul corp este o carceră a sufletului. În definitiv, ea este un invalid - blocată în nemişcare, visând la câmpii pe care să alerge liberă.

Francesca este un Isus pe care nimeni nu l-a arestat şi nu l-a obligat să îşi îndeplinească destinul, devenind astfel Mântuitor. Dacă personajul biblic nu ar fi fost obligat de circumstanţe să se sacrifice, dacă, în momentul său de slăbiciune, ar fi fost eliberat de pe cruce şi ar fi trăit până la 90 de ani, cine ar mai fi fost el? Un profet autoproclamat, printre alţii de acest gen. În schimb, povestea biblică ne arată cum Isus a fost ghidat pe tot parcursul său şi cum, chiar şi atunci când a vrut să renunţe, circumstanţele nu i-au permis. Francesca, pe de altă parte, a avut premisele de a îşi îndeplini visul. Dar nu a fost niciodată obligată de circumstanţe să meargă pe acel drum, nu a fost ghidată şi, fiecare alegere pe care a făcut-o, a fost orbecăind prin ceaţă, sperând că va fi cea care o va apropia de drumul său. Nu s-a întâmplat aşa. Iar acum, la vârsta de 33 de ani, punând sub semnul întrebării propria supravieţuire, Francesca îşi dă seama că viaţa sa este, de fapt, propria cruce. Retrăieşte momente cu disperare, încercând parcă să îşi dea seama pe care dintre aceste momente esenţiale l-ar schimba. Unde ar interveni pentru a nu se depărta de cine este şi a nu deveni o cochilie în interiorul căreia există doar deznădejde, regret şi neputinţă? Dar, întocmai precum publicul care asistă mut la acest spectacol al înfrângerii, Francesca nu reuşeşte să ajungă la o concluzie. Pentru că, de fapt, nu există un răspuns şi nu există o ghidare. Există încercări şi înfrângeri, iar, dacă fiecare dintre noi care doreşte să schimbe ceva la viaţa actuală ar avea şansa de a o lua de la capăt, nu ar şti nici în ce mod să o facă şi nici ce ar trebui să schimbe pentru a ajunge pe traseul dorit.

Întocmai precum sugerează titlul, piesa Cristei Bilciu este povestea jumătăţii care e condamnată să rămână veşnic neîntregită. Desenele proiectate pe ecranul din spatele Francescăi şi melodiile pe care le intonează aceasta sunt oglinzi ale propriei vieţi. Niciodată duse până la capăt, întotdeauna într-un stadiu embrionar. De o frumuseţe copleşitoare, de o vulnerabilitate care scormoneşte până în cele mai ascunse cotloane ale sufletului, Pe jumătate cântec este o piesă care taie, într-un mod suav şi melancolic, până la os.



 Toate articolele despre Maratonul Teatrului Independent, 2016
 Toate articolele despre Pe jumătate cântec


0 comentarii

Spacer Spacer