Acest articol nu are rost - Când timpul nu se mişcă

În drumul meu cu taxiul de la Odeon, unde am văzut Când timpul nu se mişcă (Regia: Vladimir Anton) la Vatra Luminoasă am văzut un om cu umbrela ruptă, o doamnă fără casă într-un intrând de bloc şi 16 oameni fără umbrelă mergând prin ploaie. Prin cap îmi trecea doar că sunt sute în tot Bucureştiul pe care nu-i vede nimeni. Întrebarea este: acest articol îi ajută cu ceva? Poate o să provoace aceeaşi reacţie pe care o aveam şi eu: "Doamne ce bine că eu sunt aici (în taxi) şi ei acolo".

Pentru cei care au văzut Când timpul nu se mişcă ce am spus capătă un sens, pentru ceilalţi: imaginaţi-vă că oamenii ăia nu se apără de ploaie, ci de bombe şi gloanţe, eu nu sunt în taxi, sunt acolo cu ei şi eu nu scriu despre ei, îi fotografiez. Cam asta face Sarah (Alina Berzunţeanu). Trăieşte din durerea altora. Banii îi căştigă din poze, dar ea trăieşte din durere. La polul opus o avem pe Mandy (Ioana Anastasia Anton) care trăieşte din frumos. Ea vrea să ajute, ea aflată într-un taxi i-ar lua şi pe cei plouaţi să-i ducă acasă în loc să scrie un articol. Eu nu deţin adevărul, nici Sarah, nici Jame, nici Mandy, nici Richard, ci doar cei care sunt în ploaie, în război, în suferinţă. Iar ei nu au nevoie de articole, fotografii sau mai ştiu eu ce. Totuşi asta le este "meseria" primilor. Atât ştiu ei să facă.

Pe parcursul spectacolului discută dacă are vreun rost, se ceartă, se împacă, se sărută, se căsătoresc şi uneori acel lucru înseamnă atât de mult pentru ei încât în acel moment timpul nu se mişcă. Pe parcursul spectacolului realizez că pentru mine are un rost, mă bucur, mi-e frică, mă găndesc, mă lupt şi uneori să scriu, să văd, să simt devine atât de important încăt nu mă mişc. Dar mai mult ca sigur nu stau pe loc.