Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Märtyrer / Martiri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Extremismul şi intoleranţa - principiile unei religii fără de iubire - Märtyrer / Martiri


Anda Ionaş

octombrie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cea mai recentă punere în scenă la secţia germană a Teatrului "Radu Stanca" din Sibiu, Märtyrer / Martiri în regia lui Radu-Alexandru Nica, este genul de spectacol care stârneşte controverse, încinge spiritele, îndeamnă la meditaţie. Piesa omonimă, scrisă în 2012 de Marius von Mayenburg, chestionează o serie de probleme stringente ale omului contemporan: intoleranţa, fanatismul religios, vârsta dificilă a adolescenţei, raportul şcoală-familie, părinte-copil, identitate-alteritate, om-divinitate.

Tematica deosebit de ofertantă este dublată în montarea lui Radu Nica de un discurs teatral îndrăzneţ, ce pune în valoare deopotrivă registrul interpretativ şi cel ambiental. Muzica lui Vlaicu Golcea urmează subtil desfăşurarea dramatică, iar decorul ingenios, semnat de Mihai Păcurar, ilustrează un loc de joacă impregnat de simboluri religioase (crucea şi arcul frânt, specific bisericilor gotice). Multipla funcţionalitate a acestui spaţiu se relevă pe tot parcursul desfăşurării spectacolului, el sugerând fie locuinţa personajului principal, fie şcoala, fie biserica. Însă, dincolo de dimensiunea sa practică, plastica ilustrează perfect nucleul ideatic al textului, marcat de două teme principale: pe de o parte, vârsta dificilă a adolescenţei, sinonimă cu abandonarea iluziilor copilăreşti, cu pierderea sentimentului de securitate şi pe de altă parte căutarea divinităţii, ca posibil factor de stabilitate şi coerenţă, ca formă de protecţie. Acestea sunt până la urmă şi coordonatele ce definesc figura personajului principal, Benjamin Süedel (Ali Deac), un adolescent timid şi introvertit, care devine peste noapte apologet al creştinismului radical. Pentru el, Biblia, pe care o citeşte trunchiat şi distorsionat, nu este decât un pretext pentru o viziune extremistă şi intolerantă, consecinţă a unui eu angoasat şi frustrat de lipsa căldurii materne şi a autorităţii paterne.


Acţiunea piesei debutează cu o discuţie mamă-fiu, stârnită de chiulul lui Benjamin de la orele de înot, sub pretext că acestea "îi lezează sentimentele religioase". El îşi declară refuzul de a se mai lăsa "orbit de carnea albă" a colegelor, de frumuseţea trupurilor dezgolite, "care nu este altceva decât desfrâu". În ciuda încercărilor mamei (Renate Müller-Nica) de a afla mobilurile comportamentului său rebel, aceasta pare a rămâne la suprafaţa lucrurilor. Incapabilă să pătrundă în sufletul băiatului, ea caută răspunsuri şi soluţii facile. Îl întreabă dacă îl supără colegii, dacă are probleme sexuale sau dacă nu-i place corpul său, cu o detaşare ce seamănă mai mult a interogatoriu. Prizonieră a propriilor depresii şi griji zilnice, abandonându-se, după o căsnicie eşuată, în braţele psihoterapeutului ei, d-na Süedel lasă în seama şcolii educaţia lui Benjamin, reproşând profesorilor inadecvarea metodelor pedagogice. Părintele Menrath (Daniel Plier), profesor de religie, vede în ea o persoană neîmpăcată cu sine şi încearcă în zadar să îi insufle vreun sentiment religios, propunându-i să se roage împreună pentru fiul său. Ea bagatelizează atât dogma creştină (foarte sugestive exerciţiile de aerobic ce se aseamănă unor mătănii) cât şi atitudinea tot mai fanatică a lui Benjamin, pe care o consideră doar o toană prin care acesta urmăreşte să o calce pe nervi.

Mult mai implicată, d-na Roth (Johanna Adam), profesoara de biologie, este dintru început convinsă că băiatul are nevoie de ajutor, că "este suprasolicitat" şi "trece printr-o experienţă nouă cu corpul său", însă modul în care aceasta înţelege să îl ajute se va dovedi total lipsit de tact, ea însăşi căzând în capcana extremismului ateu. Conflictul elev-profesor escaladează în momentul în care în timpul orei de biologie, d-na Roth îşi propune să le explice elevilor cum să se protejeze, împărţindu-le câte un prezervativ şi un morcov. Văzând în asta o formă de promovare a desfrâului, Benjamin se dezbracă, în semn de revoltă în faţa întregii clase, scena de nuditate fiind în economia spectacolului expresia teribilismului adolescentin, mascat de ideologia creştină. Momentul este surprins de directorul şcolii (Valentin Späth), care aduce în discuţie o temă deosebit de interesantă: cea a actului educaţional, ca "portavoce" a unei anumite concepţii despre lume. El pledează pentru o viziune echilibrată, în care să le fie prezentate copiilor atât perspectiva evoluţionistă, cât şi cea creaţionistă şi îi cere d-nei Roth să colaboreze cu părintele Menrath, însă aceasta refuză.


Pe măsură ce atitudinea lui Benjamin seamănă tot mai mult cu un delir mistic, acesta vorbind numai în citate biblice şi ajungând să creadă că poate face minuni, d-na Roth se încăpăţânează să îi demonteze concepţia şi să îl bată cu propriile arme, citind Biblia prin lentilele ateismului. În viziunea sa, Dumnezeu nu este altceva decât "un dictator", crucea-"instrument de tortură" iar Iisus un profet gay. De-a dreptul obsedată de problema religioasă, îşi neglijează propria căsnicie, punând-o în pericol. Încrâncenarea de care dă dovadă este probabil accentuată şi de o oarecare frustrare privind originile sale evreieşti, pe care refuză să le recunoască. Ca şi în cazul lui Benjamin, extremismul reprezintă o formă mascată a neputinţei şi a slăbiciunii. Până la urmă, pentru amândoi Biblia nu este decât un pretext, un instrument în slujba urii şi a intoleranţei. În numele credinţei, adolescentul cere ajutorul lui Dumnezeu pentru a le provoca suferinţă oamenilor iar demersurile lui în acest sens nu exclud minciuna (susţine că profesoara de biologie i-ar fi făcut avansuri) şi chiar crima (plănuieşte asasinarea acesteia prin diluarea cu apă a lichidului de frână). În felul acesta el devine eretic, trădând până la urmă principiul de bază al creştinismului, anume dragostea faţă de semeni. Dumnezeul căruia i se închină nu este cel al compasiunii, al toleranţei şi al iubirii, spre care părintele Menrath caută să îl îndrepte, ci este un dumnezeu abstract, răzbunător, o proiecţie a propriului eu conflictual. Modelele sale de credinţă sunt atentatorii sinucigaşi dispuşi oricând să renunţe la viaţă în numele unei ideologii.

Benjamin uită să-l descopere pe Dumnezeu în primul rând în aproapele său. Sugestivă în acest sens este relaţia lui cu Georg (Iustinian Turcu), colegul şchiop, pe care nu-l consideră "un prieten", ci "un schilod", exploatându-i complexul de inferioritate, pentru a-l putea domina şi a-l manipula. Odată transformat în "discipol", acest tânăr sensibil şi vulnerabil, urmează a fi folosit ca armă în conflictul dintre "mentorul" său şi d-na Roth. Admiraţia, alunecând înspre atracţie fizică, pe care Georg o simte pentru Benjamin este izvorâtă de asemenea din nevoia unei figuri tutelare, autoritare, care să reprezinte exact opusul nesiguranţei şi a sensibilităţii sale.


Montarea de la Sibiu ilustrează un tablou complex al relaţiei dintre religie şi sexualitate, sub diversele sale aspecte, aducând în discuţie problema contracepţiei, a raporturilor sexuale în afara căsniciei, a divorţului, a înclinaţiilor homosexuale. Bigotismul lui Benjamin este în parte provocat de o proastă gestionare a relaţiei cu propriul corp, de anumite inhibiţii şi temeri, la o vârstă la care atracţia faţă de sexul opus devine tot mai evidentă. Deşi nu se poate abţine să nu mângâie frumosul trup al colegei sale, Lydia (Anca Cipariu), care încearcă să-l ispitească, el caută totuşi să-şi nege dorinţa, citând permanent din Biblie.

În ciuda problematicii ideologice, deosebit de serioase, spectacolul nu este lipsit de umor, mai ales în scenele în care patosul religios al protagonistului se loveşte de "ignoranţa" altui personaj: bunăoară, a mamei, care are o percepţie diferită de cea creştină asupra sintagmei "tatăl meu", sau a lui Georg, care adresează mulţumiri pentru masă d-nei Süedel, şi nu lui Dumnezeu, aşa cum se aştepta Benjamin. Astfel de confuzii aduc zâmbetul pe buzele spectatorilor, contrabalansând dramatismul acţiunii.

Întreaga punere în scenă sugerează echilibrul, vizibil la nivelul mijloacelor de expresie, a evoluţiei actoriceşti (interpretare deosebit de convingătoare şi de naturală a întregii echipe) dar şi a ideilor vehiculate (condamnarea deopotrivă a celor două forme de extremism: cel religios şi cel ateu).

Păşind pe terenul minat al problematicii religioase, ce naşte polemici şi provoacă adevărate tragedii în secolul XXI, demersul artistic al lui Radu Nica atrage atenţia asupra pericolelor oricărei ideologii radicale, a exceselor de orice fel, a fanatismului, pledând în schimb pentru toleranţă şi pentru afirmarea valorilor umaniste.

Märtyrer / Martiri, de Marius von Mayenburg
Regia: Radu-Alexandru Nica
Scenografia, Video, Light Design: Mihai Păcurar
Muzica, Sound Design: Vlaicu Golcea
Asistenţă Regie: Luana Hagiu, Lucian Pană
Traducerea în limba română: Elise Wilk
Antrenament Vocal: Tim Schüler şi Anne Dahl
În distribuţie: Ali Deac, Valentin Späth, Johanna Adam / Alexandra Murăruş, Daniel Bucher, Daniel Plier, Renate Müller-Nica, Iustinian Turcu, Anca Cipariu.




 Toate articolele despre Märtyrer / Martiri


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Anda Ionaş


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer