Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Les Films de Cannes à Bucarest, 2016

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Odiseea în apele râului Styx în Julieta lui Almodóvar - Les Films de Cannes à Bucharest, 2016


Maria Ruxandra Burcescu

octombrie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Împletind mituri greceşti cu scene aproape suprarealiste şi analizând în profunzime relaţia dintre părinte şi copil, ultimul film al lui Almodóvar, Julieta, este de departe cel mai bun film pe care l-am văzut în cadrul festivalului Les Films de Cannes à Bucharest, ediţia 2016. Menţionez, însă, că nu am apucat să văd Juste la fin du monde al lui Xavier Dolan, un regizor care îmi place în mod deosebit şi care a şi câştigat Marele Premiu al juriului cu acest film la ediţia Cannes 2016.

Revenind la filmul lui Almodóvar, el este o dramă şi un studiu de personaj care se bazează pe trei povestiri ale scriitoarei Alice Munro. Julieta (Emma Suárez) este o femeie de vârstă mijlocie care se pregăteşte să părăsească Madridul şi să plece în Portugalia cu iubitul său, Lorenzo (Darío Grandinetti). Întâlnirea cu o prietenă din copilărie a fiicei sale îi provoacă un adevărat seism interior, făcând-o să îşi schimbe decizia privitoare plecarea în Portugalia şi să se mute în apartamentul din Madrid unde aflăm că a locuit, pentru o vreme, cu fiica sa. Din acel moment, filmul ne poartă în amintirile unei Juliete tinere (Adriana Ugarte), care îşi ţese povestea vieţii întocmai precum o veritabilă Penelopa în aşteptarea lui Ulise.

Drama, durerea, extazul, bucuria şi întreaga viaţă a Julietei începe cu o călătorie fatidică cu trenul, noaptea. Această călătorie are un sens iniţiatic, Julieta descoperind în aceeaşi noapte iubirea şi moartea. Scena în care Julieta priveşte un cerb alergând, pe zăpadă, de-a lungul trenului este, poate, una dintre cele mai puternice scene ale filmului şi, totodată, cheia interpretării evenimentelor care au loc în acea noapte geroasă. Combinând ideologia amerindiană cu mitologia Greciei antice, Almodóvar creează, prin această scenă aproape suprarealistă, o intrigă extrem de complexă. Cerbul este un soi de spirit guide pentru Julieta, iar întregul film reprezintă odiseea ei, călătoria în care Erosul şi Thanatosul se întrepătrund în mod dureros. Nu este o întâmplare faptul că în acea noapte Julieta asistă la suicidul unui călător din compartimentul său şi, de asemenea, îşi întâlneşte marea iubire în persoana lui Xoan (Daniel Grao). Privind în retrospectivă la această scenă, ea are valoare de fatum, prevestind destinul implacabil al Julietei şi trasând traiectoria unei vieţi aflate la punctul de intersecţie dintre Eros şi Thanatos. În realitate, întreaga viaţă a Julietei pare că se desfăşoară pe ţărmul râului Styx, pe care nu vrea să îl traverseze, dar în apele căruia se cufundă cu vinovăţie.

Simetria filmului lui Almodóvar este una perfectă, care întăreşte ideea de fatum - soţia lui Xoan se afla pe patul de moarte atunci când Julieta îl întâlneşte. Mama Julietei, la rândul ei, se afla în aceeaşi situaţie, ani mai târziu, atunci când tatăl Julietei întâlneşte o altă femeie. Mai departe, fiica Julietei, Antía (portretizată în adolescenţă de Priscilla Delgado şi, ulterior, de Blanca Parés), reflectă destinul mamei sale, conducând la ideea unui soi de matrice a destinului unei familii. Iar în mijlocul acestor întâmplări se află Julieta ca punct de referinţă şi care, întocmai precum eroul tragic a cărui călătorie o reiterează, nu îşi poate găsi liniştea.

O altă scenă-cheie a filmului o reprezintă momentul în care Adriana Ugarte devine Emma Suárez. Antía îi şterge părul mamei sale cu un prosop, iar, în momentul în care înlătură prosopul, Julieta cea tânără interpretată de Adriana Ugarte este înlocuită de o Julieta de vârstă mijlocie, în ale cărui riduri se pot descifra urmele suferinţei. Această metamorfoză instantă poate fi asociată plecării lui Ulise de pe insula lui Calypso, acolo unde visul tinereţii eterne şi al nemuririi se sparge de stâncile de pe ţărm. Julieta părăseşte insula şi, în acelaşi timp, pe sine şi propria viaţă. Dar, spre deosebire de eroul antic, în cazul ei nu este o alegere. De fapt, întregul film pare a conduce către ideea predestinării şi a neputinţei în faţa unui traseu predefinit, dar care nu este stabilit de o zeitate, ci de către deciziile mici, de moment, a căror importanţă suntem condamnaţi să o subestimăm. Întocmai ca în filmul La fille inconnue al lui Jean-Pierre şi Luc Dardenne, se pune accentul pe efectul-fluture al unor acţiuni aparent insignifiante. Dacă Julieta, deranjată de insistenţa privirii colegului de compartiment, nu ar fi plecat către vagonul-restaurant unde l-a întâlnit pe Xoan, întreg traseul vieţii sale ar fi fost complet diferit. Bărbatul din compartiment poate că nu s-ar fi sinucis câteva momente mai târziu, iar Julieta poate că nu l-ar fi cunoscut pe cel care i-a deschis poarta către insula tinereţii veşnice şi a nemuririi. În cazul eroilor antici, predestinarea este o expresie a voinţei zeilor. În cazul omului contemporan, ea devine apanajul necunoaşterii rezultatului micilor alegeri. Nu deciziile mari sunt cele care schimbă complet traseul unei vieţi. În mod ironic, sunt cele mici, care par insignifiante şi care, prin natura lor, ne condamnă la ignoranţă. Importanţa pe care o acordăm acestora nu poate fi controlată mai mult decât poate fi dorinţa zeilor. Din acest motiv putem să discutăm despre o predestinare care izvorăşte nu din exterior, ci chiar din construcţia interioară a fiinţei umane.

Continuând asemănarea cu filmul lui Jean-Pierre şi Luc Dardenne, şi în Julieta este pus accentul pe sentimentul din vinovăţie şi pe modul cum acesta reconfigurează structura interioară a unui om. Însă, dacă în La fille inconnue putem să distingem o culpă comună, în Julieta nu există, de fapt, o vină pentru cele întâmplate ulterior călătoriei cu trenul. Vinovăţia femeii irumpe din iubire şi devine toxică. Este o formă de vinovăţie virală, care se transmite tuturor celor din jur şi le acaparează vieţile. Iar în ochiul furtunii se afla relaţia dintre Julieta şi fiica sa, o relaţie marcată de pierdere, slăbiciune şi ratare de ambele părţi. Filmul lui Almodóvar este o veritabilă odisee care împleteşte în structura sa complexă elementele de mitologie cu o profundă cunoaştere a naturii umane pentru a da viaţă unei pelicule a cărei frumuseţe este indisolubil legată de melancolia pe care o transmite.

Descarcă programul Les Films de Cannes à Bucarest, 2016 aici..




 Toate articolele despre Les Films de Cannes à Bucarest, 2016
 Toate articolele despre Julieta
 Toate articolele despre Festivalul de film Cannes, 2016


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Maria Ruxandra Burcescu


Alte articole

 Când poezia te pândeşte după colţ - Paterson, Anca Mureşan
 Un prânz în familie (O cronică a repetiţiilor) - Juste la fin du monde / Doar sfârşitul lumii, Anca Mureşan
 La Sieranevade - Juste la fin du monde la Les Films de Cannes à Bucarest, 2016, Mihai Brezeanu
 În spatele vitrinei morţii - Inimi cicatrizate, Maria Ruxandra Burcescu
 Filmele de Cannes au adus peste 25.000 de spectatori la cinema în 2016, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Les Films de Cannes à Bucarest, 2016


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer