Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Festivalul de film francez, 2016

Sub semnul muzicii - Festivalul Filmului Francez, 2016


Comunicat de presă

octombrie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Pentru a marca a 20-a ediţie a Festivalului Filmului Francez, cinefilii şi melomanii din şapte oraşe sunt invitaţi să ia parte între 2 şi 13 noiembrie 2016 la o experienţă cinematografică inedită, a cărei temă este muzica.

Organizat de Ambasada Franţei în România şi Institutul Francez din România, festivalul este format din patru secţiuni distincte: Competiţia tinerilor regizori francezi, Săptămâna Cahiers du Cinéma, dedicată celebrei reviste, Panorama filmelor franceze care au întâmpinat un succes din partea criticilor şi publicului, precum şi Retrospectiva consacrată regizoarei Lucile Hadžihalilović.

În cadrul Competiţiei sunt prezentate şase filme de lungmetraj de debut, realizate de tineri regizori francezi. Publicul român are posibilitatea de a descoperi operele cinematografice inedite şi de a vota în cadrul acestei selecţii. Cel mai bun film va fi recompensat cu Premiul publicului TV5MONDE, urmând să fie distribuit ulterior în cinematografele din România.

Inaugurată în 2013, Săptămâna Cahiers du Cinéma este realizată cu sprijinul revistei de critică de film şi îşi propune o programare inedită, pe tema "Muzica şi filmul francez". Jumătate de secol de cinema francez va fi pusă în lumina reflectoarelor, prin proiecţia a şase filme de antologie: French Cancan de Jean Renoir, Les Parapluies de Cherbourg de Jacques Demy, Chronique d'Anna Magdalena Bach de Danièle Huillet şi Jean-Marie Straub, Mélo de Alain Resnais, Golden Eighties de Chantal Akerman şi Mods de Serge Bozon.

Secţiunea Panorama este consacrată promovării şi difuzării cinematografiei franceze contemporane, oferind publicului român oportunitatea de a descoperi sau de a redescoperi filme recente care au cunoscut un succes în rândul criticilor. Selecţia a fost alcătuită din opt filme premiate în cadrul marilor evenimente cinematografice din lumea întreagă, precum Gala premiilor César, Festivalul internaţional de Film de la Cannes, sau Festivalul internaţional de Film de animaţie de la Annecy.

Cu ocazia acestei ediţii aniversare, Festivalul Filmului Francez va prezenta retrospectiva Lucile Hadžihalilović, consacrată regizoarei, scenaristei şi producătoarei franceze. Două dintre lungmetrajele sale, Evolution (2016) şi Innocence (2005 - laureatul Calului de Bronz în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Stockholm) vor fi prezentate în premieră în România, în prezenţa acesteia.

Festivalul Filmului Francez reprezintă unul dintre momentele cheie ale programului cultural realizat de către Ambasada Franţei şi Institutul Francez.

În acest context, procesul de creaţie şi profesioniştii din a 7-a artă sunt puşi în lumină, prin intermediul unei programări care îşi propune să îmbine operele atemporale ale cinematografiei franceze şi filmele mai recente, astfel încât publicul român să poată descoperi diversitatea patrimoniului cinematografic francez.

Festivalul Filmului Francez se desfăşoară simultan în 7 oraşe din România:
Bucureşti, în perioada 3-11 noiembrie 2016, la Cinema Elvire Popesco
Iaşi, în perioada 4-8 noiembrie 2016, în sala Fondane a Institutului Francez şi la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza"
Timişoara, în perioada 3-6 noiembrie 2016, în amfiteatrul "Aula Magna" din cadrul Universităţii de Vest
Sibiu, în perioada 4-6 noiembrie 2016, la librăria Habitus
Constanţa, în perioada 11-13 noiembrie 2016, la cinematogrful Citiplex Tomis Mall
Braşov, în perioada 7-8 noiembrie 2016, la Cinemateca Patria
Buzău, în perioada 9-10 noiembrie 2016, la Teatrul "George Ciprian"

Toate filmele sunt în versiunea lor originală şi au subtitrare în limba română.

Organizatori: Ambasada Franţei în România şi Institutul Francez din România
Co-organizatori: Alianţa Franceză din Braşov, Cinemateca Patria, Alianţa Franceză din Constanţa, Cityplex Mall Constanţa, Centrul Cultural Francofon din Buzău, Teatrul George Ciprian, Librăria Habitus, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza"din Iaşi şi Universitatea de Vest din Timişoara
Prezentat de: Orange
Parteneri: Groupama, Carrefour
Parteneri media: TV5MONDE, RFI, TVR, Radio România Internaţional, Kolectiv, Scena 9, Zile şi nopţi, Europa Cinemas, LiterNet
Cu sprijinul: Cahiers du cinéma şi MasterPrint




 Toate articolele despre Festivalul de film francez, 2016


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Comunicat de presă


Alte articole

 Programul Festivalului Filmului Francez, 2016, Comunicat de presă
 Muzică şi film la Săptămâna Cahiers du Cinéma - Festivalul Filmului Francez, 2016 , Comunicat de presă
 Publicul român, invitat să voteze filmul favorit în cadrul Competiţiei - Festivalul Filmului Francez, 2016, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer