Un cuplu încă tânăr şi copilul lor adolescent se află într-o maşină şi se îndreaptă către oraşul Lyon. Aflăm că adolescentul urmează să participe la un concurs de pian. În drumul spre locaţia evenimentului, Gabrielle (Marion Cotillard), mama acestuia şi soţia lui José (Àlex Brendemühl), aproape că sare din taxi în momentul în care ajunge pe o anumită stradă. Spunându-le fiului şi soţului că se vor vedea la eveniment, ea trânteşte uşa maşinii şi, alergând, se îndreaptă către un bloc de apartamente de pe acea stradă. Acţiunea prezentă a filmului se opreşte abrupt, în momentul în care Gabrielle priveşte lista cu numele locatarilor din bloc, atingând, cu mâna tremurându-i, un singur nume - dl. Sauvage. Din acest moment, şi până aproape de final, filmul devine o anamneză în care ni se revelă tinereţea lui Gabrielle, precum şi relaţia sa cu misteriosul domn Sauvage.
Gabrielle este o tânără dintr-o familie înstărită, care locuieşte într-o zonă rurală. Putând fi asemănată personajului lui Flaubert, Madame Bovary, ea este o femeie predispusă la obsesie, care îşi doreşte mai mult şi, cu disperare, împinge limitele lumii rurale căreia îi aparţine. După un moment de exhibiţionism în faţa lucrătorilor de pe moşia familiei, Gabrielle este pusă de către mama sa în faţa unei alegeri: ori se căsătoreşte, ori va fi trimisă la un azil. Alegând prima variantă, ea acceptă mariajul cu José, unul dintre lucrători, ales de mama sa. Încă de la început, Gabrielle defineşte regulile căsătoriei şi îşi anunţă logodnicul că nu îl va iubi şi că nici nu vor exista raporturi sexuale între ei. Ulterior, la un timp după căsătorie, Gabrielle se îmbolnăveşte de pietre la rinichi şi este internată într-un sanatoriu din Elveţia. Acolo îl cunoaşte pe André Sauvage (Louis Garrel), un locotenent tânăr, dar grav bolnav, de care se îndrăgosteşte şi alături de care trăieşte pasiunea la care visa încă din adolescenţă. În momentul în care Gabrielle, fermecată, îl ascultă pe André Sauvage cântând la pian, în mintea spectatorului se defineşte scenariul acestei poveşti de iubire. Nu voi da mai multe detalii despre acţiunea filmului, dar ceea ce pot spune este că scenariul către care pare că ne conduce filmului lui Garcia nu are nicio legătură cu ceea ce se întâmplă ulterior.
Mal de pierres reuşeşte, într-un mod absolut genial, să creeze clişeul, doar pentru a îl dinamita definitiv în final. Întregul film este o reflecţie asupra iubirii din perspectiva raţionalului. Două mari teme par să bântuie filmul lui Garcia, demontând clişeele despre iubire. Este posibilă dragostea în pofida deciziei raţionale? Dacă vorbim despre o iubire neîmpărtăşită mai putem, de fapt, să vorbim despre iubire? Acestea sunt întrebările pe care le aduce în prim-plan filmul Mal de pierres, iar întreaga sa acţiune este o demonstraţie impecabilă a răspunsurilor pe care le oferă.
Gabrielle decide, încă din start, să nu îl iubească pe José. Imună la dovezile acestuia de loialitate, la grija lui, la lupta acestui om de a o face fericită, Gabrielle se ţine de promisiunea făcută înainte de căsătorie şi refuză, cu vehemenţă, să simtă cea mai mică urmă de afecţiune pentru bărbatul căruia i-a ocupat întregul univers. Lipsa de sentiment, în cazul Gabriellei, este, pur şi simplu, o decizie raţională, în sensul în care este guvernată de mental şi nu de instinct. Ceea ce pare a sugera filmul lui Garcia este că iubirea, la fel ca celelalte sentimente, se naşte ca urmare a programării mentale. Sigur, există iubiri iresponsabile (spre exemplu, în cazul unui adulter), iubiri toxice dar, în realitate, condiţia necesară existenţei lor este programarea mentală. A-ţi da voie să iubeşti nu este o metaforă. Sentimentul nu poate exista atunci când nu există niciun catalizator care să îi permită dezvoltarea. Este o viziune extrem de interesantă asupra iubirii, o perspectivă care dinamitează clişeul iubirii împotriva propriei voinţe. Cel de-al doilea clişeu pe care îl pune în discuţie Mal de pierres este acela al iubirii neîmpărtăşite. În momentul în care sentimentul este unilateral, putem să discutăm, cu adevărat, despre iubire? Există vreo diferenţă dintre iubirea faţă de un personaj dintr-o carte şi cea faţă de un individ real în aceste condiţii? Filmul lui Garcia este o alegorie superbă şi tranşantă totodată, legată de viziunea asupra iubirii neîmpărtăşite. O dragoste unilaterală este la fel de imaterială că aceea dintr-un vis. Ea nu ţine cont de obiectul pasiunii, există, pur şi simplu, ca o formă de exprimare a individului îndrăgostit de ideea de iubire. Este asemeni curentului electric care trebuie să aibă un punct de intrare şi unul de ieşire. Nu are o formă materială, dar efectele sale pot fi devastatoare.
Mal de pierres este un experiment chimic extrem de sensibil, pentru care fiecare element este crucial în succesul rezultatului obţinut. Atât Marion Cotillard, cât şi Alex Brendemühl creează nişte personaje complexe, ale căror trăsături sunt studiate microscopic şi redate cu precizie matematică. De asemenea, peisajele picturale, fluide, precum şi sugestia permanentă a apei ca modalitate de trecere de la imaginar la real şi viceversa, completează la nivel vizual alegoria complexă a filmului Mal de pierres. Fiecare microexpresie, fiecare detaliu peisagistic şi fiecare replică sunt elemente de o importanţă vitală pentru filmul lui Garcia, iar poezia acestei pelicule este dată de îmbinarea perfectă a acestora.
Descarcă programul Les Films de Cannes à Bucarest, 2016 aici..