Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul Naţional de Teatru, 2016

Tristeţe urbană - Punctul orb la FNT, 2016


Florian-Rareş Tileagă

PasiLiberi.ro, octombrie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ieşind dintr-un festival de film documentar (Astra Film), petrecut într-un liniştit şi intim Sibiu, şi intrând într-unul de teatru (FNT), într-un Bucureşti unde doar în camera de hotel mai găseşti linişte (asta dacă închizi bine geamurile), e ca şi când sari dintr-un tren în altul. Pe de o parte, pentru diferenţa de stare între cele două oraşe; pe de altă parte, pentru saltul de la documentar la teatru, de la cazuri reale şi poveşti în carne şi oase, la ficţiune 100%, poveşti imaginare şi convenţii unice. Nu ştiu voi, dar eu nici acum, după atâţia ani de umblat prin festivaluri, nu mă pot obişnui repede cu negocierea asta de la o convenţie la alta, de la o lume la alta.


Punctul orb

Tocmai de aceea, având nevoie de scuturare bruscă, echivalentă cu un pahar de tărie pe stomacul gol, am ales ca primul spectacol, la care merg în FNT, să fie unul de Afrim. Având deja o bogată experienţă de întâlnire cu lumile scenice ("inconfundabile" puţin spus) ale lui Radu Afrim, care întotdeauna conţin poveşti, sunete, cuvinte, muzici, chestii şi chestiuţe pe care în nici o altă parte a teatrului românesc nu le găseşti, cum le găseşti la Afrim, eram nerăbdător să văd "încă un Afrim", încă o scrânteală estetică, specifică lui, bine făcută, interesant orchestrată. Iată, mai jos, spectacolul.


Punctul orb, numit aşa pentru a desemna acel punct din noi înşine pe care toţi ceilalţi îl văd, în afară de noi, e o poveste despre lucruri nespuse. Despre punctele de lumină şi de întuneceală din om, care dor. Niki, o femeie care şi-a pierdut soţul şi căreia îi e imposibil s-o spună cu voce tare, se abandonează străzii. Din blocajul posturii de văduvă deprimată, izolată între patru pereţi exact ca un canar care crede că, odată eliberat din colivie, ar şti să zboare ca celelalte păsări pe care le vede pe geam, Niki caută cu disperare un fel de exit. Nu contează consecinţele ieşirii, cât timp ieşirea se întâmplă, dovadă că ea nu alege nici locurile în care intră, nici oamenii care-i ies în cale. Spectacolul o scoate, astfel, pe Niki din poziţia de personaj activ, generator de poveste, şi o aşează în cea de personaj pasiv, observator ca şi noi, cei din sală, a vieţii de pe scenă. Este, însă, o viaţă coborâtă în grotesc, în prostie, în violenţă, în frig concret şi frig sufletesc. Personajele, ca de obicei la Afrim, sunt "subterane", fac parte din cele mai evitate medii sociale şi dau, la fel ca tonalitatea multor scene, o stare frustrantă de irosire. O fată în rochie roşie, zgribulită de viscol; un vânzător libidinos, cu aere de tată cuminte; un director gay, arogant când e la costum, ruşinat când e travestit; o femeie de la semafor, de la care afli totul despre viaţă; un funcţionar banal, dar încărcat cu păcate grele - nimeni, aici, nu e în regulă şi pentru nimeni nu se află un miracol după colţ.


Cam în această zonă de tristeţe urbană, sec urbană se desface povestea din Punctul orb. Şi eram nerăbdător, cum spuneam, să văd "acest Afrim". Dar, cum nerăbdarea e totuna cu tăiatul propriei crăci de sub picioare, spectacolul n-a reuşit să mă "mişte" cum voiam. Fie pentru că aveam aşteptări mari, fie pentru că n-a fost în stare, lucru valabil atunci şi pentru o bună parte din alţi spectatori, care au făcut lumină, în sală, cu telefoanele. Atât de "prinşi" erau. Exceptând unele monoloage intense, ca stare de sfârşeală (ale Femeii, ale Vânzătorului, ale Funcţionarului), care trasează foarte exact spaţiul uman al poveştii, spectacolul e mai mult fără vlagă. Există şi o expresie pentru asta, iar ea cred că se potriveşte aici: spectacol neîmplinit actoriceşte.


De fapt, spectacolul se epuizează în prea multe situaţii secundare, de context scenic, pentru care actorii cheltuiesc energie inutilă, până într-acolo încât ating un fel de prosteală-scenică-şi-atât. Alteori, nuanţe importante din monoloage sunt rostite şters, uniformizant, ca şi când actorului "nu-i intră replica în gură" (în special este cazul Adei Simionică), problemă amplificată de folosirea cel puţin ciudată a lavalierelor. Dacă decorul izolant, periferic şi muzica apăsătoare n-ar spune mai mult decât o spun actorii, prin joc şi rostire - sau decât încearcă s-o spună ecranul de proiecţie care amplifică jocul scenic, prin dublare - spectacolul ar fi în întregime plat. Ar vrea să aibă umor, dar nu reuşeşte, ceea ce mă surprinde la Afrim; ar vrea să fie liric şi adânc, dar abia dacă se apropie. Pare un fel de spectacol după Afrim, făcut din "căzăturile de la montaj".


Regie: Radu Afrim
Dramaturgie: Yannis Mavritsakis / traducerea: Elena Lazar
Decoruri: Adrian Damian / Costume: Claudia Catrase/ Univers sonor: Radu Afrim
Distribuţie: Ada Simionică (Niki), Ioan Coman (Vânzătorul), Clara Flores (Femeia), Cristian Popa (Directorul băncii), Bogdan Farcaş (Funcţionarul), Mihaela Popa (Fata), Karl Baker (Tânărul 1), Ionuţ Vişan (Soţul), Andrei Ciopec (Tânărul 2), Gabriela Sandu (Fetiţa vânzătorului), Eusebiu Tudoroiu (Băiatul femeii), Răzvan Băltăreţu (Un om în bar), Ionuţ Manea (Un om în bar), câinele Freyja
Producţie: Teatrul "Toma Caragiu", Ploieşti
Vizionare: octombrie 2016, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, Bucureşti
Credite foto: www.fnt.ro




 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru, 2016
 Toate articolele despre Punctul orb / Blind Spot


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Florian-Rareş Tileagă


Alte articole

 Bătrânii lui Beckett - A játszma vége / Sfârşit de partidă la Interferenţe, 2016, Adrian Ţion
 Cine e mort, cine e viu? - Linoleum la FNT, 2016, Oana Cristea Grigorescu
 Lopahin şi ceilalţi - Livada de vişini la FNT, 2016, Mihai Brezeanu
 Necesar - Anul dispărut. 1989, la FNT, 2016, Florian-Rareş Tileagă
 Corupţia, laşitatea, minciuna, frica ucid! - Un duşman al poporului la FNT, 2016, Mihai Brezeanu
 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru, 2016


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer