Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Articole diverse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Mark Morris - ecouri coregrafice indiene


Roxana Pavnotescu

noiembrie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Festivalul de toamnă White Light de la Lincoln Center propune un program de muzică şi dans intitulat Sounds of India. White Light este un eveniment multi-disciplinar ce sondează în fiecare an noi spaţii culturale reunind faimoase ansambluri vocale, instrumentale, companii de dans, operă şi teatru. Spectacolele sunt adesea urmate de conferinţe, simpozioane sau discuţii unde se serveşte mâncare tradiţională şi poţi interacţiona direct cu artiştii. Lumina albă - adică fără culoare - când este tăiată de o prismă - ne spune Arvo Pärt comparând-o cu muzica sa - se desface în toate culorile şi acea prismă este tocmai spiritul celui care o receptează.

Numele festivalului este de două ori semnificativ: el aduce o lumină albă pentru că albul este culoarea spiritului şi pentru că de cele mai multe ori prezintă cele mai pure şi autentice forme artistice - artă care a coborât direct din ritual şi mit.

Teatrul Gerald W. Lynch prezintă o suită de patru balete aparţinând lui Mark Morris, coregraful cu cea mai mare sensibilitate pentru muzică din lumea dansului. El este curatorul acestui program în care a invitat artişti prestigioşi din sudul Indiei reprezentând trupe de dans şi muzică: Nrityagram, Kalamandalam şi Kathakali.

Mark Morris a regizat şi coregrafiat piese de balet şi operă pentru Metropolitan, New York City Opera, Covent Garden, Royal Opera House. A fost directorul artistic al teatrului de balet şi operă La Monnaie din Bruxelles şi fondatorul companiei de dans White Oak Dance Project împreună cu Mikhail Baryshnikov din 1990.

Cele patru dansuri traversează întreaga creaţie a artistului surprinzând cu rafinament, admiraţie şi ironie o Indie în acelaşi timp mitologică şi contemporană oscilând între ritual, folk, kitsch şi abstract cu naturaleţea şi imaginaţia sa prodigioasă. Relaţia lui Mark Morris cu India este una foarte veche, un spaţiu pe care l-a vizitat periodic şi care l-a inspirat.

Într-un interviu ocazionat de acest eveniment, vorbind despre vizualizarea muzicii prin dans, Mark Morris face dezvăluiri surprinzătoare; aflăm că arta sa urmăreşte aceleaşi elemente esenţiale ce definesc dansul clasic la indieni: melodia (raga), ritmul (tala), gestul / postura (mudra) şi cel mai important expresia (abhinaya). Coregraful ilustrează simbioza dintre muzică şi dans, fără a le aşeza în raport de subordonare, ele se completează reciproc, potenţându-se. Dansul urmăreşte în detaliu compoziţia şi ritmul muzicii, dar are în fapt structura lui ce se constituie ca o abstractizare a formei muzicale. Muzica se aşază comod în tiparul coregrafic descoperindu-şi noi forme de comunicare şi expresivitate.

Două din piesele acestui program au fost create în 1983 şi 1984: un Pas de Deux suprapus peste trailer-ul unui film indian Tamil Film Songs in Stereo şi O Rangasayee - un solo ce a fost executat de coregraful însuşi cu 30 de ani în urmă după o raga (muzică de ritual din sudul Indiei), o probă de mare virtuozitate şi rezistenţă fizică. Pas de deux urmăreşte banda muzicală ce cuprinde o oră de canto între profesor şi studenta ce repetă, cu nu prea mult succes, după mentorul său.


Mark Morris transpune muzica în imagine şi dans cu multă ironie, făcând aluzie la siropul şi naivitatea unor musical indiene. Compoziţia se află la limita dintre dans şi mimă şi urmăreşte o oră de balet redată cu un umor fabulos. Protagonista în tutu roz repetă stângaci şi comic mişcările după profesorul ei de dans ce poartă un costum mulat şi acvatic în culori strident azurii. Ora de canto şi cea de balet se desfăşoară în paralel; gestul, dansul, mim-ul se armonizează şi contopesc în partitura muzicală. Dansul devine o metonimie a muzicii prin înlocuirea instrumentelor de creaţie: vocea, sunetul şi povestea lor coboară în dans şi imagine.


O Rangasayee se desfăşoară pe muzică carnatică (cea mai veche muzică din lume - din sudul Indiei) interpretată de M. Subbulakshmi (o celebră interpretă de raga). Dansul cuprinde o variaţie de stări: meditaţie, extaz, prosternare, bucurie, euforie. Muzica aparţine lui Sri Tyagaraja. Dansatorul poartă un fel scutece şi are degetele de la mâini şi de la picioare vopsite în roşu ce sugerează Kumkuma, acel praf folosit de fervenţii religioşi. Un copil stă aplecat pe vine şi îşi caută lent echilibrul către o poziţie verticală. Dar el poate fi asimilat foarte bine şi unui swami într-o poziţie de prosternare sau meditaţie. Ritmul accelerează şi decelerează până la nemişcare, statuar; protagonistul rămâne suspendat în mudrele lui preţ de câteva secunde pentru a reliefa poziţii emblematice ale statuetelor de cult ale lui Shiva Nataraja, Ganesha, Vishnu.


Ca un laitmotiv, dansatorul îşi clatină ritmat lateral capul din gât într-o parte şi alta imitând limbajul non-verbal al indienilor. Ritmul şi vâltoarea muzicii către finalul piesei sunt coregrafiate într-o cavalcadă de piruete - întoarceri în aer ce-şi schimbă brusc sensul cu fiecare cezură de respiraţie a vocii. Protagonistul devine un derviş zburător ce sfidează gravitaţia. Când vocea se întrerupe pentru un scurt intermezzo muzical, dansul coboară în paşi împletiţi ca la dansurile populare. Când vocea reintră în aceeaşi tonalitate cu forţe noi, săriturile prin aer se reiau în aceeaşi vrie nebună şi epuizantă chiar şi pentru cel ce priveşte.

Dansul indică participarea deopotrivă a trupului şi a spiritului într-o probă de adâncă concentrare, revelaţie sau transă religioasă, cuprinzând evoluţia fiinţei de la stadiul de copil, tânăr, adult până la bătrânul obosit de viaţă, încheindu-se cu aceeaşi postură chircită şi aplecată a începutului.

Prima piesă, intitulată Serenadă, se deschide cu doi interpreţi ce ocupă partea stângă a scenei: o chitară electrică acompaniată de percuţie interpretând o piesă muzicală de mare sensibilitate a compozitorului Lou Harrison - Serenadă pentru chitară. O compoziţie în cinci părţi (prima parte nu este acompaniată de dans) unde folclorul oriental este impregnat cu elemente de muzică barocă şi medievală. Percuţia susţine un fel de ritm exterior liniei melodice sau sună ca un gamelan când intervine cu rezonanţe de gong. Culoarul din spate al scenei şi întreaga secţiune dreaptă este rezervată dansului - un solo în patru părţi distincte.


Dincolo de estetismul actului coregrafic, Mark Morris are un talent remarcabil de transpunere a muzicii cu toată ţesătura, substanţa şi havuzul ei de linii melodice în imagine. Interpreta (Lesley Garrison), într-un costum la limita dintre folclor (tentă japoneză), ecleziastic şi monden începe primul tablou pe un scaun. Şezând, execută o suită de mudre ce exprimă o stare de zbucium şi aminteşte de Lamentaţie, celebrul solo al Marthei Graham. De-altfel, unele mişcări sau piruete ample, poziţia întoarsă a mâinilor cu palma în sus, călcâiul flexat şi sprijinit în podea fac referinţă la limbajul celebrei coregrafe. Cele patru mişcări muzicale urmăresc patru dansuri, fiecare cu recuzita lui: un scaun, un băţ, un evantai şi castaniete.

Coregrafia traversează multiple spaţii etnice şi înscrie în general un dans de notaţie ce urmăreşte stări: sfială, bucurie, agitaţie, oboseală, gesturi sau acţiuni ritualizate: munci casnice, la câmp. Dansul cu evantai descrie posturi Nô înscrise ca motive într-un ritm ce nu aduce nimic din lentoarea şi hieratismul acestei arte: mişcarea amplă a braţului şi aducerea evantaiului deasupra frunţii, deschiderea lui cu mâna întinsă, închiderea bruscă, acoperirea feţei cu evantaiul.

Ultimul dans, Pure Dance Items / Elemente de dans, în premieră mondială, este o compoziţie de grup. O mişcare sinergică etalează o varietate de costume de gimnastică într-o cromatică fauve (create de Elizabeth Kurtzman) cu rolul de a amplifica şi multiplica mişcarea şi elementele ei. Coregrafia urmăreşte îndeaproape cvartetul de coarde al lui Terry Riley, Salome Dances for peace / Dansurile lui Salome pentru pace, o compoziţie cvasiminimalistă ce trimite la cvartetele lui Bartok prin stridenţe şi disonanţe şi la Leoš Janáček prin dialogul corzilor.


Cvartetul împleteşte ritmuri de jazz, blues, inflexiuni de gamelan, muzică indiană şi africană, integrând structuri sau moduri melodice ce ţin de muzica clasică indiană. Compoziţia a obţinut Grammy Award pentru cea mai bună muzică clasică contemporană. 12 balerini se distribuie în grupuri de câte patru, trei sau doi, urmărind sincron sau în contrapunct liniile melodice ale celor patru instrumente. Din când în când apare un dirijor al mişcării, ce se desprinde din pattern-ul coregrafic şi ocupă un scaun în mijlocul scenei de unde schiţează şezând motivele coregrafice în desfăşurare. Un puternic efect de contrapunct cromatic, caleidoscopic, este realizat de prezenţa costumelor largi şi fulgurante ce-şi schimbă în zbor sensul de rotaţie.


Această transcriere perfectă a sunetului în vizual face din dansul lui Mark Morris o partitură ideală pentru surdo-muţi - muzica e digitalizată în pixeli scenografici. Integrarea vizualului în auditiv devine un proces osmotic; dacă audiţia ar fi întreruptă brusc, dansul nu pare a avea cu nimic de suferit, pentru că ai continua s-o auzi reproducându-se mental din inflexiunile mişcării.


Aşa cum sugerează şi titlul, Mark Morris abordează o structură coregrafică abstractă. Dansul e un organism colectiv, un conglomerat ce-şi schimbă valenţele, forma şi culoarea după inflexiunile coardelor. El devine o prana - o respiraţie, ce descrie ritmul variat şi efervescent al vieţii cu toată conotaţia yoga a termenului. Salome e conjurată să-şi expieze fapta, dansând pentru reinstaurarea păcii în lume cu forţa şi talentul său formidabil. În perspectiva ei mitologică, Salome este dezindividualizată, ea devine Babelul - lumea cu toate etniile şi culorile ei - ce trebuie să se mobilizeze în acest dans ritualic pentru pace.

Mark Morris propune o viziune colectivă şi excesiv cromatică a dansului lui Salome, diversificându-l în felul acesta în multiplele sale forme inspirate de dialogul întortocheat şi colorat al coardelor.

Ce reuşeşte acest prodigios artist este despicarea muzicii în liniile sale armonice şi cromatice, pe care le recompune subtil, graţios şi întotdeauna inventiv în imagine.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Roxana Pavnotescu


Alte articole

 Narcis şi apelor tulburi ale firii - Richard III, Roxana Pavnotescu
 Dansul şi teatrul de expresie - The Rite of Spring & Café Müller, Roxana Pavnotescu
 INEGAL: Istorii personale la Macaz, Comunicat de presă
 Asociaţia Culturală Arkadia lansează Bull, piesă de teatru şi dezbatere despre fenomenul de bullying la locul de muncă, Comunicat de presă
 O aducere aminte Moţu Pittiş la TVR, Ada-Maria Ichim, un interviu cu Mariana Mihuţ
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer