Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Beyond The Sea

Luminile rampei - Beyond the Sea


Andrei Gorzo

Dilema Veche, octombrie 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Beyond the Sea / O altă viaţă, filmul lui Kevin Spacey despre cîntăreţul Bobby Darin, intră în viaţa respectivă prin punctul ei de vîrf: anul e în jur de 1960, localul e Copacabana sau altul la fel de select, iar cîntecul e "Mack the Knife", unul dintre marile succese ale lui Darin. Numai că de fapt nu-i aşa. De fapt, totul e un platou de filmare pe care se turnează un film despre Bobby Darin. Şmecher. Regizorul e Kevin Spacey. Numai că de fapt nu e. Regizorul e însuşi Darin, interpretat de Spacey, care (nu ştiu care; unul din ei), întrebat dacă starul filmului nu e prea bătrîn pentru rol, ripostează: "Cum poţi fi prea bătrîn ca să te joci pe tine?" Şi mai şmecher. Cunoscătorii în materie de filme biografice hollywoodiene (şi în ultimul timp au apărut atîtea - Ray, Aviator, The Life and Death of Peter Sellers, Kinsey, Modigliani -, încît sîntem pe cale să ne transformăm cu toţii în cunoscători) vor fi identificat, îndărătul acestor tertipuri, o ambiţie lăudabilă de a scăpa din chingile narative ale genului, care obişnuiesc să supună şi să diminueze chiar şi vieţile cele mai neconvenţionale.

În orice caz, formula asta autoreflexivă şi muzicală îi permite lui Spacey să parcurgă cu destulă graţie copilăria eroului, năpăstuită nu doar de sărăcie, ci şi de o boală de inimă (doctorii nu credeau că o să împlinească 15 ani), dar ocrotită de o mamă formidabilă (Brenda Blethyn), fostă artistă de vodevil, care l-a învăţat să cînte şi astfel l-a salvat de la moarte. Atunci cînd copilul se ridică din pat şi merge la fereastră, vede o stradă întreagă dansînd. Atunci cînd mama lui moare, tînărul Bobby iese din capelă şi intră direct în lumea alb-negru a cluburilor, unde triumfă cu "Mack the Knife". Iar atunci cînd spune: "Hai să facem filme", culoarea se întoarce, iar el e în Italia, filmînd cu Sandra Dee şi cu Rock Hudson şi cîştigînd o soţie (Sandra, nu Rock) prin forţa cîntecului care dă titlul filmului, Beyond the Sea. Toate astea nu sînt nici pe departe plicticoase, dar în ceea ce priveşte evadarea din locurile comune ale filmului biografic, trebuie spus că succesul e pînă la urmă unul limitat. Sandra (Kate Bosworth) intră numaidecît în pielea Soţiei Marelui Om - cea căreia i se spune: "Arta mea e viaţa mea" şi care răspunde: "Dar eu şi copilul tău ce sîntem?"; ăsta nu e un rol, e un articol din recuzita genului. Cît despre omul nostru, Bobby, el se bucură de mai multe conversaţii cu copilul Bobby. Permiteţi-mi să vă amintesc că, ultima dată cînd realizatorii unui film biografic au avut această idee, rezultatul a fost Modigliani. Ştiu, doare.

Dar marea problemă nu e copilul Bobby Darin. Marea problemă e, pur şi simplu, Bobby Darin: omul întreg, care numai întreg nu e. Pe o porţiune însemnată din durata filmului, Bobby Darin nu pare a fi altceva decît dorinţa lui Kevin Spacey de a cînta şi dansa ca Bobby Darin. În rest, tot ce ştim despre el este că e un tip OK: cam neglijent cu soţia şi nu prea sensibil cu sora lui, dar fidel în prietenie, alergic la rasism - în fine, OK. Ceea ce nu e OK. Atunci cînd intrăm la un film biografic, avem minima pretenţie de a descoperi o personalitate interesantă, un destin. Darin rămîne multă vreme indistinct. Atunci cînd devine interesant, părul lui s-a rărit de tot şi nici cu publicul nu stă mai bine: la apogeul conflictului din Vietnam, chitariştii pletoşi care îşi informează publicul că războiul e rău au mai multă căutare decît crooner-ii cu peruci care-l informează că apa din cadă face "plici-pleosc". Darin vrea să intre în politică, de partea lui Bobby Kennedy, dar renunţă atunci cînd află un secret teribil despre mama sa. Renunţă la tot. Îşi aruncă perucile, îşi lasă o mustaţă sfidător de urîtă (genul care spune lumii: "Dacă nu vă place, lua-v-ar naiba de superficiali!"), se mută într-o rulotă la malul mării şi compune cîntece anti-războinice. E o turnură captivantă, bogată în ironie: un om care a crescut cu luminile Las Vegas-ului dansîndu-i în ochi, ca luminile Oraşului Sfînt în ochii unui pelerin, ajunge şi el să facă parte, pentru scurt timp, din strălucirea aceea, înainte de a se pomeni în întuneric; lumea nu mai e aia pe care a cucerit-o el, lumina vine acum din altă parte. Dar pe Spacey nu-l interesează ironia. Marea revenire a lui Darin e, din punct de vedere stilistic, un compromis între vechiul lui sclipici de Copacabana şi noua lui gravitate; putea fi văzută ca un kitsch - ultimul stadiu al declinului (Darin era pe moarte). Dar Spacey vede numai sublimitate: interpretul îşi dă sufletul - la propriu - pe scenă, masca de clovn se prelinge, e Limelight, e "The Show Must Go On", e All That Jazz - e genul de orgie autoînălţătoare după care tînjesc mulţi dintre actorii care spun că tînjesc după regia de film. Expresivitatea asta involuntară, susţinută de voiniciile de cîntăreţ şi dansator ale lui Spacey, îi dă o anumită fascinaţie. Nu e un film bun, dar dacă vă plac actorii - inclusiv pentru sticleţii care li se cuibăresc uneori în cap -, fiţi atenţi la cîntarea asta.



 Toate articolele despre Beyond The Sea


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Beyond The Sea. O altă viaţă, Distribuitor New Films International


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer