Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Temps d'Images, 2016

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Reportajul grafic sau Polaroid cu hârtie şi creion - Lateral ArtSpace la Temps d'Images, 2016


Silvia Netedu

noiembrie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Silvia Netedu: Aş vrea să îmi vorbeşti, pe scurt, despre expoziţie şi despre reacţiile publicului, având în vedere că suntem în penultima zi de festival, mă gândesc că ai adunat deja câteva poveşti.
Alex Bodea: Este vorba despre o expoziţie ce aduce la un loc artişti care sunt preocupaţi de reportajul grafic, sub o formă sau alta. Reportajul grafic a fost folosit în presă, în secolul XIX, înainte de fotografie, pentru a distribui imaginea: aşa arăta bătălia aceea în imagini. Odată cu apariţia fotografiei a intrat în dizgraţie şi a ajuns pe raftul numit subiectivitate. Reportajul grafic este subiectiv. A supravieţuit de-a lungul secolului XX. În cadrul expoziţiei există un artist englezo-polonez, care a dus reportajul grafic de-a lungul secolului XX. Iar acum când filmul / fotografia nu mai sunt crezute ca la început... Există o fotografie de la sfârşitul secolului XIX, începutul secolului XX, din Anglia, cu nişte fetiţe care au zâne în mână, au acele fairy. Erau nişte simple trucuri de suprapunere sau erau decupate şi agăţate de nişte sfori, dar s-a crezut şi a provocat o reacţie în presă, în legătură cu fotografierea unor zâne. Acum oamenii nu mai cred atât de mult, sau poate nu are legătură cu a crede sau nu, ci imaginea fotografică e oarecum redundantă. Arată la fel, oricine o face, arată oarecum la fel. Bine, sunt şi autori care reuşeşc să îşi pună amprenta, dar nu sunt ca doi desenatori care sunt complet diferiţi. Şi atunci, în acest context de post faliment, oamenii simt nevoia şi sunt atenţi şi la altfel de perspective şi abordări. Astfel, desenul revine. Iar pentru mine, desenul este o alternativă... De fapt, desenul ESTE. Nu vreau să îl numesc alternativă. Este o radiografiere a gândului. Este cea mai apropiată reprezentare dinspre ochi spre expresie, este cea mai directă cale, cumva racordată direct la creier. În expoziţie am artişti contemporani şi un artist de epocă, Feliks Topolski, cel despre care spuneam că e polonez-englez, care a trăit între 1907 şi 1989, prinzând practic tot secolul. Şi chiar are o arhivă a secolului, făcută din ziare. La fiecare două săptămâni, scotea un ziar cu desenele lui, în care îi puteai vedea pe Ghandi, pe Bob Dylan, pe Malcom X, văzuţi la faţa locului, reali. O altă artistă din expoziţie este Pia Linz, din Germania. Ea are un pas slow. Folosesc termenul din engleză pentru că vreau să fac referinţă la slow food, aşa este pentru ea slow graphic journalism. Alege un loc pe care îl vizitează, în fiecare zi, timp îndelungat. Aici avem o lucrare despre Central Park, căruia i-a acordat 5 luni. Face o hartă şi îşi structurează pe ea, într-o reţea extrem de complexă, toate observaţiile care îi ies în cale. Se pune chiar problema unui destin de a observa, de a fi la locul potrivit.


S.N.: Deci la ea este vorba despre o detaliere a unui singur spaţiu, nu de o colecţie de momente din spaţii diferite.
A.B.: Exact. Este o colecţie de momente diferite din acelaşi spaţiu. Cărora li se suprapune trecerea ei prin viaţă. Unor desene le acordă chiar şi câte un an. Se schimbă ea însăşi în desen. Sunt sigură că observaţiile ei se schimbă, de la o zi la alta, de la o săptămână la altă.

S.N.: Cred că şi momentele care îi atrag atenţia încep să fie diferite.
A.B.: Exact. Chiar în funcţie de cum e ea în momentul respectiv.

S.N.: Ţie ce îţi atrage atenţia cel mai mult?
A.B.: În realitate sau în desene?

S.N.: În realitatea care te face să vrei să transpui în desene.
A.B.: Am evitat să mă gândesc. Ea (n.n. Pia Linz) are o atenţie mai mult arhitecturală, îi plac cu adevărat spaţiile şi arată arhitectură, nu arată chipuri. Mie îmi plac mai mult oamenii. Oamenii îmi atrag atenţia.

S.N.: Oamenii ca gesturi, ca acţiuni, ca...
A.B.: Gesturi, acţiuni, ierarhie. Există în permanenţă o ierarhie în încăpere. Din păcate, lucrurile astea chiar există şi se văd. Mie îmi mai place şi subiectul numit minciună, dar nu din punct de vedere moralist. Îmi place să văd oamenii care îşi construiesc o carcasă, mint despre ei, îşi dezvoltă o persoană. Îmi place să văd fisuri. Privite printr-o abordare emoţională. Să văd în masca lor mici fisuri, gesturi care îi trădează.

S.N.: Eşti interesată şi de psihologie?
A.B.: Da, dar fără să fi citit. Absolut intuitiv. Fără noţiuni. Ca un om care doar ce a picat într-un oraş. Încerc să-mi păstrez capul gol de noţiuni.

S.N.: Crezi că observatorul modifică obiectul pe care îl observă?
A.B.: Da, mi se întâmplă. Sunt artişti cu care colaborez şi eu sunt umbra lor de zi, iar ei îmi arată atelierele sau spatele teatrelor sau cum se pregătesc pentru un spectacol, iar atunci probabil că joacă un pic. Dar neavând un obiectiv, tot ce folosesc sunt un carneţel foarte mic şi un creion la fel. Nu desenez pe viu, îmi iau doar notiţe.

S.N.: Urma să te întreb despre procesul tău. Deci nu desenezi pe loc?
A.B.: Nu, iar notaţia pe care o fac durează câteva secunde. Aproape că nu se observă mişcarea. Iar pentru cei care nu ştiu ce fac, e cu totul invizibilă.

S.N.: Mi se pare foarte interesant. Practic îţi iei notiţe în cuvinte despre o imagine, pe care ulterior o recreezi ca imagine.
A.B.: Exact.

S.N.: Care au fost reacţiile oamenilor care ţi-au vizitat galeria?
A.B.: Nu este galeria mea. Vreau să fac o precizare. Galeria în care ne aflăm este Lateral ArtSpace, iniţiată de Lucian Indrei, Cristina Curcan şi Dragoş Bădiţă. Pot să spun că acestă echipă are o abordare foarte dinamică, am văzut proiecte extrem de variate la ei, rămânând selectivi. Dau şansa unor abordări diferite, nu sunt fixaţi pe ceva.

S.N.: Bun. Reacţiile publicului?
A.B.: (zâmbeşte) Reacţiile publicului de-a lungul săptămânii au fost foarte bune. Cred că este o experienţă coerentă, perfect încadrată în spaţiu, nu simţi că mai vrei o lucrare în plus şi nici în minus. Eu am fost mereu aici, să explic. Celor pe care i-am întâlnit, sper că am reuşit să le acord toată atenţia. A existat un eveniment, un talk, al unuia dintre artişti, a lui Oliver East şi o lectură cinematică din mai multe materiale de-ale mele, care a ieşit foarte bine. Am reuşit să clădim, pe parcursul acestei săptămâni, un public care a participat şi la acest eveniment.

S.N.: Cum te-ai simţit în festival, în atmosfera de aici şi în relaţie cu tema din acest an - post faliment şi cât de potrivit crezi că a fost momentul?
A.B.: Pot spune că parcă festivalul intuieşte foarte bine momentul. Tema din 2015 a fost Corp comun - Colectiv, în 2016 Post faliment - Donald Trump.

S.N.: Într-adevăr, pare să se lege de evenimentele socio-politice ale lumii, înainte ca ele să se întâmple.
A.B.: Ca să răspund la întrebare, pentru mine a fost o săptămână foarte intensă, în care nu am stat prea mult să mă gândesc. Am mers, am stat, am fost acolo...

S.N.: Crezi că este important să existe, în permanenţă, o persoană la dispoziţia vizitatorilor, care să ofere informaţii şi să răspundă nelămuririlor?
A.B.: Eu cred că este foarte important şi chiar am un indicator care să demonstreze acest lucru. Dintre toţi cei care au venit la talk (n.n Oliver East talk şi lectura cinematografică), aproape în totalitate, au fost oameni cu care eu, personal, am vorbit. Prin facebook nu a funcţionat la fel de bine. E indicat să dai importanţă vizitatorului, pentru că el intră oarecum defensiv, iar în momentul în care îl pui în prim-plan, începe să se destindă totul şi va fi interesat mai departe. Din punctul meu de vedere, o prezenţă în galerie este esenţială.

S.N.: Ai mai vrea, pe viitor, să colaborezi cu acest festival?
A.B.: Mi-ar plăcea. Mai există o direcţie în reportajul grafic de care aş fi interesată. Un reportaj care nu este pus pe perete, ci este spus, direct. Mi-ar plăcea să contactez un grup de artişti din străinătate care fac asta şi să îi aducem în festival. Şi Oliver East a avut de câştigat din artist talk, s-a apropiat mai mult de oameni, iar aceştia au devenit şi mai interesaţi. Deci contează (repetă şi râde), contează foarte mult prezenţa şi interacţiunea. Sper ca în viitor să ne vedem la o galerie pe scenă, pe viu.




 Toate articolele despre Temps d'Images, 2016


0 comentarii

Spacer Spacer