Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul Internaţional de Teatru Interferenţe Cluj, 2016

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Rinocerii printre noi la Interferenţe, 2016


Adrian Ţion

decembrie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Îmi place s-o spun de fiecare dată când văd Rinocerii: e o analiză grotescă asupra animalităţii din om, un eseu teatral despre spiritul de turmă. Indiferent de cauzalitatea care îl trezeşte din această stare latentă. După secole de civilizaţie, spiritualizare intensivă prin practici religioase şi culturale, la care se adaugă un progres material uluitor, vine Ionesco şi demolează totul, amintindu-ne un lucru banal: omul e şi un animal; e drept, unul ultra-sofisticat, străbătut de angoase, dependenţe de tot felul şi uşor de manipulat.

Mai mult decât alte montări, îmi motivează aserţiunea de mai sus spectacolul recent văzut al Teatrului Naţional din Luxemburg adus la Interferenţele clujene 2016. Un spectacol vivant, interactiv, dinamic, bilingv, în regia lui Frank Hoffmann. Un spectacol curat construit în ansamblu, fără insinuări în privinţa diagnosticărilor reale ale aşa-zisei rinocerite. Astfel că mintea spectatorului are posibilitatea unei deschideri mai mari spre interpretări nedirijate de pe scenă. Desigur, în funcţie de instrucţia şi sensibilitatea fiecăruia. Aluzii de tipul nazism, legionarism s-au strecurat în spectacole mai vechi, precum în neegalata, la noi, montare a lui Lucian Giurghescu din 1964 a Teatrului de Comedie din Bucureşti cu Radu Beligan şi Ion Lucian în fruntea distribuţiei, spectacol premiat la Paris în 1965. Dar la capitolul trimiteri pot intra orice forme de totalitarism, de mişcări ideologice sau de convieţuire ca mişcarea hippy din anii şaizeci şi multe altele.

Exploziv, imprevizibil, jocul actorilor ţâşneşte brusc din sală şi continuă tot actul întâi printre spectatori. Bérenger şi Jean se ceartă şi beau bere alături de spectatori. Apoi, după apariţia rinocerului, din alte părţi, iau atitudine şi comentează evenimentul alte personaje risipite prin sală, desigur, printre ele, şi Logicianul cu raţionamentul lui imbatabil, rizibil, prelungit până la parodierea silogismului. Început şocant, în forţă. Din moment ce "rinocerii" se strecoară printre spectatori, cineva spunea că era bine ca toată piesa să se joace în sală.

După mutarea pe scenă, forţa dobândită iniţial se diluează. Tensiunea metamorfozelor în loc să cunoască un parcurs ascendent se subţiază, iar finalul e de-a dreptul anemic. Acel Nu capitulez! spus de Bérenger de după o plasă de sârmă care sugerează separarea de isteria rinocerilor nu are impactul emoţional dorit. Bérenger, afin autorului, de fapt un subtil alter-ego în haine de comediant, nu concepe să abdice de la statutul de om pentru a se integra în turma bezmetică a majorităţii, stăpânită de sinistre maladii ideologice sau de altă natură. Nu se lasă dominat de o majoritate care-i striveşte personalitatea. Wolfram Koch în Bérenger ajunge să fie simpatic din primele secvenţe. Alcoolic, îndrăgostit de Daisy şi prieten cu Jean, care se transformă, amândoi, sub ochii lui în rinoceri, eroul piesei are tăria morală de a nu-i urma, de a nu ceda isteriei colective şi rămâne Om. Jean în interpretarea lui Samuel Finzi e impetuos şi intransigent cu prietenul său. E furios pentru că prietenul său întârzie şi vine în stare de ebrietate. Apelează la raţiune, la tradiţie, dar curând ideile lui se schimbă. Aduce şi contraargumente la opiniile umaniste ale lui Bérenger, vrea să fie cool şi să meargă înainte cu moda timpului. "Trebuie să urmăm spiritul epocii" spune la un moment dat Botard, lovit şi el de rinocerită. Trecând de partea adversă, Jean spune că "Umanismul a murit, cei care îl urmează sunt doar sentimentali învechiţi."

Tablourile următoare se întrepătrund confuz. E suprimată scena cu Jean bolnav la el acasă. Atmosfera din redacţia unde lucrează Bérenger se extinde în spaţiul delimitat de uriaşi pereţi din sârmă, între care se izolează personajele ca într-un refugiu din calea năvălitorilor. Decorul e generalist, sumar. Christoph Rasche insinuează un perimetru închis între pereţi volanţi, transparenţi în mare parte. Nu mai e nici camera lui Jean, nici a lui Bérenger. Din acest spaţiu al confruntărilor cu lumea de afară, ca în Delir în doi, se va ridica Jean spre a se înregimenta în "armata rinocerilor", superioară poziţie a mediocrului conservator. Ironică şi paradoxală sugestia ridicării lui Jean pe verticala propriilor opţiuni pentru a armoniza cu forţa turmei. Rămas singur cu Daisy, Bérenger are impresia că au rămas singurii oameni într-o lume de monştri. Dar armonia dintre ei se risipeşte repede. Bérenger crede că în 5 minute au trecut 5 ani de căsnicie. Daisy se lasă sedusă de forţa rinocerilor şi coboară în sală, ocupând un loc alături de... virtualii "rinoceri" admiraţi şi bine organizaţi, atât de naturali. Bérenger, individul inocent strivit de majoritate, zbiară la rinocerii istoriei care au distrus civilizaţia. Să înţelegem că spectaorii sunt... rinoceri? Subscrieţi? Acceptaţi? În ce organizaţie vreţi să ajungeţi? Sunt atâtea ideologii la modă, isterii colective la modă, fanatisme de orice fel la modă care "desfigurează omul", după cum spune Eugène Ionesco într-un interviu. Alegeţi! Acum e momentul. Dudard spune că "oamenii au voie să aleagă ce vor să facă în viaţă". Unele fanatisme au trecut. În locul lor avem altele: terorismul, noua libertate sexuală... Daţi frâu liber instinctelor! Desfiinţaţi morala! Înrolaţi-vă în hoardele suporterilor sportivi care distrug totul în calea lor. Alăturaţi-vă mulţimilor dezlănţuite pentru a simţi puterea şi fascinaţia lor. Forţa turmei. E suficient să simpatizaţi, să admiraţi şi să coalizaţi. A! Ezitaţi? S-a mers prea departe? Da, înţeleg. Nu mai vreţi. Vi s-a aprins luminiţa. Ionesco e nebun. Mesajul lui e zguduitor. E prea dur, prea radical. Dacă îl iei la modul serios, te scoate din sărite. Noroc că are şi nuanţări comice uşor relaxante, bine evidenţiate în spectacolul luxemburghezilor. Metafora scenică a metamorfozei omului e cuprinzătoare şi acuzatoare. Te-a bulversat? Înseamnă că mesajul piesei şi-a atins ţinta.



 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Teatru Interferenţe Cluj, 2016


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Adrian Ţion


Alte articole

 Fiţi oamenii cei buni din Seciuan! - Omul cel bun din Seciuan la Interferenţe, 2016, Mihai Brezeanu
 În grotă - Ultima bandă a lui Krapp la Interferenţe, 2016, Adrian Ţion
 De unde vine Ada Milea - Stranger's song la Interferenţe. 2016, Mihai Brezeanu
 Pretextul Electra la Interferenţe, 2016, Adrian Ţion
 Operele complete ale lui NV GGL - OOOO - Visul lui Gogol la Interferenţe, 2016, Mihai Brezeanu
 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Teatru Interferenţe Cluj, 2016


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer