Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul Internaţional de Teatru Interferenţe Cluj, 2016

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Pretextul Electra la Interferenţe, 2016


Adrian Ţion

decembrie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Nu ne-am acomodat îndeajuns cu forfecările regizorilor prin textele clasicilor, uneori considerate prea lungi, că ingeniozitatea creativă a acestora primeşte o şi mai pregnantă amprentă. De fapt, pentru incisivii avangardişti, textul nici nu mai contează. El poate fi rescris, adaptat sau chiar ignorat. Dramaturgul e cârpa cu ajutorul căreia ei îşi lustruiesc opera. E suficient un punct de plecare, un pretext livresc, eventual luat din mitologie ca să fie mai greu, mai răsunător, şi fantezia regizorului se declanşează, îşi ia zborul. Şi nu numai că se declanşează, dar uneori o ia razna de tot, fie în spiritul nucleului dramatic preexistent (fapt fericit), fie pe lângă el. Scopul urmărit este de a se pune în evidenţă personalitatea artistică a regizorului, nu de a ilustra subiectul arhicunoscut. Cred că, în acest sens, verbul a ilustra şi-a pierdut de multă vreme funcţionalitatea. Deferenţa faţă de text se cere răsucită către regizor. El deţine pârghiile puterii, nu dramaturgul. De el depinde cum mânuieşte bagheta.

Asta se ştie de mult. Nu e nicio noutate şi fenomenul şi-a câştigat generaţii de adepţi. Câte spectacole reuşite s-au făcut fără suport textual! Conservatorii au acceptat până la urmă un Shakespeare scurtat, un Cehov condensat, unde poezia textului subzistă la nivelul replicilor. Dar să vezi un Euripide expandat la 3 ore şi 45 de minute, fără spiritul tragediei greceşti, e prea mult. Asta s-ar putea să fie reacţia la Electra lui Andriy Zholdak, cel considerat "copilul teribil al regiei ucrainiene". Spectacolul său a fost montat la Teatrul Naţional din Macedonia şi prezentat la Cluj în cadrul Festivalului Interferenţe 2016. Regizorul a umblat prin Eschil, Euripide şi Sofocle (ni se spune) şi a ieşit de acolo cu doar câteva replici, cel mult 40 în aproape 4 ore de spectacol. Le-a încredinţat actorilor şi a dat drumul imaginaţiei. Pentru mai multă legitimare a demersului său, regizorul a tras după el, pe scenă, pe însuşi Euripide şi pe soţia lui, îmbrăcaţi în haine actuale ca şi cum ar relata întâmplările acum, sub formă concisă, reportericească. Dar la scurt timp după rezumatul subiectului ei sunt căsăpiţi de o haită de tineri dezechilibraţi şi drogaţi, luptători pentru libertatea absolută a generaţiei lor. Regizorul se raliază acestei mişcări de emancipare sau de demolare, conştient şi autopersiflant într-un fel că el se foloseşte de tragedie cu mâinile acestor libertini degeneraţi. E semnul că am intrat în perimetrul crimelor din teatrul cruzimii şi al violenţei promovat cândva de Artaud.

Dacă ne raportăm strict la text sau la inexistenţa lui, lucrurile stau rău şi reacţia nu poate să fie decât negativă. Dacă îndepărtăm această prejudecată, putem accepta că tragedia Electrei şi a lui Oreste poate fi spusă şi în limbajul uluitor extremist propus de regizor, explorând sugestia de tip sincretic, trecută prin pantomimă, teatru-dans, proiecţii pe două ecrane, muzică disco, lungi implanturi vizuale. Şi Andriy Zholdak o spune ritos, cu o forţă ieşită din comun, inventând şi construind un eşafodaj de imagini scenice pregnante, care rămân în memorie ca secvenţe emblematice ale spectacolului. Cruzimea se revarsă în cascade. Masacrul din casa lui Euripide premerge ca un prolog vizual sinistru crimele care vor urma. Istoria e o succesiune de crime din Antichitate până azi şi pentru judecarea unora dintre ele regizorul aduce pe scenă pe Iisus coborât de pe cruce, persoană vie, înfăşurată pe la mijloc în pânză albă. Iisus este o prezenţă simbolică, fără grai, deci fără a da sentinţe. Va fi ucis în vâltoarea acestui spectru al crimei. Dorinţa de răzbunare sângeroasă a Electrei trece peste preceptele convieţuirii şi primeşte o tacită izvăbire. Intersectarea credinţelor religioase în acest cadru potenţează substanţa tragediei şi o redimensionează în plan etic şi simbolic. Direcţia nu este de a reda cele ce se întâmplă sub ochii spectatorului, ci de a da amplitudine faptelor din perspectiva întregului.

Spectacolul are un ritm extrem de lent, dar nu plictiseşte. Regizorul reuşeşte să trezească interesul pentru cel mai neînsemnat detaliu. Aştepţi să vezi ce mai vrea să-ţi comunice sau cum te conduce prin labirintul crimelor. Decorul compartimentat, realizat de Andriy Zholdak şi Lukas Noll, permite derularea acţiunii simultane sau alternative în dormitorul copilelor, într-un salon la etaj, în bucătăria tixită cu frigidere sau în camera largă de pe scândura scenei. Sugestia cu eroina alungată în cuşca supradimensionată a câinelui nu mi s-a părut prea inspirată. Mişcarea actorilor poate fi urmărită şi pe cele două ecrane laterale, aşa că spectatorul nu se plictiseşte când unele scene sunt lungite sau redate în timp real (cum este duşul făcut de Agamemnon, după întoarcerea lui acasă din război; poate nu e necesar să ştim din ce război!). Agonizarea lui pare trasă de păr dacă o extragem din contextul ansamblului. Interpretul lui Agamemnon, Slavisha Kajevski, e întruchiparea firescului. Întreabă de copii, se spală, mănâncă, iar Clitemnestra îi pregăteşte moartea. Statura, silueta actriţei Kamka Tocinoviki, cu profilul ei grecesc, par desprinse de pe vase greceşti de lut, impunând un aer regesc prin mers şi gestică. Regina adulterină îşi neglijează copiii şi se răsfaţă în braţele lui Egist. Scurtele apariţii ale lui Nicola Aceski în Egist impresionează prin înălţimea actorului, bine ales ca amant al lunganei Clitemnestra. Mishel Mitrevska în Oreste marchează drumul scurt de la ezitare la hotărâre.

Toată greutatea acestei improvizaţii scenice cu numele de Electra e dusă de Darjia Rizova, încorporare a durerii şi a zbuciumului sufletesc nestăpânit, împins la limitele suportabilităţii. Pentru a exprima jalea din care se întrupează personajul ei, regizorul o supune la un travaliu extrem, copleşitor, complex prin natura mijloacelor folosite. Schimonosirea feţei cu degetul în gură, succesivele tentaţii de purificare prin apă, pantomimă, energii declanşate imprevizibil, mişcări disperate, trăiri intense, toate acestea creează profilul unei eroine tragice a lumii moderne. Electra, creaţie autonomă a lui Andriy Zholdak, este cel mai provocator spectacol văzut la Interferenţe 2016.



 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Teatru Interferenţe Cluj, 2016
 Toate articolele despre Festivalul NETA, 2015


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Adrian Ţion


Alte articole

 Fiţi oamenii cei buni din Seciuan! - Omul cel bun din Seciuan la Interferenţe, 2016, Mihai Brezeanu
 În grotă - Ultima bandă a lui Krapp la Interferenţe, 2016, Adrian Ţion
 De unde vine Ada Milea - Stranger's song la Interferenţe. 2016, Mihai Brezeanu
 Operele complete ale lui NV GGL - OOOO - Visul lui Gogol la Interferenţe, 2016, Mihai Brezeanu
 His own, personal, Jesus - Electra la Interferenţe, 2016, Mihai Brezeanu
 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Teatru Interferenţe Cluj, 2016


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer