ianuarie 2017
Articole diverse
Fragmente memorabile din Quartet Gala şi povestea din spatele spectacolului susţinut de patru legende ale dansului contemporan, Mats Ek, Ana Laguna, Susanne Linke şi Dominique Mercy în cadrul celei de-a 17-a ediţii a Întâlnirilor JTI, sunt difuzate de TVR2 şi TVR HD astăzi, 4 ianuarie 2017, ora 15.00.

Cei patru artişti consacraţi, selectaţi de coregraful Daniele Cipriani, au demonstrat încă o dată în octombrie 2016, pe scena Teatrului Naţional Bucureşti că, în pofida trecerii anilor, dansatorii maturi sunt izvor nesecat de experienţă, sentimente, profunzime.

 

Mats Ek (70 ani) a interpretat împreună cu Ana Laguna (61 ani), Cartoful şi Amintirea, două tablouri coregrafice, prin care cuplul îşi dansează "autobiografia", cu emoţie şi înţelepciune.

Dominique Mercy (65 ani), celebru interpret al Pinei Bausch, a dus publicul în atmosfera specifică Teatrului Bausch, interpretând solo-ul Acel băiat cu cu ziarele, în coregrafia lui Paschal Merighi.

Dansatoarea şi coregrafa de origine germană recunoscută la nivel internaţional, Susanne Linke (71 ani) a interpretat Un Solo pierdut... Cu salutări către Dore, realizat în 2014 şi bazat pe Sărbătoarea Primăverii, de Igor Stravinsky.


"În 2016, Întâlnirile JTI ne-au făcut surpriza de a aduce un spectacol de dans ai cărui protagonişti au fost patru artişti aflaţi departe de ceea ce se înţelege prin tinereţe fizică. Ei bine, Quartet Gala - povestea a patru dansatori şi a experienţei lor de-a lungul a sute de spectacole - a fost o frumoasă reprezentaţie de dans, fiecare dintre cele patru momente având expresivitate, graţie, emoţie şi mai ales... tinereţe! Fie că vorbim de "Acel băiat cu ziarele", de "Cartoful", de "Un solo pierdut... cu salutări către Dore" sau de "Amintirea". Am fost martorii unui mix de contraste şi experienţe: un nordic, o spaniolă, o nemţoaică şi un francez, într-un spectacol organizat de un italian, coregraful Daniele Cipriani", scrie România Liberă despre spectacolele prezentate pe scena Teatrului Naţional Bucureşti, pe 7 şi 8 octombrie 2016.

"Aflaţi în amurgul vieţii lor, balerinii Mats Ek, Ana Laguna, Susanne Linke şi Dominique Mercy au dat înainte de toate publicului bucureştean o lecţie despre cum se trăieşte frumos senectutea. (...) Pentru noi dansul e sinonim cu tinereţea dar, iată, că, de fapt, această artă este mult mai mult decât vârstă sau tehnică, dansul este în primul rând emoţie. Iar cei patru balerini septuagenari prezenţi la Bucureşti exact asta ne-au transmis: o nesfârşită emoţie". (blogul Adevărul)


"Emoţie, fior şi admiraţie, au fost sentimentele pe care le-au stârnit cele patru legende ale dansului contemporan, invitaţii celei de-a 17-a ediţii a Întâlnirilor JTI! Quartet Gala nu numai că a adus imposibilul la Bucureşti, şi anume să dăruiască publicului prilejul unic de a admira un cuplu celebru dansându-şi "autobiografia" şi rara şansă de a-l vedea pe coregraful Ek dansând în "Cartoful" şi "Amintirea". Măiestria şi eleganţa, graţia şi elocvenţa mişcării acestui bărbat înalt, alături de doamna sa agilă şi ludică au fost la un loc epice şi revelatoare". (magnanews.ro)

"Timp de o oră, pentru cei prezenţi pe 7 şi 8 octombrie în sala mare a Naţionalului bucureştean, povestea tinereţii fără bătrâneţe a prins viaţă. (...) uneori putem trăi sfârşitul şi începutul în aceeaşi clipă, ca într-o capsulă a timpului, (...) iar ceea ce reţinem din viaţă este de fapt o sumă a unor Întâlniri" (webcultura.ro).

Inaugurate în anul 2000, de celebra companie de balet Bejart Ballet Lausanne, Întâlnirile JTI au găzduit dansatori, coregrafi şi trupe de balet celebre: Nacho Duato şi Compania Nacional De Danza, Joaquin Cortes, Alvin Ailey American Dance Theater, Tango Pasion, Les Ballets de Monte-Carlo, Sylvie Guillem şi Russell Maliphant, Gigi Căciuleanu şi Baletul Naţional din Chile, Alonzo King Lines Ballet, Vortice Dance Company, Maria Pagés şi Sidi Larbi Cherkaoui, Akram Khan Company, iar în 2016 Mats Ek, Ana Laguna, Susanne Linke şi Dominique Mercy.

Evenimentul a fost organizat şi în 2016 de Fundaţia Art Production, beneficiind de consilierea artistică a Silviei Ghiaţă.


0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus