Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Festivalul filmului european, 2017

Paul Negoescu - ambasador onorific al FFE, ediţia XXI, 2017


Comunicat de presă

aprilie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Paul Negoescu, regizorul filmului Două lozuri (2016), inspirat din opera lui Caragiale, este ambasadorul ediţiei Festivalului Filmului European, continuând astfel tradiţia începută acum peste un deceniu de a lăsa cineaştii români să vorbească pentru filmul european. Festivalul i-a invitat să vorbească pe limba lor, cea a cinema-ului, iar ei nu au dezamăgit.

"Pentru mine cinema-ul este un limbaj universal şi nu-mi vine să-l împart pe zone geografice, etnii sau naţionalităţi. Îmi plac, deopotrivă, filme europene, americane, iraniene, japoneze etc. Cu toate astea, filmul european are, pentru mine, o semnificaţie specială pentru că în filmul european regăsesc mai multe valori în care cred. În filmul european contează mai mult viziunea autorului decât interesul financiar al unui investitor, iar când autorul are deplină libertate creativă se pot naşte filme autentice, neconvenţionale, îndrăzneţe etc. Mai mult decât atât, în vremuri care par să ducă din ce în ce mai mult spre o dezbinare între oameni, cinematograful reuşeşte să reziste ca un nucleu social care ne aduce la un loc, iar filmul european nu face excepţie." (Paul Negoescu)


Paul a regizat spotul de promovare a ediţiei 2017 a festivalului, pornind de la o idee proprie, şi ilustrând pasiunea pentru filmul european. Totodată, în acord cu noua direcţie a Festivalului, spotul face aluzie la capacitatea filmului de a stârni nu doar emoţie, ci şi dezbatere, capitol la care filmul european excelează:


Ambasadorii ediţiilor anterioare ale FFE sunt: Anca Damian (2016), Tudor Giurgiu (2015), Adrian Sitaru (2014), Cătălin Mitulescu (2012), Radu Muntean (2011), Radu Jude (2010), Marian Crişan (2009), Cristian Mungiu (2008), Corneliu Porumboiu (2007) şi Cristi Puiu (2006). Fiecare dintre ei a oferit o abordare originală pentru promovarea Festivalului, propunând ideea de scenariu, contribuind astfel la cronologia vizual-afectivă a ultimelor 10 ediţii:


Paul Negoescu, regizor şi scenarist, a debutat în regie cu lungmetrajul O lună în Thailanda (2012) şi a câştigat mai multe premii naţionale şi internaţionale pentru comedia Două lozuri (2016).

Festivalul Filmului European are loc în Bucureşti (4 - 11 mai 2017), Iaşi (12 - 14 mai 2017), Tîrgu Mureş (19 -21 mai 2017), Gura Humorului (19 - 21 mai 2017) şi Timişoara (26 - 28 mai 2017).

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, sub egida EUNIC România, împreună cu Reprezentanţa Comisiei Europene, cu sprijinul ambasadelor şi centrelor culturale europene, al Muzeului Naţional de Artă, al Muzeului Ţăranului Român/Cinema Muzeul Ţăranului, al Institutului Francez - Cinema Elvire Popesco, al Centrului Ceh, al Institutului Cervantes, al Spaţiului Public European, al UCIN şi al Biroului de Informare al Parlamentului European.
Parteneri şi parteneri media: Primăria Municipiului Iaşi; Primăria Gura Humorului; Primăria Municipiului Tîrgu Mureş; Asociaţia K'Arte Tîrgu Mureş; Primăria Municipiului Timişoara; Universitatea de Vest Timişoara - Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie; Centrul Cultural Gura Humorului; Casa de Cultură a Municipiului Iaşi "Mihai Ursachi"; Casa de Cultură a Municipiului Timişoara; Filarmonica Banatul; CinED; Macondo; SNSPA, PEN Club România; aarc.ro, Agerpres, Blog de Cinema, Bookblog, Bucureşti FM, Cărtureşti, Caţavencii, CineFAN, Cinemagia, CinePub; Citatepedia; Dilema Veche; DOR; Dor de Ducă; Eskape; FilmNewEurope; Gratuitor; HotNews; Hyperliteratura; Igloo; LiterNet; Movie News; Modernism; MUBI; News.ro; Observator Cultural; Radio România; Radio Cultural; România Pozitivă; Şapte Seri; TVR; TANĂNANA; Webcultura; zeppelin.





 Toate articolele despre Festivalul filmului european, 2017


0 comentarii

Spacer Spacer