ianuarie 2017
Légy jó mindhalálig / Fii bun până la moarte
Când am aflat că premiera Légy jó mindhalálig/ Fii bun până la moarte a Teatrului Maghiar din Cluj este un muzical, am presupus imediat că n-o să-mi placă, pentru că nu mă puteam debarasa de o idee preconcepută, mai veche. Anume, aceea că, în general, nu-mi plac adaptările după romane celebre puse pe note. Aşa cum nu mi-a plăcut Oliver!, filmul lui Carol Reed din 1968 după romanul Oliver Twist al lui Charles Dikens, aşa cum nu mi-a plăcut Les Misérables al lui Tom Hooper din 2012, superproducţii fastuoase în care se pompează mult sclipici, atât de mult încât şi "mizeria" străluceşte, râde, cântă armonic şi dansează hollywoodian. Nu orice roman se poate transforma în muzical. Părerea mea. Dar Omul din La Mancha al lui Arthur Hiller din 1972 e o reuşită incontestabilă. E şi asta o modă, am acceptat în cele din urmă... Moda revalorizării creative a reperelor clasice din literatura de circulaţie internaţională.

Moda versiunii muzicale a piesei Fii bun până la moarte (adaptare după romanul lui Móricz Zsigmond) datează din 1991, când Tibor Kocsák a compus muzica pe libretul lui Tibor Miklós şi pe scenele intermediare scrise de István Pinczés. Trei interpreţi ai textului clasic, la care se adaugă acum Béres László, regizorul spectacolului clujean. Aflu din caietul de sală că romanul a fost dramatizat în 1929 şi piesa s-a jucat ani în şir pe scenele din Ungaria. Empatizarea cu drama lui Nyilas Misi, elevul intern de 12 ani al gimnaziului din Debreţin, s-a materializat şi în două filme, foarte bine primite la vremea lor, adică în 1936 (regia Székely István) şi în 1960 (regia Ranódy László). E limpede că romanul lui Móricz Zsigmond este un nucleu tematic bine cunoscut în spaţiul cultural maghiar, un subiect care, din 1920 încoace, a educat generaţii de copii şi a sensibilizat generaţii de adulţi, puşi în situaţia de a-şi recunoaşte greşelile cele cu voie şi cele fără de voie. Un subiect cu puternic impact educativ nedeclarat ca atare, dar mereu necesar, mereu binevenit.

Libretul muzicalului se fixează mai ales pe linia epică a filmului din 1936. Acţiunea evidenţiază sistemul de învăţământ din Ungaria anilor 1890 şi felul în care acesta se răsfrânge asupra sensibilităţii unui copil, împins de împrejurări să se lupte cu lumea adulţilor. Misi a primit o educaţie sănătoasă acasă, la el în sat, mama lui i-a spus "să fie bun până la moarte", dar în condiţiile vieţii de la oraş el se loveşte de ingratitudinea celor din jur şi, dintr-un elev foarte bun la învăţătură, apreciat de profesori, ajunge să fie încolţit de ei şi supus unei nedrepte judecăţi. Înduioşător este Ábrahám Gellért în rolul lui Nyilas Misi, un copil-înger, delicat, isteţ şi plăcut la vorbă, flexibil la nuanţări, sincer pătruns de adevărul şi trăirile personajului interpretat. Înduioşători şi drăgălaşi, comici şi poznaşi sunt cei 29 de copii prezenţi pe scenă în spectacolul clujean. Cu ei au lucrat 3 luni regizorul Béres László, coregrafa Jakab Melinda şi corepetitorul Horvát Zoltán pentru construirea unui joc omogen, de echipă, ansamblu reuşit cu mult peste aşteptări. Copiii au vibrat la unison, în adecvare cu momentele subiectului, folosind expresiv băncile şcolare mobile, rolele, dansând cu entuziasm şi dăruire, cântând împreună cu actorii, jucându-se, amuzându-se şi amuzând. Perfect utilizate au fost nu numai băncile mobile, ci şi coloanele mobile imaginate de Csiki Csaba, semnatarul decorului.

Nu, Fii bun până la moarte nu conţine un mesaj exclusiv pentru copii, deşi copii erau pretutindeni, în sală şi pe scenă, alergând în foaier şi pe scări. Au invadat literalmente teatrul în ziua premierei. Evident că e mai mult decât o piesă pentru copii. E o pledoarie emoţionantă pentru cinste, adevăr, dreptate. E dorinţa de a sensibiliza pe oricine, indiferent de vârstă. Emulaţia revărsată de pe scenă în sală, performanţele înregistrate, cupletele şi secvenţele dansate, încântătoare în sine m-au determinat să las deoparte exigenţele exagerate vizavi de structura muzicalului şi să dau frâu liber bucuriei de a participa la această formă unică de manifestare pe care numai teatrul ţi-o poate da prin mesagerii săi, interpreţi adulţi, profesionişti şi copii, maeştri şi ucenici deopotrivă.
De: Zsigmond Móricz, Tibor Kocsák, Tibor Miklós Regia: László Béres Cu: Gellért Ábrahám, Csaba Esztergár / Lea Sinkó, Deborah Jenei / Victor Pulbere, Ákos Kerekes / Dávid Szenkovics, Dávid Szilágyi / Eszter Jeney, Csenge Vincze / Dénes Sógor, Zsófi Deák / Ádám Rámay, Vince Schneider / Krisztina Horváth, Csenge Darabont / Kinga Albert, Áron Sárosi / Dávid Kovács, Csaba Marosán, Péter Árus, Áron Dimény, Gábor Viola, Róbert Laczkó Vass, Loránd Váta, Szabolcs Balla, Alpár Fogarasi, Júlia Laczó, Melinda Kántor, Rita Sigmond, Alex-Krisztián Rancea / Kristóf Bodor, Csilla Varga, Attila Orbán, Csilla Albert, Loránd Farkas, Ervin Szűcs, Réka Csutak, András Buzási, Boróka Benkő, Kincső Somogyi

1 comentariu

  • :)
    Benkő Levente, 21.01.2017, 14:38

    Piesă superbă, articol pe măsură. Mulțumim!

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus