- Aoleo, în ce bloc?
- Din acela obişnuit, mamă.
- E cu bulină?
[...]
Românul şi cutremurele. Românul şi fricile. Românul şi nemulţumirile constante. Românul obişnuit, căruia îi este teamă de moarte.
Aseară am fost la film. M-am gândit că stau la etajul opt şi e mai rău dacă mă prinde un cutremur acasă. Aşa că mi-am mobilizat câţiva prieteni şi ne-am întâlnit la film. Unii dintre ei nici nu ştiau ce film am ales, alţii erau deja cu psihicul pregătit, iar pofticioşii adulmecau nişte mâncare chinezească, nepăsători şi fără aşteptări.
Sala - jumătate plină ochi, un exemplu pentru cealaltă jumătate goală! Un cuplu trecut de prima tinereţe se tot fâţâie, pentru că se aşează pe locuri deja cumpărate de alţii. Din solidaritate, mă fâţâi şi eu puţin în scaun. Începe. 6,9 pe Scară Richter.
Tony (Laurenţiu Bănescu), un actor pe la 35 de ani este căsătorit de 5 ani cu Kitty (Maria Obretin), designer de interior, rămasă fără job şi depresivă. Plăcut de regizorul teatrului în care lucrează, Tony ajunge să deţină rolul principal într-un "musical", pentru că seriozitatea şi perseverenţa compensează uneori lipsa talentului - el va fi un Orfeu modern, lira-i armă sa, iar ţelul îi e să o recâştige pe frumoasa Euridice.
O banală zi de luni îi schimbă viaţa lui Tony.
Îşi începe ziua speriat de un cutremur mărunt, apoi află că soţia sa a cumpărat un apartament într-un imobil cu bulină roşie, lucru ce îi amplifică gândurile negre în privinţa unui viitor cutremur de o magnitudine mai mare. Ajunge la teatru, unde este abordat de Edi (Teodor Corban) - tatăl aviator, care l-a părăsit când avea 5 ani şi care acum aplică legea compensaţiei în relaţia cu fiul: în contul anilor de pensii alimentare şi studii plătite, Tony trebuie să îl găzduiască câteva nopţi. Edi e un tată manipulator, care îşi retrăieşte tinereţea, un tată-copil.
Kitty se vede pusă în faţă faptului împlinit şi acceptă ca socrul proaspăt cunoscut să rămână câteva nopţi, pe canapea, în noul-vechi apartament. Kitty este un fenomen de femeie, sexy, dar nesigură, geloasă şi neîncrezătoare, indecisă, insomniacă, care îşi născoceşte complexe prea puţin importante pentru soţul ei, exagerează în acţiunile ei de detectiv particular, amplifică situaţiile la nivel emoţional, este un haos frumos, ce îţi trezeşte sentimente puternice, ca într-un final să îţi dai seama că este un suflet care îşi doreşte atenţie şi iubire, dar care nu reuşeşte să comunice eficient.
Povestea se complică şi devine un roller coaster, în care lui Tony îi cade lumea în cap. Stă pe câte un butoi cu pulbere când vine vorba de orice relaţie pe care o are şi se consumă pentru că pierde controlul asupra acţiunilor sale, devenind mai degrabă reactiv la mediul în care trăieşte. Tony dă dovadă de echilibru moral, chiar şi atunci când nu înţelege prea bine comportamentul tatălui sau al soţiei.
Venit a doua zi acasă, întâmpinat de bormaşina vecinului şi de tatăl care vrea încă două nopţi în apartament, Tony se simte înconjurat de nebuni. Acceptă într-un final soluţia dată de tatăl-copil, cu preţul unei noi cerţi în cuplu, finalizată cu o noapte furtunoasă în parc, ruptă din zilele de studenţie. Acţiunea este presărată cu un cumul de reacţii de pomină, glume bune, haz de necaz, disperare şi o premieră care se apropie cu paşi repezi.
Marea premieră: un Orfeu emoţionat pe scenă, îşi caută îmbărbătarea în public şi o priveşte pe Euridice a lui, cea de acasă, spre disperarea colegei de breaslă, o altă Euridice însetată de atenţie. Evenimentele se succed neaşteptat şi vine rândul lui Tony să resimtă disperarea, mai ales că nici povestea cu tatăl lui nu a ajuns la capăt şi mai rezervă câteva surprize. M-am simţit de parcă cineva manevra butonul "timp" după bunul plac. Acum accelerăm în poveste, acum ne odihneam puţin, că în scurtă vreme să o luăm de la capăt, într-un vârtej de replici copioase, ironice şi pline de savoare.
Finalul e aproape, iar somnul agitat de cutremure al lui Tony se preschimbă într-un alt fel de somn neliniştit. Transformarea lui Tony este o balanţă răsturnată: soarta îi joacă feste, iar planul de acasă nu se potriveşte cu realitatea.
O scenă de musical, încheie apoteotic o prestaţie de milioane! Un final neaşteptat face publicul din sală să aplaude zgomotos şi să plece încântat spre casă.
Un film haios, cu personaje cu care te identifici uşor în anumite situaţii, o tragi-comedie tipic românească, presărată cu ironii fine şi care te pune pe gânduri: de ce nu suntem fericiţi? Pentru că nu ne permitem.