Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Kalucsni / Galoşi

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Epoca Ceauşescu sub sticla istoriei - Kalucsni / Galoşi


Adrian Ţion

februarie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Adevărurile considerate tabu în perioada ceauşistă ies la iveală cu insistenţă şi se revarsă generos pe scenele clujene în ultima vreme, îmbrăcând diferite forme estetice. Dacă în ianuarie 2017 am văzut Playlist de C.C. Buricea Minarcic la Teatrul Naţional (regia Tudor Lucanu), în februarie 2017 am asistat la Galoşi de Dragomán György în regia lui Visky András. Două spectacole în oglindă, două drame familiale, marcate de ghimpii otrăviţi ai dictaturii.

Apetenţa lui Visky András pentru tema ocluziunii în spaţiul totalitar s-a materializat în cel puţin două spectacole realizate în Cluj, la care acesta a semnat textul. Este vorba despre Julieta, montat în 2005 la Teatrul Naţional şi Visszaszületés / Născut pentru niciodată, jucat în 2009 la Teatrul Maghiar. Punerea în scenă propusă acum de el după textul scriitorului din Târgu Mureş, Dragomán György, merge pe linia unei evocări în registru strict realist, cu miză pe derularea faptelor. Rănile trecutului sunt obsesii majore în drumul spre cunoaşterea adevărului. Visky András mărturiseşte în caietul de sală: "Timpul nu vindecă rănile, ele rămân în suflet ca nişte cratere latente şi vor izbucni în mod sigur dacă nu le vom trata." Un mod de a trata aceste răni este abordarea cumplitei tematici în spectacole-mărturie de felul celei din Galoşi.

Scenografia este ingenios aplicată pe ideea unei reconstituiri din anii '80. O reconstituire începută cu "memoria obiectelor" şi extinsă în trauma trăită de personajele piesei. Totul, absolut totul pus în spatele sticlei, ca relicve-depoziţie dintr-o civilizaţie apusă, adunate într-un "muzeu interior". De altfel, scenograful Miklós Dénes a tapetat pereţii sălii studio cu documente în facsimil din arhiva Securităţii puse sub sticlă, după cum spuneam, ca în vitrinele dintr-un muzeu. Scena e în spatele unei sticle mai mari, unde vedem imagini din viaţa unei familii din epoca Ceauşescu.

Reconstituirea e cât se poate de veridică. Sticla de lapte care apare şi în filmul lui Mungiu 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, televizorul cu ecran alb-negru pe care rulează reportaje din "întrecerea socialistă" sau îndrăgitul serial de animaţie pentru copii Mihaela, un pick-up cu discuri, un expresor de cafea din aluminiu. Recunoaştem vocea italiancei Rita Pavone, încă în vogă pe atunci. Se fumează mult, se spun bancuri, printre care şi unul despre "galoşi"... Apare şi o banană, dar ea distruge specificitatea, căci, nu-i aşa, banane nu se găseau în România anilor '80.

Toate astea aproape trezesc nostalgii pentru generaţiile vârstnice. Nostalgii jalnice. Dar cizma Securităţii le calcă brutal în picioare încă de la început. Membrii familiei sunt supuşi unei permanente terorizări din clipa în care şi-au depus actele de emigrare. Securiştii percheziţionează locuinţa în două rânduri, nu pentru că ar căuta ceva anume, dar, vorba unuia, "nu se ştie niciodată". Şi apoi: "Întrebarea nu-i ce căutăm, ci ce găsim" defineşte practica suspiciunii extinse, fără limite. Gyuri, capul familiei, interpretat de Dimény Áron, deşi soţ adulter, este legat de familie şi de munca sa de redactor la o publicaţie din oraş. De aceea, a se rupe total de oraşul în care a crescut e drama vieţii lui. El întruchipează totuşi tipul reflexiv, responsabil de decizia luată, ezitând uneori. Mai voluntară, soţia lui, Márta, se grăbeşte să împacheteze şi să plece. Kézdi Imola reuşeşte să configureze profilul unei doctoriţe stresate, neîmpăcată cu soarta, dar umană în relaţia cu cei apropiaţi. Fărâma de umor a dramei o aduce Albert Csilla în rolul amantei lui Gyuri, Krisztina, prin incisivitatea cu care intervine în dialog pledând pentru păstrarea copilului ce se va naşte din relaţia amoroasă cu soţul Mártei. Márta o şi consultă pe femeia însărcinată, imediat după ce a aflat că este amanta soţului. Note nostalgic comice aduce şi Kali Andrea în rolul Bunicii, mama lui Gyuri. Fiinţa sacrificată este Annamari, fiica, interpretată cu gravitatea cuvenită de Sigmond Rita. Ea devine trocul mârşav, neconsfinţit ca atare de părinţi, liantul apăsător între aceştia şi "tovarăşul Veress" de la Securitate (Szűcs Ervin), care este şi tatăl Krisztinei.

Subiectul este eşalonat pe scene de interior unitare, respirând autentic, în pulsul vremii. Decorul din sala de la Securitate, cu pianul confiscat, coborât de la semiînălţime, este impropriu, vag sugerat, iar finalul, cu arestarea "tovarăşului Veress" de către colegii săi, e uşor expediat şi neconvingător. Remarcabilă rămâne, în ansamblu, imaginea trezită la viaţă a unui episod crucial din viaţa unei familii maghiare, trecută prin furcile caudine ale regimului comunist de tristă amintire. Pe scurt, un document tras la indigo, extras din arhivele Securităţii despre ce s-a întâmplat cândva în România anilor '80.



 Toate articolele despre Kalucsni / Galoşi


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Adrian Ţion


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer