martie 2017
Comunicate de presă - concerte
În 2017, întreaga lume muzicală sărbătoreşte 100 de ani de la venirea pe lume a celui mai mare pianist român din toate timpurile, Dinu Lipatti.

Supranumit de Paul Dukas "al doilea Enescu", Dinu Lipatti continuă să existe în percepţia publică internaţională drept unul dintre simbolurile culturii româneşti, alături de George Enescu, Constantin Brâncuşi, Mircea Eliade şi Eugene Ionesco.

Alăturându-se evenimentelor din marile capitale ale Europei, Primăria Sectorului 3 şi Centrul Cultural Casa Artelor, condus de regizoarea Alice Barb, organizează în perioada 19 - 22 martie 2017, orele 18.00 - 21.00, prima ediţie a Festivalul I love Lipatti, eveniment dedicat marelui nostru compozitor şi pianist de geniu.

Timp de patru zile, la Casa Artelor vor avea loc lansări de carte, expoziţii, conferinţe, proiecţii de film şi recitaluri, în cadrul cărora va putea fi ascultată, pentru prima dată Integrala lucrărilor pentru pian solo de Dinu Lipatti!

În Curtea Mică a Casei Artelor vă va întâmpina expoziţia Dinu Lipatti - Viaţa şi Opera, deschisă pe toata durata Festivalului, iar Sala Brâncuşi va găzdui Expoziţia de fotografie Dinu Lipatti - Portrete şi conferinţa Dinu Lipatti, Viena 1933 - Berlin 1943, momente de cotitură ale consacrării pianistice susţinută de muzicologul Ana Maria Orendi, sosită special de la Berlin pentru acest eveniment.

În Sala Brâncuşi de la Casa Artelor vor avea loc, de asemenea, lansarea celei de-a treia ediţii a volumului biografic Dinu Lipatti, de Grigore Bărgăuanu şi Dragoş Tănăsescu, în prezenţa primului autor, invitat special de la Paris, precum şi lansarea primului volum din Scrisori, care cuprinde corespondenţa lui Dinu Lipatti cu cei mai însemnaţi profesori ai săi: Mihail Jora, Florica Musicescu şi Nadia Boulanger. Este pentru prima dată când scrisorile marelui pianist văd lumina tiparului adunate într-un prim volum, publicat în Colecţia Esenţial a Casei Artelor, colecţie iniţiată şi coordonată de Alice Barb. În aceeaşi Sală va avea loc şi proiecţia filmului Le recital de Besançon, realizat de Philippe Roger, tradus şi prezentat de Irina Margareta Nistor, documentar despre ultimul recital al lui Dinu Lipatti, devenit legendar.

În cadrul Festivalului, Casa Artelor va deschide şi un nou spaţiu de spectacole, Sala Lipatti, iar cei care vor avea onoarea de a-l inaugura vor fi elevii Colegiului Naţional "Dinu Lipatti", care vor avea, aici, primul recital.

În Sala Mozart pianista Mădălina Paşol va susţine recitalul In Memoriam Dinu Lipatti şi tot aici se va auzi, pentru prima oară, Integrala lucrărilor pentru pian solo compuse de Dinu Lipatti, în interpretarea pianiştilor Viniciu Moroianu - partea I şi Horia Maxim - partea a II-a, integrală completată cu piese din repertoriul pianistului Dinu Lipatti.

Festivalul I love Lipatti se va desfăşura în intervalul orar 18.00 - 21.00, la sediul Centrului Cultural Casa Artelor, Bulevardul Mircea Vodă, nr. 5, Sector 3, intrarea fiind liberă, în limita locurilor din fiecare sală.

Vă invităm cu emoţie să îl sărbătorim împreună pe Dinu Lipatti, "un artist de o spiritualitate divină" (Francis Poulenc), "un mare pianist, poate cel mai mare" (Nadia Boulanger), un om extraordinar, cu un destin uluitor şi tragic.

Conceptul Festivalului este semnat de regizoarea si pianista Alice Barb.

Programul Festivalului I love Lipatti, 2017

Duminică, 19 martie 2017
Ora 18.00
Casa Artelor (Curtea mică) - Deschiderea Expoziţiei Dinu Lipatti - Viaţa şi Opera
Sala Brâncuşi - Deschiderea Expoziţiei de fotografie Dinu Lipatti - Portrete

Ora 18.30
Sala Brâncuşi - Lansarea biografiei Dinu Lipatti, ediţia a III-a, de Grigore Bărgăuanu şi Dragoş Tănăsescu, volum apărut în colecţia Esenţial a Casei Artelor. Invitaţi: Grigore Bărgăuanu (Paris), Grigore Constantinescu şi Octavian Lazăr Cosma. Sesiune de autografe

Ora 19.30
Sala Mozart - Recital Viniciu Moroianu - Integrala lucrărilor pentru pian solo de Dinu Lipatti, partea I. În program Lipatti şi Bach

Luni, 20 martie 2017
Ora 18.00
Casa Artelor (Curtea mică) - Expoziţia Dinu Lipatti - Viaţa şi Opera
Sala Brâncuşi - Expoziţia de fotografie Dinu Lipatti - Portrete

Ora 18.30
Sala Brâncuşi - Conferinţa Dinu Lipatti - Viena, 1933 - Berlin, 1943, momente de cotitură ale consacrării pianistice, susţinută de muzicologul Ana Maria Orendi (Berlin)

Ora 19.30
Sala Mozart - Recital de pian Mădălina Paşol - In Memoriam Dinu Lipatti. În program Lipatti, Mozart, Ravel, Chopin şi Bach

Marţi, 21 martie 2017
Ora 18.00
Casa Artelor (Curtea mică) - Expoziţia Dinu Lipatti - Viaţa şi Opera
Sala Brâncuşi - Expoziţia de fotografie Dinu Lipatti - Portrete

Ora 18.30
Sala Brâncuşi - Proiecţia filmului documentar Le recital de Besançon, realizat de Philippe Roger, partea I. Traducere şi prezentare Irina Margareta Nistor

Ora 19.30
Sala Lipatti - Inaugurarea Sălii Dinu Lipatti - Recitalul elevilor Colegiului Naţional de Arte "Dinu Lipatti". În program Lipatti, Enescu, Negrea, Grigoriu, Olah, Nichifor şi Brediceanu

Miercuri, 22 martie 2017
Ora 18.00
Casa Artelor (Curtea mică) - Expoziţia Dinu Lipatti - Viaţa şi Opera
Sala Brâncuşi - Expoziţia de fotografie Dinu Lipatti - Portrete & Lansarea cărţii Scrisorile lui Dinu Lipatti, volumul I, apărut în colecţia Esenţial a Casei Artelor. Invitaţi: Monica Isăcescu, Ştefan Costache şi Matei Bănică

Ora 18.30
Sala Brâncuşi - Proiecţia filmului documentar Le recital de Besançon, realizat de Philippe Roger, partea a II-a. Traducere şi prezentare Irina Margareta Nistor

ora 19.30
Sala Mozart - Recital Horia Maxim - Integrala lucrărilor pentru pian solo de Dinu Lipatti, partea a II-a. În program Lipatti, Ravel şi Enescu

Parteneri: Editura Grafoart, dinulipatti.org, Colegiul Naţional de Arte "Dinu Lipatti"
Parteneri media: B1 TV, RFI România, Radio România Cultural, Radio România Actualităţi, Adevarul, Ziarul Metropolis, Radio Bucureşti, Revista Atelierul.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus