Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Aselenizare - O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii


Maria Ruxandra Burcescu

martie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Dacă regizorul Bobi Pricop şi-a propus ca, preţ de o oră şi jumătate, să îşi transpună spectatorul într-o lume stranie, fragilă şi de o frumuseţe ireală, în spectacolul O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii, atunci acest lucru i-a ieşit de minune. Despre acest spectacol s-a scris mult, dar simplul adevăr este că doar în lumea sălii de teatru poţi pătrunde în acest univers extrem de volatil al minţii unui adolescent de 15 ani care suferă de sindromul Asperger.

Adaptare a romanului cu acelaşi nume al autorului Mark Haddon, O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii îl are în centru pe Christopher (Ciprian Nicula), care este un adolescent special. Nu în sensul de dificil sau problematic ci care, pur şi simplu, se raportează la realitatea înconjurătoare altfel decât restul oamenilor. Aflăm că suferă de sindromul Asperger, o formă de autism funcţional, dar cred că este foarte puţin relevantă definiţia acestui sindrom. Christopher nu ştie să mintă, nu înţelege subtilităţile lumii din jurul său, este foarte bun la matematică, nu îi place să fie atins şi este suspicios faţă de străini. Modul său de a se raporta la lume nu îl face disfuncţional şi nici măcar problematic. Ci, pur şi simplu, special, întocmai precum literatura este plină de indivizi care văd multiplele faţete ale unei realităţi - Holden Caulfield, Micul Prinţ, Sherlock Holmes şi Bromden sunt doar câteva exemple.

Christopher locuieşte cu tatăl său (Emilian Oprea), într-un orăşel liniştit. Despre mama lui Christopher aflăm că a murit în urmă cu doi ani. Lumea adolescentului se cutremură atunci când Wellington, câinele vecinei sale, este ucis cu o furcă. Din acel moment, adolescentul îşi promite că va desluşi misterul crimei, iar întreaga piesă reprezintă incursiunea sa în universul oamenilor mari, pe care logica sa ascuţită nu îi poate înţelege întotdeauna. Metaforele sunt minciuni, pentru că "oamenii nu au capace care să le sară" atunci când se enervează, reflectă Christopher cu sinceritate, spre deliciul spectatorilor.

Este dificil să pictezi mental lumea cuiva care percepe culorile într-un alt spectru. Este şi mai dificil să creezi această pictură fizic. Dar Bobi Pricop nu doar că reuşeşte să desluşească logica unui om care percepe realitatea diferit, dar şi transpune acest lucru în piesă. La un prim nivel, putem să remarcăm jocul plin de emoţie şi candoare al lui Ciprian Nicula. Personajul său contrastează izbitor cu celelalte personaje ale căror comportamente par extrem de stranii. Deşi în piesă apar mai multe personaje interpretate de aceiaşi actori (Emilian Oprea, Ana Ciontea, Rodica Ionescu şi Carmen Ungureanu), avem în permanenţă senzaţia că se află un geam termoizolant între Christopher şi ceilalţi. Pare că emoţiile celorlalte personaje sunt date la minim şi că singurul personaj rotund este Christopher, ceilalţi făcând parte dintr-o lume plată. De fapt, aici intervine ingeniozitatea regizorală a lui Bobi Pricop, precum şi tehnica perfectă a celorlalţi actori care, dându-se un pas în spate, reuşesc să recompună universul lui Christopher, aşa cum este perceput de acesta. Vedem personajele prin ochii adolescentului de 15 ani, pentru care emoţia umană este dificil de înţeles, căruia îi este greu să comunice cu ceilalţi şi care percepe oamenii familiari ca pe nişte fiinţe extraterestre care vorbesc în metafore şi se comportă contradictoriu. Astfel, toate celelalte personaje ale piesei devin desene extrase din mintea lui Christopher, filtrate prin logica acestuia, iar rezultatul este unul spectaculos.

La un al doilea nivel, scenografia surprinzătoare a lui Adrian Damian întregeşte această experienţă unică în mintea unui om diferit faţă de semenii săi. Întregul decor înseamnă panouri-oglinzi care reflectă multiplele feţe ale cubului. Imaginile şi reflecţiile lor în oglinzi creează o perspectivă cubică, dezvăluind, astfel, spectatorului, faţa ascunsă a lunii. De asemenea, proiecţiile video şi efectele sonore dau consistenţă acestui univers şi sugerează la nivel vizual şi auditiv ce se petrece în mintea lui Christopher unde fiecare şoaptă are un ecou răsunător, iar imaginile se desfăşoară în detaliu microscopic şi cu rapiditate. Căutând să afle misterul crimei, Christopher descoperă lumea din jurul său, oamenii care o formează, îşi depăşeşte limitele impuse de propriile sensibilităţi şi este neobosit în căutarea adevărului, deoarece "chiar şi un câine este important".

Piesa lui Bobi Pricop înseamnă o veritabilă incursiune într-un univers fascinant, straniu, în care nu există nuanţe şi care, totodată, este extrem de complex tocmai prin aparenta sa simplitate. O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii poate fi asociată unei călătorii pe Lună. Părăsim familiarul pentru a păşi într-un teritoriu complet necunoscut, care nu se supune regulilor pe care le ştim, dar care fascinează, seduce şi se deschide treptat, revelând imagini memorabile.



 Toate articolele despre O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


ÎN PROGRAM

Teatrul Naţional - Sala Pictură
Joi, 04.05.2017 - 20,00


Resurse

 Alte articole de Maria Ruxandra Burcescu


Alte articole

 Conjuncţia magică - O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii, Oltiţa Cîntec


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer