Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Plastic

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Gânduri despre plasticitate - Plastic


Raluca Blaga

martie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
O bucată de plastic poate rămâne la simplul stadiu de amestec sintetic. O bucată de plastic poate fi, însă, deformată. O bucată de plastic poate face trimitere la sculptură sau pictură. Material, acţiune sau artă? Sau artă care, prin acţiune, se materializează? Cert este că plasticitatea îşi face simţită prezenţa în fiecare dintre aceste operaţii. O bucată de plastic este şi titlul original al piesei lui Marius von Mayenburg, bucată modelată scenic de către regizorul Theodor-Cristian Popescu. Titlul spectacolului, supus acţiunii, devine Plastic şi capătă corp viu prin spectacolul jucat pe scena de la ARCUB.



Aceasta nu este prima întâlnire dintre regizor şi piesele dramaturgului german: Theodor-Cristian Popescu declară că se simte apropiat de universul dramaturgic al lui Mayenburg, "autor care îşi schimbă cameleonic forma în funcţie de materialul pe care îl explorează"[1], iar între cei doi autori s-au produs până acum şase întâlniri traduse în spaţiul teatral prin spectacolele Chip de foc, Urâtul, Piatra, Martiri, Perplex şi Plastic..

La trei dintre aceste întâlniri am luat parte ca spectator (Piatra, Martiri, Plastic). Îmi amintesc de primele intersecţii cu universul scenic construit de Theodor-Cristian Popescu şi din matricea cuvintelor disponibile aş alege trei elemente: curăţenie, aseptic, şlefuire. În aproape toate spectacolele vizionate, fie având la bază texte din dramaturgia lui Marius von Mayenburg, fie din alte zone dramaturgice, spaţiul scenic îmi apărea curăţat până la esenţializare, cuvântul eliberat de ghidaj emoţional, iar produsul scenic prelucrat în forme rafinate. Senzaţia pe care am purtat-o mult timp după mine a fost aceea de răceală: o temperatură scenică redusă faţă de restul mediului teatral. Admiram de la distanţă obiectele scenice foarte bine definite. Vizionând spectacolul Plastic, am reuşit să-mi modelez senzaţia anterioară, fără a o sfărâma sau crăpa, oferindu-i o nouă formă: de la rece am ajuns la cald, de la lipsa de presiune, am trecut în zona unei forţe apăsătoare - răbdarea mea cu mine pentru a-mi regândi plastic gradul de aşteptare.

Nu mi-e greu să mă conectez la spaţiu - albul spaţiului scenic gândit de Velica Panduru mă face să resimt curăţenia până la esenţializare: podea curată, pereţi laterali lipsiţi de pete, tavan fără impurităţi. Tonurile de culoare nu sunt aduse doar de materialele costumelor sau de inserţia obiectelor în spaţiul scenic (scaune, tăvi, făraş şi perie de curăţat, ojă roşie, papuci de casă etc.), ci şi de corpurile vii care absorb inegal undele luminii. Light-design-ul realizat de Alexandros Raptis te transportă pe nesimţite în diverse momente ale curgerii unor zile, creându-ţi mai degrabă senzaţii, decât descoperind sau acoperind spaţii şi corpuri. În aceeaşi zonă se plasează şi muzica semnată de Lucian Ban, precum şi video-design-ul Ioanei Bodale. Rezultatul pare a fi o formă-teatrală-instalaţie sau, cum ar spune artistul Serge Haulupa, "o operă de artă care se priveşte pe ea însăşi"[2] aşteptând la rândul ei să fie privită de spectator.


Cum să priveşti această "bucată de plastic"? Din care unghi? Sau să te plimbi în jurul ei aşteptând unde de reflexie? Amestecul sintetic conţine povestea unui cuplu, Ulrike şi Michael, părinţii lui Vincent - un băiat de 12 ani, apropiaţi ai artistului Serge Haulupa şi angajatori ai Jessicăi Schmitt - femeia de serviciu. Ulrike şi Michael, pentru care s-au adunat prea multe sintagme precum "la noi în casă nu se face să...", prea mulţi "nu-i frumos să...", "şi nu-ţi doreşti să..." sau "asta n-ai voie să spui" şi, întrucât consideră că au o responsabilitate pentru a face faţă la toate şi nu se descurcă fără ajutor, o angajează pe Jessica Schmitt să strângă pe ici-pe colo, să facă un pic de curăţenie. În fapt, în mediul personajelor este adusă o cutie de rezonanţă: Jessica Schmitt. Astfel, sunetele produse de Ulrike, Michael, Vincent şi Haulupa, devin mai intense, mai colorate, căci probleme au fost de la început şi fiecare vrea să se învingă pe sine însuşi, în aşa fel încât observatorii să vadă toţi ce aur minunat sălăşluieşte în fiecare dintre ei. Doar că natura plastică a fiecăruia dintre ei opune rezistenţă la întâlnirea cu societatea şi mediul în care trăiesc, dar mai ales cu ei înşişi şi aşteptările proprii.

Prin tonul propus de către regizor actorilor (modalitatea în care este livrat cuvântul scenic) se consolidează gândul unui limbaj al vorbelor curăţat de orice ghidaj emoţional: teatralitatea replicii îşi găseşte noi forme punând accentul mai mult înspre transmiterea clară, curată a textului şi mai puţin înspre o coloratură teatrală a vocii sau înspre o intersecţie a unor personaje emfatice. Astfel, ca din spatele unei vitrine transparente, s-au format în mine idei, care au dat naştere unor imagini, a căror rezonanţă a ajuns să se ciocnească de propriile mele instrumente, fără a căuta canale emoţionale mediate anterior, filtrate apriori. Ca din spatele unei ferestre clare rezidă teme şi motive, care toate converg către suma încercările noastre zilnice - iubire, profesie, interacţiune cu ceilalţi - aşa cum afirmă Marius von Mayenburg, Plastic generează unde de reflexie pornind de la afirmaţia: "avem anumite idealuri şi nu trăim conform cu ele"[3].


Formele rafinate ale produsului teatral rezultat nu-ţi oferă bare de sprijin: spaţiul scenic nu aduce cu el volume decorative tridimensionale, asupra situaţiilor scenice comicul şi dramaticul nu acţionează vizibil sau voit, iar tonul minimalist îţi oferă gânduri la temperaturi scăzute. Timp de două ore şi cincisprezece minute eşti nevoit să-ţi cauţi noi mecanisme care să te ţină prins în timpul scenic. Iar în acest punct simt că intră în acţiune teatralul, mai bine spus timpul teatral, care se sprijină pe timpul scenic, dar care caută suport şi din partea spectatorului - conectarea şi plonjarea fără fire de sprijin în universul teatral propus. Alunecarea într-o astfel de zonă nu devine niciodată confortabilă, întrucât constrângerea unei priviri aruncate înspre interior se poate dovedi a fi apăsătoare.

Au trecut aproape două zile de la vizionarea spectacolului şi îmi dau seamă că acea "bucată de plastic" s-a materializat în mine. Dacă Jessica, Ulrike, Michael şi Vincent s-au transformat, în urma unei idei de-ale lui Serge Haulupa într-o operă de artă, la fel şi spectacolul Plastic, în forma gândită scenic de Theodor-Cristian Popescu, s-a transformat, printr-o sumă de idei nemediate emoţional, într-o privire îndreptată spre mine.

Plastic, de Marius von Mayenburg
traducerea Elise Wilk
Distribuţia: Bogdan Dumitrache, Cristina Toma, Istvan Teglas, Ciprian Nicula, Nicoleta Lefter / Ioana Mărcoiu
Regia: Theodor-Cristian Popescu
Scenografia: Velica Panduru // Muzica: Lucian Ban // Light-design: Alexandros Raptis // Video şi graphic design: Ioana Bodale
Producător: ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti
Durată spectacol: 2 ore 15 minute
Data vizionării: 25 martie 2017, ora 16.00
Sursă foto: ARCUB.


[1] Theodor-Cristian Popescu: Foarte rar fac ceva la care publicul să reacţioneze cu efuziune imediată, interviu realizat de Iulia Rîpan, disponibil online la yorick.ro, accesat la 27 martie 2017.
[2] Marius von Mayenburg, Plastic, traducere din limba germană de Elise Wilk, manuscris, p. 59.
[3] Vezi în acest sens Tormenting the Cleaning Lady: Marius von Mayenburg's «Stück Plastik», by Joseph Pearson, articol disponibil online aici, accesat la 27 martie 201.




 Toate articolele despre Plastic


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Raluca Blaga


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer