Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  O noapte la Union

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Caragiale la revistă - O noapte la Union


Adrian Ţion

octombrie 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
După deschiderea stagiunii cu o piesă cam sumbră (Julieta de Visky Andras, în regia lui Mihai Măniuţiu), a doua premieră a Teatrului Naţional din Cluj, O noapte la Union s-a dovedit a fi mai pe placul meu şi, după toate probabilităţile, al publicului numeros din sală. Într-adevăr, cu acest muzical pe ritmuri de soul, swing, tango şi charleston ar fi trebuit să înceapă stagiunea. Formula e simplă: cabaret cu "dans sexos" + cuplete deocheate = atracţie. Asta se cere pe piaţă, asta livrăm – pare să spună Petre Băcioiu, autorul scenariului, apreciatul actor al Naţionalului clujean. Şi nu vindem orice, dom'le! Avem Caragiale, marfă de Galaţi! Sau de Ploieşti (cum doriţi)! Pentru că asta are la bază muzicalul lui Petre Băcioiu: un colaj din opera lui Caragiale, împrospătat şi asezonat cu propriile partituri textuale şi muzicale care vor să omogenizeze decupajele din scrierile maestrului. În ce măsură reuşesc rămâne de văzut. Pentru că la revistă e ca la revistă. Totul curge şi decurge... à la légère. Conu' Iancu însuşi nu pare câtuşi de puţin deranjat de conjunctură. Zâmbeşte pe sub mustaţă din timbrul închipuit pe cartea poştală ce ţine loc de caiet-program. Teatrul o expediază spre inima virtualilor săi spectatori. (Ingenioasă şi ieftină metodă de cunoaştere a distribuţiei!) Doar el, inegalabilul, a nemurit "Iunionul" care în spectacolul clujean devine loc de întâlnire pentru personajele lui arhicunoscute: Jupân Dumitrache, Ipingescu, Veta, Ziţa (sunt prezente mai ales cele din O noapte furtunoasă), dar şi Farfuridi, Tipătescu (evocaţi la trecerea în revistă a pieselor dintr-un posibil muzeu cu figurine de ceară) sau Lache şi Mache din Amici. Adică "toată gaşca-n păr", ce mai tura-vura! Şi apoi distracţie neicuşorule, ca la revistă! Sau ca la Union! Sau ca la Teatrul Naţional. Cu acest show instituţia a dezbrăcat una din rigidităţile sale.

Pretextul evocării acestor personaje mult îndrăgite de public este susţinut de amintirile celor doi bătrâiori nostalgici (interpretaţi de Petre Băcioiu şi Lucia Wanda Toma) care oftează după "les neiges d'antan". Punctul strategic specific caragialian (berăria, localul public, grădina de vară) se umple de forfotă, de culoare, mişcare şi cîntec după toate regulile spectacolului de revistă. Un dramaturg din sud spunea că "nenea Iancu" nu poate fi jucat cu succes de ardeleni pentru că aceştia nu-i pot pătrunde în profunzime spiritul. Dar atunci nici Moliere nu poate fi jucat cu succes decât de francezi... şi aşa mai departe. Despre abisalul Caragiale s-a scris. Despre incisivitatea observaţiei, omologată drept revanşă a mucalitului moralist Caragiale, exercitată la nivelul sclipitorului său dialog, nu e nevoie să se exprime cei din sud pentru că s-ar putea să facă din flecăreala adorabilă a personajelor sale ceţoasă profunditate filosofică (vezi De ce trag clopotele, Mitică? a lui Lucian Pintilie).



În cazul muzicalului clujean problema care se pune este de a accepta coborârea din "măreţia" mitului lui Mitică în uşurel spectacol de revistă. Accepţi metamorfoza, porneşti la analizarea reuşitelor sau nereuşitelor. Nu accepţi compromisul, dărâmi construcţia. Eu cred că şi această grilă de lectură a lui Caragiale e posibilă tocmai pentru că e într-adevăr mare, "monşerule", şi poate străluci oriunde, chiar şi pe o scenă din Ardeal. Dar să punem punct disputelor regionale, acum, când din substanţa regionalizării culturale ne vom reîntrupa.

Şi-apoi nu văd de ce n-am muta Unionul la Cluj într-un show atât de antrenant care valorifică şi muzical factologia caragialiană. În formula de muzical, cu multe "cânticele" comice şi secvenţe de dans, nota aparte ce adie dinspre "lumea-lume" nici nu e miza principală. Nu întâmplător spuneam "la revistă ca la revistă", pentru că structura în sine a acestui tip de spectacol permite o trecere în revistă de o anume calitate a secvenţelor clasice, devenite bun comun. Dar la revistă se întâmplă de multe ori ca textele să fie puse pe acordurile unor şlagăre. În acest păcat O noapte la Union nu cade. Muzica lui Jimi Loco se vrea originală în totalitate şi reuşeşte, în cele mai multe cazuri, să placă. La fel se întâmplă şi cu aportul coregrafei Livia Gună, semnatară a regiei împreună cu acelaşi Petre Băcioiu. Un spectacol de autor, nu-i aşa?

Un muzical ca acesta solicită din plin pe actori. Dintr-o dată ei trebuie să-şi pună în valoare aptitudinile de dansatori şi cântăreţi. La dans stau foarte bine Irina Wintze, Ramona Dumitrean şi Ruslan Bârlea. La cântat se complică lucrurile, dar nu se poate spune că apelul la intonaţia parodică n-a salvat multe din cupletele interpretate de Cătălin Codreanu, Ionuţ Caras, Cătălin Herbo. Dacă în general fetele se descurca mai bine cântând individual, băieţii formează un ansamblu reuşit în secvenţea "berea e ca mierea" sau cea a chefului între burlaci. Vocile nu sunt întotdeauna bine sincronizate şi omogenizate iar atunci când apar sincope în fondul orchestral glasurile sună spart. Desigur, aceste incongruenţe mărunte, accidentale, vor fi eliminate la următoarele spectacole.

Ce vreţi? Pentru un început în zona muzicalului e mai mult decât promiţător. E chiar genul de spectacol ce lipsea la Cluj. Păcat că e cam scurt.





 Toate articolele despre O noapte la Union


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Adrian Ţion


Alte articole

 Galerie foto - O noapte la Union, Nicu Cherciu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer