Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Ce păcat că-i curvă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Amintiri teatrale (IV) - Ce păcat că-i curvă, o traducere de film de dragoste, 2007


Octavian Neculai

aprilie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Premiera oficială în cadrul Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa, ediţia a 16-a, Torino, 25-26 noembrie 2007 // Premieră la Bucureşti: 15 ianuarie 2008.


Ce va urma să citiţi despre acest spectacol - atât de bine scris, adaptat de Oana Turbatu după piesa 'Tis Pity She's A Whore de John Ford (premieră - 1633), un text demn de a fi scenariu de film mare, sensibil, mustind a dragoste, cu un vocabular shakespearian, plin de poezie, acoperind cu o discreţie extraordinară "dragostea interzisă", "dragostea inacceptabilă" şi vorbind despre "plata greşelilor" - vor fi fragmente din criticile unor importanţi critici români de teatru ai momentului.

Înainte de a începe înşirarea celor scrise la acea vreme îmi voi permite să amintesc de pregătirea acelui spectacol.

Începutul a fost, pentru Ducu Darie şi pentru mine, ezitant, în primul rând din cauza subiectului piesei, a filozofiei pe care o propunea. Era bun sau nu momentul (!), eram pregătiţi să înfruntăm, şi cum, viaţa personajelor din această piesă?

Oana Turbatu a adaptat piesa, sau, mai corect, a rescris-o pentru timpul nostru, pentru felul de a vorbi de azi, pentru acceptarea sau nu a unor realităţi crude, pentru prejudecăţile din mintea oamenilor de ieri şi de azi (şi de mâine?). Dar frumuseţea a ceea ce a scris venea din felul în care a decupat piesa, scenă cu scenă, ca într-un scenariu de film. De fapt a scris un film. Un film de dragoste, dragoste frumoasă, tânără, neştiutoare, dar fără soluţie.

Urma ca Ducu şi cu mine să facem ca totul să pară film, spaţiile, viteza schimbării lor, mişcarea actorilor între spaţii, toate acestea împreună trebuiau să ducă către acest tip de abordare.

Nu pot cita cronicile torineze, elogioase de altfel, dar amintesc cele opt sau nouă cortine (aplauze, chemări la rampă) de la sfârşitul premierei din 25 noiembrie 2007 (la cea din 26 noiembrie 2007 nu am participat din motive fizice; aveam un nas Cyrano datorat unui panou din sticlă neanunţat!).

Ce s-a scris la premiera de la Bucureşti merită citit. Eu unul nu am comentarii.

Una dintre cele mai tulburătoare, neliniştitoare şi dureros de frumoase poveşti de dragoste. În fiecare cuvânt, în fiecare şoaptă, în fiecare vers rostit pe scenă regăsim o melancolie profundă, un extraordinar amestec de durere şi frumuseţe, de dragoste şi moarte. Lumea spectacolului e plasată spre finele anilor 1800, începutul anilor 1900: o lume iluzorie, stranie, erotică, dar şi strictă, conservatoare, închistată, plină de prejudecăţi, desprinsă parcă dintr-un tablou de Gustav Klimt... Un spaţiu al idealităţii şi al iluziei, un regat al Melancoliei, al Frumuseţii şi al Morţii Ploaie, trupuri nude, lacrimi îngheţate, o construcţie fluidă, în care totul curge urmând legile misterioase ale visului...
... spectacolul propus de Ducu Darie este cu mult mai mult decît o dezbatere şi totuşi nu se transformă într-un proces moralist sau moralizator cum s-ar pune imediat la cale într-un film american. Giovanni este minunat interpretat de Vlad Logigan... Romeo Pop face un rol de excepţie... (Gabriela Lupu - Ce păcat că-i curvă, ce bine pentru spectator - Cotidianul, 17.01.2008)

O distribuţie excepţională, ghidată de un regizor ce revine în forţă la Bulandra (şi cu mare poftă de lucru, asta se simte), realizează o producţie de top. Toţi actorii, fără excepţie, fac performanţă la cote maxime. De la cei doi protagonişti - Emilia Bebu şi Vlad Logigan - cruzi dar atât de stăpâni pe mijloace şi pe treaba pe care o au de făcut, la Romeo Pop (cel mai bun rol al sau din ultimii ani), Claudiu Stănescu, Marius Chivu şi toţi ceilalţi (Razvana Niţă - Blestemul iubirii - port.ro)

Piesă nu e despre o curvă, ci despre incest, fratricid, trădare, crimă, păcat, iad, răi... Şi iubire.
Aseară a fost premiera piesei Ce păcat că-i curvă la Bulandra (Izvor), în regia lui Alexandru Darie, o adaptare după piesă;'Tis Pity She's A Whore, 1633, de John Ford.
Subiectul piesei e foarte îndrăzneţ pentru secolul 17, şi nu-i bănuieşti vârsta de la bun început, ci doar când începe să te roadă puţin tonalitatea elisabethană, moralizatoare, înălţătoare, shakespearian dulceagă şi greu metaforică.
Sinopsis: Toţi bărbaţii Parmei o vânează pe frumoasa fecioară Annabella, care îi refuză sistematic, deoarece iubeşte pe altul - pe fratele ei, Giovanni, cu care are o frumoasă relaţie, incestuoasă în ochii bisericii (reprezentată de călugărul Bonaventura, care face câteva tururi de forţă moralizatoare remarcabile, damnându-i pe cei doi fraţi şi pictând foarte viu iadul păcătoşilor), dar pură şi sublimă în ochii lor. În prima parte a piesei (2 ore) publicul e sufocat de emoţia dragostei. (Cristina Petrescu, Metropotam)


În spatele unor perdele am pus panouri mobile, translucide ("Decorurile realizate de arh. Octavian Neculai sunt urâte şi incomode pentru actori: când se mută obiecte masive apar în scenă maşinişti care sparg brutal convenţia fără că asta să fie o intenţie a regizorului, ci numai o problema tehnică rezolvată neinspirat. În lipsă de alte idei, se folosesc toate "elementele naturii" în scenă (soluţie devenită clişeu în teatrul european). Se apelează la ploaie, ninsoare, tunete, în speranţa uşor disperată că se va crea astfel un suspans, dar singura "reuşită" este aceea că mai mulţi actori alunecă pe podeaua udă (la premieră au fost trei cazuri). Costumele sunt banale şi pe alocuri înzorzonate, când e vorba de doamne" - Cristina Modreanu - Gândul din 17 ianuarie 2008), în faţă un podium "catwalk" translucid care-şi schimbă culoarea prin lumina, alături "obiectul" incestului: patul; un podium mişcător (adevărat, plimbat inestetic pe scenă de nişte siluete negre, nepregătite pentru acest spectacol), podium pe care vor sta pe rând fotolii, patul, strana, ş.a. Da, ştiu, ştim, nu a fost, nu a ieşit ce am vrut. Păcat de scenariul, de rescrierea Oanei Turbatu!

Închei din nou cu fragmente din cronici, eu ce aş putea spune în plus peste vorbele celor ce ştiu să judece spectacolele noastre?

Punerea în scenă e foarte frumoasă. Decorurile sunt foarte delicate şi expresive, fără să încarce inutil o imagine şi aşa puternică. Mi-a plăcut în mod deosebit ploaia, sugerată printr-o mulţime de biluţe translucide ce cădeau peste actori - impresia e foarte realistă. Din păcate găselniţa a făcut victime - se alunecă teribil pe ploaia respectivă (nu îmi dau seama dacă Giovanni - Vlad Logigan - a căzut la propriu sau a fost cu intenţie, iar nunţiul papal - Marius Chivu -, patinând ca o călugăriţă cu voce de ofiţer SS care merge zilnic la sală, a fost deliciul publicului bucuros să se poată relaxa cu câteva râsete.)

Simbolistica o ia puţin pe arătură în partea a doua, nu atât pentru că ar fi nepotrivită, ci pentru că a contrastat abrupt cu sinusoida echilibrată a emoţiilor de până atunci. Invocările, imprecaţiile, rugile sunt susţinute de fulgere, tunete, ceţuri ("Întunecă-te, soare!", "Fie că lumina ta cea dulce să nu piară!"), petrecerea de final are ca fundal sonor (aproape previzibil) valsul 2 din Suită de jazz a lui Şostakovici şi chiar actorii schimbă jocul radical - Annabella arată precum o Ofelie pescuită din fjord, iar Giovanni are o privire fixă de psihopat (foarte artistice prestaţiile, de altfel).

Este o piesă destul de grea, cu un subiect dificil, dar montată frumos şi jucată bine. Păcatul ei principal este însă durata prea îndelungată (4 ore cu tot cu pauză), care te face să parafrazezi titlul şi ultima replică, spunând "ce păcat că-i lungă". (Metropotam - 17 ianuarie 2008)


Într-un recent interviu acordat revistei 22, Andrei Şerban vorbeşte despre o "criză a teatrului", explicabilă între altele şi prin căutarea unor soluţii improprii în zona multimedia, a filmului, a dansului, a scenotehnicii de ultima oră. Alexandru Darie caută salvarea în altă parte. E posibil ca nici teatrul, nici timpul acela să nu fie încă definitiv pierdute. Avem încă a spera!-(În căutarea teatrului pierdut - Ce păcat că-i curvă - Doina Papp - Bucureştiul cultural)





 Toate articolele despre Ce păcat că-i curvă


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Octavian Neculai


Alte articole

 Galerie foto - Ce păcat că-i curvă!, Fotograf de teatru
 Munca în progres - Ce păcat că-i curvă, Alice Georgescu
 În căutarea teatrului pierdut - Ce păcat că-i curvă, Doina Papp
 Mult zgomot pentru nimic - Ce păcat că-i curvă, Iulia Popovici


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer