Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul filmului european, 2017

Din culisele diplomaţiei - Quai d'Orsay / Ministrul francez la Festivalul Filmului European, 2017


Cristina Bogdan

Dilema Veche, aprilie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
[Cronicile ne-cinematografice care preced Festivalul Filmului European 2017 nu se adresează atât cititorilor a căror dilemă este "film european sau de Hollywood?", ci mai degrabă celor care se întreabă "ce film european?". Şi, de altfel, aceste texte nici nu oferă răspunsuri, ci doar expun dilemele autorilor lor, critici de film - declarat amatori(!), dar spectatori pentru care luna mai înseamnă, de peste douăzeci de ani, sărbătoare de film european. Doar cîteva dintre cele peste 50 de filme din actuala ediţie vor fi disecate aici (iar selecţia a fost făcută pe criterii absolut arbitrare), însă toate merită văzute. Veniţi să vă convingeţi!]

Nu avem prea des ocazia să pătrundem în intimitatea unui palat ce adăposteşte un minister, mai ales atunci cînd e vorba de unul menit să ascundă firele încurcate ale comunicării cu diverse etnii sau comunităţi religioase şi politice. Situată în cel de-al VII-lea arondisment al Parisului, clădirea care găzduieşte Ministerul Afacerilor Externe francez, este adesea identificată metonimic cu spaţiul în care a fost înălţată la jumătatea veacului al XIX-lea: Quai d'Orsay. Impunătoarea şi aparent inaccesibila construcţie îşi expune însă secretele privirilor curioase ale cititorilor benzilor desenate create de Christophe Blain şi Abel Lanzac (Quai d'Orsay, Ed. Dargaud, 2010) sau ale spectatorilor comediei Quai d'Orsay / Ministrul francez semnate de Bertrand Tavernier.

Călătoria prin labirinticele coridoarele ale palatului îşi modifică ritmul în funcţie de călăuză: pasul alert, obişnuit cu jogging-ul şi călcătura fermă, al ministrului Alexandre Taillard de Worms este contrabalansat de mersul delicat, vădit obosit, al directorului de cabinet, Claude Maupas, ce veghează constant la buna desfăşurare a activităţilor şi la soluţionarea situaţiilor de criză. Printre cei ai diplomaţilor de carieră şi ai secretarelor obişnuite cu atitudinile dinamice şi teatrale ale ministrului, se strecoară treptat paşii unui tînăr absolvent al Şcolii Naţionale de Administraţie, căruia i se încredinţează redactarea discursurilor. "Băiatul cu limbajul" va parcurge toate etapele unui rit de iniţiere în tainele diplomaţiei, nefiind scutit de partea dureroasă specifică trecerii de la statutul de neofit la cel de membru (cu drepturi depline) al comunităţii. Turul consilierilor responsabili cu diverse zone ale lumii pare a fi o contemporană descindere în limburile Infernului (a se citi în măruntaiele palatului), la care Arthur Vlaminck (personajul interpretat de actorul Raphaël Personnaz) se supune cu inocenţă, la recomandarea lui Claude Maupas.


Ezitant la început, copleşit de multitudinea de informaţii şi de chipuri noi, de necesitatea de a se adapta unor contexte în continuă schimbare şi unor atitudini pe care nu le desluşeşte cu uşurinţă, responsabilul cu limbajul este întruchiparea tînărului idealist, obligat să se confrunte cu tertipurile colegilor şi cu cerinţele unui şef aproape imposibil de mulţumit. Discursurile lui sînt ciopîrţite şi reasamblate pentru a putea încăpea în şabloane ce îşi modifică pe nesimţite forma şi dimensiunile, în funcţie de starea de spirit sau de intuiţia de moment a ministrului. Textele trec prin mai multe "versiuni-martir" (pentru a folosi sintagma predecesorului lui Vlaminck, invocată de una dintre secretare) înainte de a prinde glas în frazele rostite cu aplomb de către carismaticul om politic, sub trăsăturile căruia se desluşeşte chipul lui Dominique de Villepin, ministru al Afacerilor Externe (2002-2004), ulterior al Internelor (2004-2005) şi prim-ministru (2005-2007) desemnat de preşedintele Jacques Chirac.

Interpretat de un actor cu experienţă (Thierry Lhermitte), personajul Alexandre Taillard de Worms este poate cel mai potrivit pentru a fi "decupat" dintr-o bandă desenată şi transpus într-un discurs cinematografic: gesturile mîinilor sale sînt ample şi tranşante, mimica este demnă de cea a unui actor dintr-un film mut, iar neastîmpărul şi dorinţa de a trece rapid de la o întîlnire la alta, de la un apel telefonic la altul, de la o călătorie dinspre acest colţ al lumii către unul total diferit, insaţiabile. Markerele galbene - cu care subliniază în cărţi sau în discursuri secvenţele pe care le consideră esenţiale - şi citatele extrase din volumul roşu, cu fragmente din opera lui Heraclit, devin un fel de monogramă a şarmantului diplomat. Limbajul de lemn specific politicienilor capătă o anumită supleţe în rostirea lui, căci îl modulează cu trimiteri la autori şi texte celebre, iar expunerile energice de idei şi dicţia impecabilă îl recomandă ca pe un orator iscusit. Discursul din finalul filmului, rostit cu prilejul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, reia liniile de forţă ale mesajului transmis de Dominique de Villepin în februarie 2003, împotriva unei intervenţii militare în Irak (şi primit în realitate, ca şi în scena de încheiere a peliculei, cu aplauze entuziaste).

Dacă trama narativă prea simplă sau chipurile de funcţionari adesea îngroşate burlesc nu par să vă furnizeze suficiente motive pentru a vă uita la această ecranizare după o serie de benzi desenate, atunci poate curiozitatea de a vă plimba nestingheriţi prin încăperile Ministerului Afacerilor Externe şi ale Palatului Bourbon (sediul Adunării Naţionale) sau de a pătrunde în Sala Consiliului de Securitate al ONU va aduce un argument în plus. Efectul de hiper-realitate este creat nu numai de decorurile filmate în contextele lor originare, ci şi de prezenţa în echipa de scenarişti a lui Antonin Baudry, unul dintre diplomaţii care au lucrat direct cu Dominique de Villepin, şi care a inspirat figura lui Arthur Vlaminck.

Într-o lume în care politicul devine din ce în ce mai inconsistent, iar discursurile politicienilor oferă doar mostre de vorbărie goală, cu vocabule zornăitoare şi lipsite de autenticitate, încercările disperate ale lui Arthur de a găsi cuvîntul potrivit, de a doza corect mesajul transmis, au o anumită candoare şi frumuseţe, care contrastează cu vicleniile celor îmbarcaţi de mai multă vreme în corabia diplomaţiei. Preţ de aproape două ore atmosfera unui cabinet ministerial este recompusă şi luminată din diverse unghiuri (uneori nu foarte flatante), oferind spectatorului prilejul de a se gîndi, fie şi numai ipotetic, dacă şi-ar dori să lucreze într-un astfel de domeniu, atît de strălucitor de la distanţă şi atît de mărunt la o vedere mai atentă, din proximitate. Privind însă comparativ înspre realitatea lumii politice româneşti actuale, figurile puse în scenă de Bertrand Tavernier, cu toată tenta lor de caricaturi groteşti, tind să fie aureolate de o lumină seducătoare, iar energia inepuizabilă a ministrului, diplomaţia precaută a directorului de cabinet, precum şi entuziasmul tînărului însărcinat cu scrierea discursurilor se convertesc în calităţi dezirabile şi întrucîtva inaccesibile diplomaţilor români.

(Cristina Bogdan este conferenţiar univ. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti.)

Ministrul francez / Quai d'Orsay (Franţa, 2013) este programat la Bucureşti la Cinema Muzeul Ţăranului - Studioul "Horia Bernea", luni, 8 mai 2017, ora 20,30.

Cea de a XXI-a ediţie a FFE 2017 se desfăşoară în Bucureşti (4 - 11 mai 2017), Iaşi (12 - 14 mai 2017), Tîrgu Mureş (19 -21 mai 2017), Gura Humorului (19 - 21 mai 2017) şi Timişoara (26 - 28 mai 2017).
Programul complet: ffe.ro/2017//2017/programfilme/.
Detalii suplimentare despre film: ffe.ro/2017//2017/programfilme/ministrul-francez





 Toate articolele despre Festivalul filmului european, 2017
 Toate articolele despre Quai d'Orsay / Ministrul francez


0 comentarii

Spacer Spacer