Dilema Veche / mai 2017
Festivalul filmului european, 2017
[Cronicile ne-cinematografice care preced Festivalul Filmului European 2017 nu se adresează atât cititorilor a căror dilemă este "film european sau de Hollywood?", ci mai degrabă celor care se întreabă "ce film european?". Şi, de altfel, aceste texte nici nu oferă răspunsuri, ci doar expun dilemele autorilor lor, critici de film - declarat amatori(!), dar spectatori pentru care luna mai înseamnă, de peste douăzeci de ani, sărbătoare de film european. Doar cîteva dintre cele peste 50 de filme din actuala ediţie vor fi disecate aici (iar selecţia a fost făcută pe criterii absolut arbitrare), însă toate merită văzute. Veniţi să vă convingeţi!]

Un bărbat în chiloţi pe o canapea, stînd de vorbă cu o necunoscută, îşi aduce aminte de un citat al cărui autor nu şi-l mai aminteşte: "Viitorul e o poveste spusă de un idiot."

Acelaşi bărbat vorbeşte mai multe limbi dar nu mai ştie cum îl cheamă, urcă într-un taxi şi se întreabă "Unde merg de aici?", descoperă cuvinte care încep cu litera F şi se opreşte la frică, declină tipurile de frică, rătăceşte prin spaţii albe infinite, întîlneşte un vânzător de bilete de loterie orb, trăieşte într-o casă cochetă, un container şi un cort, se transformă din agresat în agresor şi se duce la cinema. Nu are UN nume, are mai multe nume, mai multe vieţi, mai multe personalităţi, mai multe moduri de a se raporta la societatea din jurul său, gîndurile sale sunt orchestrate într-un dicteu automat şi trăieşte la limita dintre vis şi realitate, imaginaţie şi memorie.

El este personajul principal al filmului History's Future, puternic interpretat de actorul irlandez Mark O'Halloran, film realizat de artista vizuală Fiona Tan, la al cărui scenariu a contribuit şi criticul de film Jonathan Romney. History's Future este un eseu cinematografic în care ficţiunea se împleteşte cu inserţii care documentează istoria socio-politică recentă. Acest roller coaster psihologic, cu un puternic impact senzorial, este construit în jurul relaţiei contradictorii dintre spaţiu şi timp, o călătorie în care schimbarea bruscă a percepţiei asupra noţiunilor de logic şi real, dă naştere la o lume văzută atît prin memoria colectivă cît şi prin cea individuală.


Povestea care generează acest scenariu codat abil este relativ simplă: un bărbat este victima unui atac pe o stradă întunecată, în urma căruia suferă multiple traumatisme neurologice şi care, într-un final, duc la pierderea memoriei, panică, derealizare şi depersonalizare. E clar încă de la început că nu vei avea parte de o experienţă vizuală construită progresiv, după un tipar clasic, aşa că, dacă vrei să intri în jocul Fionei, trebuie să te înarmezi de la început cu dorinţa de a face asocieri şi disocieri de sens, să accepţi umorul negru şi să-ţi dai timp să te scufunzi în contemplare. Dar suntem în 2017 şi cred că ne permitem să ne aruncăm în experienţe care să ne dezmorţească senzorial şi care să lanseze mai multe întrebări decât răspunsuri.

History's Future poate fi o poveste absurdă, o odisee iniţiatică, un film suprarealist, o metaforă la adresa viitorului societăţii, o incursiune în psihicul colectiv sau orice altă găselniţă stilistică am fi înclinaţi să inventăm. Însă, cred că oricum am alege să-i spunem, am ştirbi farmecul unui film care nu caută să fie un gen anume ci este ceea ce este. Dacă eşti dispus să înţelegi asta, te vei bucura de o experienţă cinematografică inspirantă. Dacă vrei totuşi să-l etichetzi, cu siguranţă Fiona ţi-a pregătit cîteva cîrje de care să te agăţi în încercarea ta.

Să presupunem că eşti un privitor care caută să fie incitat, pus faţă în faţă cu o serie de ustensile care îţi vor hrăni interesul.

Una dintre ele este raportul frînt dintre spaţiu şi timp, bazat în mare parte pe contrastul dintre realitate şi percepţia realităţii. Un exemplu în acest sens este noţiunea de casă, ma bine spus acasă. Ce reprezintă casa pentru noi: un loc de care aparţinem, un container care ne defineşte personalitatea, un spaţiu intim în care ne permitem să fim noi înşine; şi ce se întâmplă atunci când suntem în pragul de a o pierde? Cum se deconstruieşte acest spaţiu şi cum defineşte el diferenţa dintre o comunitate şi un grup. Între lupta de a sta într-un singur loc şi tendinţa de deteritorializare se naşte o poveste cu dublu sens: spaţiul care defineşte omul sau omul care defineşte spaţiul. Totodată, se spune că unii oameni văd nimicul ca pe un spaţiu alb; în History's Future spaţiul alb devine un labirint şi este explorat în toate variaţiile lui arhitecturale şi psihologice.

Fiona Tan este recunoscută pentru modul în care lucrează cu timpul în arta vizuală. Filmul de faţă nu face excepţie. Cheia citirii lui vine de la început. Cum altfel ar putea începe decît cu The End, genericul de final care se scurge înapoi, o sală de cinematograf şi secvenţe din revoltele de stradă care au marcat ultimii ani ai existenţei noastre. Filmul se construieşte atipic în cadre de reacţie lungi, încadraturi neconvenţionale, racorduri care parcă dau cheia rezolvării unor ghicitori, tăieturi bruşte, atmosfere contrastante şi imagini metaforice. Şi tocmai atunci când crezi că ai găsit cheia şi te pierzi în această reverie, personajul nostru se loveşte de realitatea bruscă a întîlnirii cu soţia, o fostă iubire, un prieten sau un necunoscut. Cu toţii parcă ştiu mai multe despre el, decît ştim noi şi decît ştie el însuşi. Acceptarea acestei convenţii îţi permite să vezi povestea individuală din spatele unei poveşti colective.

Ce legătură are Grădina desfătărilor umane de Hieronymus Bosch cu Primăvara Arabă sau Pieta lui Michelangelo cu interviurile unor oameni obişnuiţi care vorbesc despre ce şi-ar fi dorit să fie în viaţă, Portretul unui cleptoman al lui Théodore Géricault cu revoltele din Grecia sau imaginea recurentă a unor oameni în bule de plastic cu macheta unui oraş sau un vas care se scufundă? Dacă simţi că povestea cadru a unui om care a uitat cine este şi îşi permite să fie cine vrea nu te satisface, atunci aceasta poate fi oricînd povestea ta, în care un accident minor îţi poate transforma viaţa dintr-o înşiruire monotonă de evenimente într-o avalanşă de realităţi ilogice, dar care te satisfac profund.

Un bărbat în chiloţi pe o canapea, stînd de vorbă cu o necunoscută, îşi aduce aminte de un citat din Macbeth, de William Shakespeare: "[Viaţa] e o poveste spusă de un idiot, plină de zgomot şi de furie, şi care nu înseamnă nimic."

(Simona Deaconescu este coregraf.)

History's Future / Memoria viitorului (Irlanda, 2016) este programat la Bucureşti la Cinema Elvire Popesco, vineri, 5 mai 2017, ora 18:30.

Cea de a XXI-a ediţie a FFE 2017 se desfăşoară în Bucureşti (4 - 11 mai 2017), Iaşi (12 - 14 mai 2017), Tîrgu Mureş (19 -21 mai 2017), Gura Humorului (19 - 21 mai 2017) şi Timişoara (26 - 28 mai 2017).
Programul complet: ffe.ro/2017//2017/programfilme/.
Detalii suplimentare despre film: ffe.ro/2017//2017/programfilme/memoria-viitorului


0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus