"Sînt un om singuratic. O femeie distrusă. O femeie distrusă de oameni. Am de ales: să mă omor sau să-i omor pe alţii. Eu aleg să plătească cei care m-au urît pe mine. Ar fi prea uşor să părăsesc această lume ca o sinucigaşă necunoscută. Societatea este prea indiferentă. Verdictul meu este: Eu, Olga Hepnarová, victima bestialităţii tale, te condamn la moarte." Acestea sînt cuvintele Olgai Hepnarová, personaj real care stă la baza filmului Já, Olga Hepnarová / Eu, Olga Hepnarova.
Cînd am văzut filmul, nu ştiam că se bazează pe un caz real. O tipă slabă, ciudată, monosilabică, te atrage într-o poveste care pare iniţial despre lesbianism, doar că ceva îţi spune că nu e despre asta, fiindcă relaţiile de sex care se înfiripă în film par fireşti şi e din ce în ce mai clar că nu ele stau la baza conflictului. Olga are magnet. Încearcă să se sinucidă, mama o îndoapă cu pastile pentru dormit, devine şofer şi îşi petrece vremea iubind femei frumoase.
Actriţa Michelina Olszańska duce cu lejeritate în spate un film greu.
Ce e în mintea unui om abuzat?
Ce e în mintea unui om care poate comite o crimă?
Sexul e o anomalie sau e dragoste?
Cît e revoltă şi unde începe boala psihică?
Terorismul e o formă de protest?
Eu, Olga Hepnarová e un film care nu dă răspunsuri, dar care te învaţă să-ţi pui întrebări. Sîntem toţi antrenaţi să judecăm, să acuzăm, să refuzăm tot ceea ce nu e confortabil pentru noi.
Cînd ai însă în faţă o actriţă seducătoare, începi să o placi, să fii sedus de ea, de viaţa ei, de ciudăţenia, aroganţa, bădărănismul, senzualitatea ei. Şi ăsta e momentul în care, fără prejudecăţi, ba chiar din poziţia de sedus, începi să judeci realitatea dintr-un unghi nou: din unghiul celui care cedează, celui care nu mai poate.
Este un film despre tristeţe, dezamăgire, durere, familie, o societate de abuz. Zona de confort, ignoranţa, superficialitatea - nu pot reprezenta răspunsul la nici o întrebare. Cine e vinovatul: cel abuzat, sau cel care abuzează fiindcă a fost abuzat? E un cerc vicios din care putem ieşi doar dacă facem exerciţiul cunoaşterii şi al toleranţei.
Filmul este estetic, este frumos, ţine să aibă o imagine artistică, actorii, mai ales actriţele sînt ca din revistele de modă. Olga e slabă, pozează mult, fumează nonstop, dar fără să tragă în piept, trece prin viaţă foarte ca la cinema.
Cu toate că mi-a plăcut filmul, mi-a fost greu să înţeleg de ce a fost făcut aşa, adică de ce să iei un caz real atît de puternic şi să-l estetizezi atît de mult. Totul e ca un desen frumos, un desen vizual şi psihologic, dar parcă nu înţelegi de ce crimă, de ce sex între femei, unde e artificiu regizoral, unde e conţinut şi unde e doar expunere. Dar poate nu mi-am pus eu suficiente întrebări despre ce e în capul unui criminal, despre cum vede el viaţa, despre ceea ce-l răneşte. E foarte puţin dialog în tot filmul, pe Olga mai mult o priveşti decît o auzi, dar cînd o auzi te bucură revolta ei, te recunoşti în ea pînă în punctul în care revolta devine crimă.
Ea, Olga Hepnarová, a fost ultima femeie executată în Cehoslovacia.
(Carmen Lidia Vidu este regizor de teatru multimedia.)
Já, Olga Hepnarová / Eu, Olga Hepnarová (Republica Ceha, 2016) este programat la Bucureşti la Cinema Elvire Popesco, sâmbătă, 6 mai 2017, ora 18:30.
Cea de a XXI-a ediţie a FFE 2017 se desfăşoară în Bucureşti (4 - 11 mai 2017), Iaşi (12 - 14 mai 2017), Tîrgu Mureş (19 -21 mai 2017), Gura Humorului (19 - 21 mai 2017) şi Timişoara (26 - 28 mai 2017).
Programul complet: ffe.ro/2017//2017/programfilme/.
Detalii suplimentare despre film: ffe.ro/2017/programfilme/olga-hepnarova