Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Discul de muzică clasică al anului 2017

Andris Nelsons, Daniel Hope şi muzica clasică pentru oamenii secolului XXI - Discul de muzică clasică al anului 2017


Cristina Comandaşu

Radio România Muzical, mai 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Îi vedem în România cel mult odată la doi ani, atunci când se desfăşoară Festivalul internaţional George Enescu. Altfel, nu avem acces la muzica pe care o cântă decât de pe discuri sau la Radio România Muzical. Sunt muzicienii care polarizează atenţia lumii.

Andris Nelsons, Şostakovici şi Bruckner

Un dirijor leton de 38 ani, care în ultimii doi ani a câştigat două premii Grammy: în 2016 şi 2017, la categoria "cea mai bună interpretare orchestrală" pentru două albume care fac parte din aceeaşi serie, cea a simfoniilor de Dmitri Şostakovici. Într-adevăr, o situaţie nu prea des întâlnită în istoria premiilor Grammy.

Dar nu doar atât este neobişnuit în cariera lui Andris Nelsons: în 19 mai 2016 a semnat un contract cu Deutsche Grammophon care prevedea că va înregistra cu Orchestra Simfonică din Boston, al cărui director muzical este din 2014, integrala simfoniilor de Şostakovici; cu Orchestra Gewandhaus din Leipzig, al cărei capelmaistru va fi din stagiunea 2017-2018, integrala simfoniilor de Anton Bruckner, iar cu Orchestra Filarmonicii din Viena, cu care colaborează foarte des, integrala simfoniilor de Beethoven. Pe drept cuvânt, criticul britanic Norman Lebrecht a scris: "Nelsons este noul Karajan de la Deutsche Grammophon!", arătând că de fapt nici Karajan nu a semnat vreodată cu Deutsche Grammophon un contract atât de consistent, într-o singură zi.

Sigur, contextul în care s-au dezvoltat Karajan şi Nelsons este foarte diferit: nici muzicienii, nici publicul, nici industria discografică nu mai sunt aceleaşi. Acelaşi rămâne însă repertoriul; şi probabil că doar un dirijor premiat de două ori cu Grammy în trecutul foarte recent ar fi avut şansa de a convinge o casă de discuri să înregistreze muzica lui Anton Bruckner, considerată o muzică grea de către marele public, deci, şi mai greu vandabilă.

Muzica lui Bruckner este de fapt o muzică foarte frumoasă, însă, e adevărat, simfoniile lui durează cel puţin o oră fiecare şi solicită un tip de concentrare emoţională şi intelectuală de alt tip decât cel cu care este obişnuit marele public astăzi. Aşa că este cu adevărat o provocare să abordezi muzica lui Bruckner astăzi; o provocare pe care Andris Nelsons şi Orchestra Gewandhaus din Leipzig o depăşesc cu brio pe primul disc din seria integralei simfoniillor bruckneriene, un disc apărut în 5 mai la Deutsche Grammophon.


Pe acest disc pot fi ascultate Simfonia a III-a de Bruckner şi uvertura operei Tannhauser de Wagner. Nu este deloc o alegere întâmplătoare, din mai multe motive. În 2018, Orchestra Gewandhaus din Leipzig, una dintre cele mai vechi din Europa, va împlini 275 ani de existenţă; Bruckner a cunoscut cel mai mare succes din viaţa sa la premiera Simfoniei sale a VII-a, interpretată în 1884 de Orchestra Gewandhaus din Leipzig. Wagner s-a născut în anul 1813 la Leipzig, a studiat muzica la Leipzig şi s-a format la concertele Orchestrei Gewandhaus din Leipzig, orchestră care i-a interpretat şi prima compoziţie în concert. Bruckner şi Wagner înşişi au fost prieteni şi s-au admirat reciproc; Bruckner i-a dedicat lui Wagner simfonia sa cu nr. 3. Iar prima operă pe care Andris Nelsons a văzut-o într-o sală de spectacol a fost Tannhauser de Richard Wagner - o experienţă trăită la vârsta de 5 ani, care l-a marcat pe viaţă.

Andris Nelsons a fost un discipol al celebrului Mariss Jansons şi a studiat dirijatul la Sankt Petersburg. Poartă cu sine o tradiţie cu valori de necontestat, cărora le-a adăugat propriul talent, personalitate şi viziune despre lume. Are harul special de a descoperi în partituri, de sute de ori cântate înainte, elemente noi, care aduc prospeţime viziunii sale. Sigur, Simfonia a III-a de Bruckner a fost cântată de atâtea ori, însă Nelsons o construieşte cu migală, atent la toate detaliile şi mai ales, adaugă multă emoţie, care vibrează mai ales în partea a II-a. Este versiune pentru oamenii secolului XXI, obişnuiţi cu multă exactitate, perfecţiune a construcţiei, dar care caută sentimentul puternic în spatele acestei construcţii. Ceea ce e de înţeles: în fond, acesta este atu-ul muzicii, emoţia pe care o poate trezi în oameni, emoţie de care avem atâta nevoie într-un secol al vitezei şi tehnologiei.

Bruckner cu Andris Nelsons şi Orchestra Gewandhaus din Leipzig este la nivelul lui Şostakovici cu Andris Nelsons şi Orchestra Simfonică din Boston - vom vedea dacă aceasta va aduce încă un premiu Grammy pentru Nelsons...

Noul album Bruckner semnat de Andris Nelsons a fost ascultat la Radio România Muzical  duminică, 28 mai 2017, de la ora 13.05 şi poate fi ascultat oricând pe site-ul proiectului "Discurile anului 2017" aici.

Daniel Hope şi cele 4 anotimpuri ale sale

Personalitatea lui Andris Nelsons nu o pot decât intui din modul cum sună interpretările sale: deschisă, plină de viaţă, fără preţiozităţi inutile. Despre Daniel Hope, cu care am realizat un lung interviu, sunt sigură că are acelaşi tip de personalitate. Marii artişti de astăzi sunt, de fapt, astfel.

Dacă Andris Nelsons aduce noul din partiturile vechi, violonistul Daniel Hope face şi acest lucru, dar şi mai mult decât atât: aduce şi partituri noi în atenţie. Vechiul şi noul se reunesc pe cel mai nou album semnat de violonistul Daniel Hope, o altă vedetă a casei Deutsche Grammophon: "For Seasons" apărut în 3 martie 2017.

Este un joc de cuvinte, nu patru anotimpuri, ci pentru anotimpuri: Daniel Hope aduce de fapt un fel de omagiu trecerii timpului şi anotimpurilor în viaţa noastră, interpretând celebrele "Anotimpuri" de Vivaldi, dar şi 12 piese alese de el, câte una pentru fiecare lună a anului. Rezultatul: un album fermecător, serios, dar şi jucăuş, extraordinar de bine cântat, potrivit şi pentru melomanii serioşi, dar mai ales pentru cei care doar vor să asculte muzică bună pentru a evada din cotidian. Pentru că aici găsesc şi muzică barocă, dar şi tuşe de  jazz, într-un repertoriu foarte variat, cu o notă comună: bunul gust.


Daniel Hope este la 43 ani unul dintre cei mai cunoscuţi violonişti ai momentului: cântă muzică clasică, dar şi muzică contemporană şi muzică de film; albumele sale Spheres şi Escape to paradise, cu aceste din urmă genuri, s-au bucurat de mare succes la nivel mondial. A fost elevul lui Yehudi Menuhin, pe care l-a cunoscut îndeaproape, mama sa fiind asistenta personală a lui Menuhin timp de mulţi ani. L-a văzut de multe ori pe Menuhin alături de Orchestra de Cameră din Zurich, la Festivalul din Gstaad - Elveţia, înfiinţat de Menuhin. În prezent, Daniel Hope este directorul muzical al Orchestrei de Cameră din Zurich. Acum este rândul său să interpreteze Vivaldi alături de această orchestră de cameră, aşa cum o făcea, cândva, Menuhin.

Daniel Hope cântă "Anotimpurile" de Vivaldi de când avea 9-10 ani şi a făcut-o de peste 1.000 de ori în concert. Nu le-a înregistrat însă niciodată până acum şi a ales să facă acest lucru pentru primul său disc cu Orchestra de Cameră din Zurich, acest "For Seasons" apărut în 3 martie 2017. Şi viziunea sa este foarte echilibrată, cu o vădită experienţă: păstrând specificul muzicii baroce, evitând excesele: o muzică pură, proaspătă, în care se simte personalitatea compozitorului mai mult decât ego-ul artistului.

Dincolo de "Anotimpurile" lui Vivaldi, anotimpurile lui Daniel Hope, acele 12 piese pe care le-a ales el însuşi, sunt diverse, neaşteptate, deosebit de frumoase: Rameau, Ceaikovski, Schumann, Bach, dar şi Kurt Weill, Nils Frahm, Chilly Gonzales. Cel mai mare succes de public l-a avut piesa "14th April" de Aphex Twin, cu mai mult de 1.1 milioane de accesări pe platformele de streaming. Mie mi-au plăcut îndeosebi "Ambre" de Niels Frahm şi "September Song" de Kurt Weill - sigur, o chestiune de gust.

Albumul "For Seasons" semnat de Daniel Hope poate fi ascultat oricând pe site-ul proiectului "Discurile anului 2017" aici.



 Toate articolele despre Discul de muzică clasică al anului 2017


0 comentarii

Spacer Spacer