Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2017

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Trofee ruşinoase - Safari la TIFF, 2017


Adrian Ţion

iunie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Africa dezolantă, Africa secătuită de puteri, de vlagă, de vitalitate, a cărei simbol poate fi pictura lui Dali Presimţirea războiului civil cu hidoşenia proiectată pe un cer apocaliptic având sânul stors din care nu mai curge lapte. Dar nu e un război ca cele care au decimat populaţia continentului negru de-a lungul anilor. Nu. Nu sunt masacraţi oameni. E pace în savană, linişte, secetă, iarbă uscată, tufe fără viaţă, ici colo câte un animal rătăcit. Hidoşenia apare în ipostază de îmbuibaţi europeni, obezi sau nu, bătrâni plictisiţi sau mai tineri dornici de senzaţii tari, cu toţii exponenţi dezgustători ai speciei dominante, deghizaţi în vânători. Turism animalier. Ei vin în concediu din Germania sau Austria să ucidă animale. Simplu. Legal. Dorinţa lor, distracţia lor pentru care plătesc gras. Alegându-şi din oferta turistică victima din teren ca dintr-un meniu al crimei: "Azi ucid o antilopă gnu, mâine o zebră... Plătesc atât..." Minunată distracţie! Minunată afacere pentru proprietarul terenului de vânătoare.


În toiul acestei "afaceri" ne introduce documentarul lui Ulrich Seidl Safari (2016). El nu vrea să acuze, nici să ia apărarea. Ca un documentarist obiectiv filmează ceea ce este în faţa camerei. Urmăreşte pe vânători în teren, în acţiune şi în momentele de repaus îi pune să vorbească despre acţiunile şi sentimentele lor. Ăştia mai au sentimente? Evident că nu. Au doar preocupări legate de calibrul armei, ţintire, recul. Justificările lor sunt de genul "era un exemplar bătrân", "nu am nimic cu negrii" care-i ajută la vânătoare şi apoi mănâncă din carnea pusă la uscat a vânatului. De altfel, negrii băştinaşi sunt mereu în spatele "oaspeţilor" plătitori. Sunt slugile care-i servesc pe stăpâni. Îi îndrumă, îi însoţesc, jupoaie vânatul. Pătura umană care tace şi consimte tacit la aceste crime comise legal pe pământul lor. În timp ce ei trăiesc în cocioabe. După ce antilopa este ucisă, urmează un cinic ritual cinegetic început cu felicitarea "Mulţumiri vânătorului" şi cu aranjarea victimei pentru fotografiere. Mândrie de vânător iscusit! Tată şi fiu se felicită. Zebra zace fără viaţă la pământ. Ce bravură! Ce succes! Omorâm zilnic natura şi ne împăunăm cu glorie pentru mârşăvia noastră! Acesta este sfârşitul. Apocalipsa vine în fiecare zi, n-o vedem, dar trebuie ca cineva să ne deschidă ochii. N-o anunţa acelaşi vizionar Dali în pictura Girafă în flăcări? În filmul lui Ulrich Seidl, girafa omorâtă cu ştaif e filmată de aproape în timp ce agonizează. Vânătorii o privesc fără milă. Aşteaptă să nu mai mişte. O mai mare cruzime nici că se poate imagina. Specia dominantă de pe această planetă în toată măreţia ei! Rasa albă dominantă în splendida ei degradare! Vânători plini de fală! Ah, cum mi-aş fi dorit ca un leu fioros să-i sfâşie. Desigur, nu se întâmplă aşa ceva în filmul lui Ulrich Seidl. Regizorul urmează calea neimplicării directe, dar sugestiile maliţioase nu lipsesc. Intră în adăpostul unde vânătorii onctuoşi, transpiraţi, plictisiţi, plini de bere, aşteaptă vânatul aşezaţi pe scaune. Unul din ei adoarme şi sforăie dizgraţios. Sforăitul lui pare mai mult un grohăit de porc. Adăposturi de lemn de acest fel am văzut în Olanda, în Parcul Naţional De Hoge Veluwe, dar cei care aşteptau în tăcere apariţia animalelor aveau pregătite aparate foto cu telescop, nu arme.


Filmul lui Ulrich Seidl nu pune în evidenţă neapărat pofta de a ucide animale lipsite de apărare, dar poate fi, prin recul, o pledoarie pentru interzicerea practicilor cinegetice în aceste timpuri pretutindeni în lume. Un avertisment foarte serios. Vânătoarea nu mai este ceea ce a fost de-a lungul timpului. Asta trebuie înţeles foarte bine. Desigur, Hemingway mergea să împuşte lei în Africa într-o perioadă când problema dispariţiei acestor specii nu era atât de acută. Ceauşescu participa la partide de vânătoare unde cădeau zeci şi sute de mistreţi, capre negre sau urşi pentru a-şi măguli orgoliul exacerbat. Astea au trecut. O epocă încă romantică şi comică pentru safari oglindeşte filmul Hatari! al lui Haward Hawks din 1962, cu John Wayne în rolul unui conducător de grup de vânători / prinzători de animale pentru grădinile zoologice ale lumii. Hatari înseamnă pericol în swahili, limba locuitorilor din preajma lacului Tanganyka. Hatari! pentru excesul de vânătoare din ziua de azi dacă nu vrem să ne împuşcăm Natura! Şi nu pot încheia fără să amintesc alt film. Este vorba despre Binecuvântaţi animalele şi copiii, producţie 1971, regia Stanley Kramer, în care câţiva copii dintr-o tabără fug într-o noapte să elibereze din ţarcuri bizonii puşi la dispoziţia vânătorilor contra unei sume de bani, o altă afacere cu animale. Unde este inocenţa acelor copii dispuşi să rişte pentru a reda libertatea unor animale captive? Unde este salvarea naturii şi a faunei planetei?

Revenind la Safari, în timp ce se pregăteau pentru o fotografie cu trofeul unei girafe, o minune a naturii, fata din grup spune în glumă despre vânătorul care ţine în spate gâtul imens al girafei că ar fi un Atlas. Sinistră asemănare! Bolta înstelată fără nicio lege morală! Din loc în loc, scenele de vânătoare şi declaraţiile vânătorilor sunt întrerupte pentru scurte imagini stop-cadru cu trofee atârnate pe perete şi în mijloc câte o siluetă fragilă a unui localnic. Contrast izbitor. Trofee ruşinoase răpite de la nişte animale fără apărare şi de la nişte oameni fără apărare. Film răscolitor despre rosturile vânătorii în actualitate care trebuie neapărat văzut şi comentat.

Descarcă broşura TIFF 2017 aici..






 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2017


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Adrian Ţion


Alte articole

 Ne vedem la noapte - Testről és lélekről / Despre trup şi suflet, Cristina Zaharia
 Modest - Truman, Ion Indolean
 De veghe la căpătâiul unui muribund - Planeta Petrila, Anca Mureşan
 Chers amis, un scurtmetraj de Valeriu Andriuţă la TIFF, 2017, Marian Rădulescu
 Condiţia umană - El ciudadano ilustre / Cetăţeanul de onoare la TIFF, 2017, Ion Indolean
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2017


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer