Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2017

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Poemul simfonic Don Quixote de Richard Strauss - primatul muzicii asupra textului literar


Marcel Frandeş

iunie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis

Concertul Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, din 15 iunie 2017 a fost dirijat de Octavio Más-Arocas (Spania), şi a avut în program două lucrări deosebit de atractive: poemul simfonic Don Quixote de Richard Strauss, solişti violistul Marian Movileanu şi violoncelistul Marin Cazacu şi Tablouri dintr-o expoziţie de Modest Musorgski/Maurice Ravel. Concertmaistru invitat a fost violonistul Cristian Chivu, actualmente concertmaistru asociat al Orchestrei simfonice din Barcelona şi al Orchestrei Naţionale a Cataloniei.

Seara muzicală de la sala Ateneului Român din Bucureşti a debutat cu Variaţiunile fantastice pentru orchestră mare, pe o temă cu caracter cavaleresc Don Quixote (Introducere, Temă cu variaţiuni şi Final), op. 35 de Richard Strauss, dirijor Octavio Más-Arocas, solişti Marian Movileanu - violă şi Marin Cazacu - violoncel.


Lucrarea simfonică a fost compusă în anul 1897, la München, iar prima ei audiţie a avut loc cu Orchestre de Gürzenich, la Collogne, în 8 martie 1898, cu Friedrich Grützmacher - solo de violoncel şi Franz Wüllner - la pupitrul dirijoral. Poemul simfonic al lui Richard Strauss este bazat pe capodopera literară a lui Miguel de Cervantes, El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha, publicat în anul 1605 şi tradus astăzi în numeroase limbi.

"Deşi fusese concepută ca o satiră la adresa popularelor povestiri cavalereşti, povestea micului nobil Alonso Quixano (Don Quijote) din La Mancha care, influenţat de lecturile sale, ajunge să se creadă un cavaler în căutare de aventuri, devine o frescă a societăţii spaniole şi o reflexie asupra comportamentului uman. Don Quijote, deşi considerat de ceilalţi nebun, se dovedeşte a fi mai aproape de adevăr, datorită nobleţei gândirii şi a acţiunilor sale, decât persoanele considerate normale"[1].

Muzica reprezintă un studiu de caractere. Violoncelul solist, cu sonoritatea sa, încarnează personajul central, iar viola (ocazional clarinetul bas şi tuba tenor), într-un spirit bucolic şi maliţios, personifică pe Sancho Panza, servitorul fidel. Practic, auditoriul este pus în faţa unei succesiuni schematice de scene sub forma a zece variaţiuni şi mai puţin în prezenţa unei naraţiuni. Sunt totuşi descrise muzical unele aventuri precum: lupta cu morile de vânt şi cu turma de oi sau zborul prin aer. Sunt utilizate astfel, unele efecte ale emisiei instrumentelor de suflat, precum flatterzunge [2], din dorinţa de a imita behăitul oilor ori, în altă parte, un glissando descendent realizat de harpă sugera muzical căzătura eroului de pe calul său.

Orchestraţia lucrării cuprinde: o piculină, două flaute, două oboaie, un corn englez, două clarinete în si bemol (unul dublând în mi bemol), un clarinet bas, trei fagoturi, un contrafagot, şase corni în fa, trei trompete în re şi în fa, trei tromboane, o tubă tenor în si bemol, o tobă mare, o tobă mică, cinele, trianglu, tamburină, maşină de vânt, o harpă, viori, viole, violoncele şi contrabasuri.

Ascultând poemul simfonic straussian în interpretarea Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, dirijată de Octavio Más-Arocas, îmi trecea prin faţa ochilor povestea lui Don Quijote, eroul lui Cervantes, care, după ce a citit multe romane cavalereşti, pierzându-şi minţile, decide să devină el însuşi un cavaler rătăcitor. Motive muzicale clar ritmate şi uşor de reţinut se puteau percepe din amalgamul sonor, în partea Introducere. După acest fragment al lucrării, a urmat o secţiune definitorie pentru personajul principal - Cavaler cu faţa tulburată. La scurtă vreme, era prezentat şi motivul lui Sancho Panza, scutierul lui Don Quixote. Mai departe, în prima variaţiune a opusului straussian, simţeam hazul luptei cu morile de vânt, pentru ca, în a treia variaţiune, imaginaţia să mă ducă la o altă luptă victorioasă: aceea cu armata marelui împărat Alifaron, în realitate o luptă cu o turmă de oi (Der siegreiche Kampf gegen das Heer des großen Kaisers Alifanfaron). Apoi, variaţiunile prezentau muzical, rând pe rând: dialogul dintre cavaler şi scutierul său, aventura nefericită cu un cortegiu de pelerini, o priveghere, întâlnirea cu Dulcineea, o plimbare prin aerul proaspăt, nefericita călătorie cu barca fermecată - o barcarolă [3] în fa major -, bătălia cu magicienii, duelul cu cavalerul Lunii strălucitoare, iar în finalul lucrării, revenirea la realitate, atunci când eroul principal, Don Quixote, îşi vine în minţi din nebunia sa.


În interpretare Orchestrei Filarmonici George Enescu, fiecare parte a poemului căpăta viaţă prin utilizarea bine dozată a compartimentelor ansamblului, prin solo-urile atât de divers şi finisat realizate: clarinetul şi oboiul, apoi trompetele cu surdină şi tuba, în Introducere. Unitar şi frumos timbrat au sunat cei şase corni care pregăteau solo-ul de vioară. Un dialog splendid se profila mai apoi între violoncelul solist şi concertmaistru. Violoncelistul Marin Cazacu, prin avântul romantic imprimat, însufleţea discursului muzical cu trăsături ample de arcuş, pline de elan. Marian Movileanu cu intervenţiile violei soliste aducea acea voce gravă, cu 'pronunţări' ferme articulate, asimetrice prin ritmica complexă şi, totodată, foarte sugestive. Leitmotivele se succedau într-o manieră deosebit de fluentă. Momente de recitativ ale violei şi violoncelului solist erau încununate de tutti-uri orchestrale concluzive în fortissimo. Alămurile, prin timbrul şi armoniile disonante contrastau cu unele zone de cantilenă. Sunetul clarinetului bas colora pe alocuri desfăşurarea labirintică a melodiei. Un dialog în contradictoriu se isca între violoncelul solo şi viola solistă, prin intermediul unor pasaje în pizzicato. Mult dramatism aduceau loviturile periodic ritmate de timpan. Frumos a sunat şi unisonul corn englez - violoncel din partea lirică.

Dirijorul spaniol Octavio Más-Arocas a realizat o versiune plină de viaţă, utilizând cu multă artă culorile sunetelor imensei orchestre simfonice şi insuflând interpreţilor bucuria de a cânta o muzică fermecătoare. Fiecare tempo al părţilor era ales cu grija de a reda cât mai expresiv sensurile muzicii. Am remarcat o anume prospeţime insuflată interpreţilor de pe scena Ateneului, un entuziasm benefic, molipsitor, rezonând cu zonele spirituale ludice venite probabil din colaborarea cu ansambluri de tineret. Dirijorul Octavio Más-Arocas s-a născut în Spania, la Buñol. Este absolvent al prestigioasei Academii Americane de Dirijat la Aspen, unde a studiat cu David Zinman. Principalii săi mentori sunt: Kurt Masur, Harold Farberman şi Emily Freeman Brown. A beneficiat de bursa Felix Mendelssohn-Bartholdy. A câştigat numeroase premii de dirijat precum cele de la concursurile: Robert J. Harth - Aspen Music Festival, Colorado SUA., Thelma A Robinson - Conductor Guild, European Conductors Competition. Octavio Más-Arocas a activat ca asistent a lui Kurt Masur la Orchestra Gewanthauss din Leipzig, apoi la Orchestra Radio din Helsinki. A fost dirijor principal la Orchestra Simfonică Grreen Bay din Wisconsin. A fost dirijor rezident la Sewanee Summer Music Festival-SUA şi la Unicamp Symphony Orchestra din Campinas- Brazilia. Este frecvent invitat să dirijeze în Europa (Spania, Portugalia, Ucraina, Italia, Olanda), America de Nord (SUA şi Mexic) şi America de Sud (Argentina şi Brazilia). Este preocupat de formarea tinerelor talente. A fost şef de catedră de dirijat orchestră la Lawrence University Conservatory of Music, la Interlochen Arts Academy şi la Baldwin Wallace University Conservatory of Music. Dirijează diferite orchestre de tineret din centre universitare precum: North Carolina All-State Honors Orchestra, Roosevelt University, Chicago College of Performing Arts, Escola Profissional de Musica de Viana do Castelo.

Aplauze îndelungi au răsplătit prestaţia acestui dirijor de mare perspectivă, în opinia mea.

În a doua parte a concertului simfonic de la sala Ateneului Român publicul a ascultat Tablouri dintr-o expoziţie de Modest Musorgski/Maurice Ravel. Compusă în 1874 pentru pian, lucrarea a fost orchestrată magistral de Maurice Ravel în anul 1922. Zece portrete muzicale, inspirate din cele mai reprezentative tablouri ale lui Victor Hartmann, şi un liant denumit Promenadă leagă diferitele imagini într-o compoziţie unitară.


Sub bagheta dirijorul Octavio Más-Arocas, Orchestra Filarmonicii George Enescu a entuziasmat publicul la Bucureşti prin interpretarea plină de culoare, prin sonorităţile diverse, contrastante şi elaborate cu multă artă a dozajelor planurilor de intensitate. În fragmentul Promenada, trompetele prezentau tema precum un semnal marţial. Apoi ansamblul relua această idee muzicală sub diferite prezentări. Zone în care categoria estetică a grotescului predomina, erau urmate de fragmente în care părea că un trubadur solitar şi copleşit de tristeţe colinda în apropierea unui vechi castel din Italia. Cât de frumos a sunat cornul englez! Iar instrumentele de suflat de lemn au excelat în descrierea jocului puilor din găoace. Impresionant a răsunat tabloul Marea Poartă a Kievului, unde se auzeau sunete de clopote, pline de solemnitate.

Sperăm ca dirijorul spaniol Octavio Más-Arocas să revină cât de curând la pupitrul Orchestrei Filarmonicii din Bucureşti pentru a aduce în faţa publicului şi alte capodopere ale muzicii culte universale.

NOTE
* Noapte înstelată peste Rhȏne de Vincent Van Gogh, 1888, imagine preluată de pe site-ul enjoyart.com
[1] https://ro.wikipedia.org/wiki/Don_Quijote_de_la_Mancha
[2] flatterzunge este acel sunet zbârnâit, straniu, asemănător tremolo-ului, emis de unele instrumente de suflat, realizat prin vibrarea vârfului limbii şi a pronunţării consoanelor drrr.
https://dexonline.ro/definitie/flatterzunge.
** Imaginea Statuilor lui Don Quixote şi a lui Sancho Panza, realizate de Lorenzo Coullaut Valera, între anii 1925-1930 şi amplasate în Piaţa Spania din Madrid, sunt preluate de pe site-ul
wikipedia.org/
[3] barcarolă, formă muzicală vocală sau instrumentală, în metru ternar, evocând mişcarea legănată a unei bărci (gondola veneţiană). Au compus barcarole: Felix Mendelssohn, Jacques Offenbach, Piotr Ilici Ceaikovski, Frédéric Chopin, Gabriel Fauré, Serghei Rahmaninov ş.a.
wikipedia.org/wiki/Barcarolle
*** wikipedia.org/wiki/Don_Quixote_(Strauss)



 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2017


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Violonistul Remus Azoiţei în Concertul de Jean Sibelius, la Ateneu, Marcel Frandeş
 Violonistul Svetlin Rusev în Concertul de Ceaikovski, la Ateneul Român, Marcel Frandeş
 Deschiderea stagiunii Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, Marcel Frandeş
 Concertul pentru două clarinete de Siegfried Matthus, la Ateneu, Marcel Frandeş
 Simfonia Psalmilor de Stravinski, în concert la Ateneul Român, Marcel Frandeş
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2017


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer