Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Hormon

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Pulverizările unui climax deja întâmplat - Hormon - 5 încercări de a ne petrece timpul împreună


Ana Tecar

iunie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
"Try not to overthink" - vers care apare fugitiv într-una din piesele interpretate în performance-ul regizat de Sinkó Ferenc, devine mantră, (singurul) statement-călăuză într-un experiment în care dorinţa de a decripta interpretări în ţesătura dramaturgică rămâne nesatisfăcută.

Hormon - 5 încercări de a ne petrece timpul împreună, producţie a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, nu este o surpriză pentru cei care au urmărit convenţiile performative de lucru ale lui Sinkó Ferenc şi ale echipelor de artişti care i s-au alăturat în construcţia (re)cunoscutului Parallel, dar şi în producţia Parental CTRL (pentru a numi doar câteva dintre recentele proiecte independente ale acestora).

Dezarticularea unei posibile naraţiuni care să respecte logica unei cauzalităţi a construcţiei scenice poate fi anticipată încă din foaier, unde ţi se propune să asculţi la căşti conversaţii cotidiene pe care performerii le poartă - cu posibilitatea (atât de exersată astăzi) - de a schimba rapid canalul, în momentul în care conversaţia devine neinteresantă.

Debutul performance-ului, provocat de această migrare a spectatorului între scurte conversaţii va continua (din foaier - în sala de spectacol) printr-o bruscare a limbajului verbal, făcută de performeri, care prezintă succesiv peroraţii în gibberish. Trecerea de la limbajul de zi cu zi la o vorbire ininteligibilă, nu se face într-o manieră tezistă; Hormon... nu apasă pe o pedală a absurdului, declanşabil dintr-o posibilă lipsă a capacităţii de a comunica.

Încercările de a fi împreună, construite de cei şase performeri - Francisco Alfonsin, Buzási András, Dimény Áron, Laczó Júlia, Orbán Attila, Ötvös Kinga - sunt linii de dialog care se deschid, fără să-şi propună imperativ reuşita unei comuniuni. Relaţiile scenice care se construiesc între prezenţele lor relaxate - fără să mai aibă vreo urmă de psihologizare - se consumă după un mecanism al improvizaţiei, al accidentalului.

fotografie de Biró István

Hormon... se prezintă drept exerciţiu în care fluxului vieţii i se dă îngăduinţa să şi fie, să se infiltreze, într-un posibil-dorit cronotop ficţionalizat, destructurându-l. Construcţia regizorală provoacă un mixaj al regimurilor temporale; una din strategiile de manipulare a timpului este aceea de a determina publicul să-şi confrunte propria imagine - înregistrare "live". Propria oglindire îi este, însă, expusă, nu în momentul în care înregistrarea are loc, ci, cu întârziere, abia spre finalul performance-ului.

Timpul teatral împrumută libertatea timpului "real" de desfăşurare a unei acţiuni, devenind un timp care amână să se consume. Acest fapt poate provoca o frustrare pentru un spectator obişnuit cu parcurgerea unui timp dramatic, care îşi are punctul focus (şi) în atingerea unui climax. Hormon... pulverizează o foame de a (pre)găti interpretări posibile - poate provoca, în schimb, o foame cât se poate de fizică.

Dacă insişti, totuşi, să atribui o poetică acestei construcţii, această poetică va gravita în jurul duratei, a repetiţiei gesturilor, situaţiilor şi reacţiilor cotidiene. Performance-ul-instalaţie nu problematizează nici vreo plictiseală situaţională[1] (datorată "împrejurărilor"), nici o plictiseală existenţială/istă. În ciuda explorării unei temporalităţi care stagnează, performerii, detaşaţi fiind de iluzia unei activităţi ("productive"), nu "par să se plictisească".

Timpului dezinteresat de a prinde forma unui eveniment, îi corespunde un spaţiu cu o scenografie minimalistă, organizată de Carmecita Brojboiu. Artiştii funcţionează în bună parte drept o instalaţie colectivă; aceştia îşi revendică (şi) un rol relaxat, de entertainment faţă de public; publicul primeşte adresări directe, într-o atmosferă în care dramaturgia înseamnă, printre altele şi mixarea a diferite piese de muzică electronică. Propunerea este aceea ca fiecare spectator să-şi conştientizeze atât propriul corp, cât şi corpul comun pe care-l face alături de ceilalţi.

Privirile actorilor funcţionează ca preînregistrări, mixate în construcţiile video ale lui Radu Bogdan; înregistrarea privirilor compensează parţial corporalitatea opacă, "live" a performerilor. Spre deosebire de aceste "puncte subtile de visceralitate", oferite de imaginea video, "realitatea" corporală expune nişte "corpuri fără naraţiune", cu o identitate civilă, care a renunţat la teatralitate. Dacă mai poate exista vreo urmă de teatralitate, în cazul construcţiei Hormon... aceasta urmă a migrat înspre medii; prezenţa in corpore a actorilor şi-a neutralizat vreo explorarea afectivă.

Într-un spaţiu aseptic, devenit treptat, exclusiv un spaţiu sonor(izat) de mixajele muzicii electronice, prezenţele performerilor funcţionează - în cel mai bun caz - drept conştiinţe suspendate, decorporalizate, care ajung, totuşi să se întâlnească în momente de obişnuinţă, de rutină - precum acela de a-i pregăti o mâncare celuilalt sau de a-l ajuta să-şi îmbrace o haină. Aceste momente (din lat. momentum )... pot fi, totuşi, înţelese drept ocazii favorabile, prilejuri de petrecere a unui timp calitativ, cairotic.

Într-un performance în care cuvântul e puţin, iar bricolajul audio-vizual nu ajută la coerenţa unei lecturi semiotice, Hormon... înţelege atât producţia cât şi receptarea unui act performativ drept forme simple şi suficiente de petrecere a timpului; între timpul vieţii şi un timp al artei nu (mai) există vreo ierarhizare. Conflictul, precum şi atingerea unor puncte culminante, de tensiune, par să se fi petrecut deja, poate chiar înainte de intrarea în sala de "spectacol"; intenţionalitatea artistică îşi provoacă, astfel, cu destindere, o implozie.

Propunerea de la Teatrul Maghiar rămâne o provocare în faţa nevoii de a fi satisfăcuţi în permanenţă de un stimul (mental) care să ne livreze sensuri de decriptat, în urma cărora, eventual să ne felicităm că am înţeles mai mult decât ne-a fost arătat. De această dată, gratificarea nu va fi, însă, imediată.


[1] Lars Svedsen, A philosophy of boredom, Reaktion Books, London, 2015, p. 42



 Toate articolele despre Hormon


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Ana Tecar


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer