Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Powidoki / Afterimage

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Filmul de pe urmă şi Imaginea de apoi - Powidoki / Afterimage


Anca Mureşan

iulie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Anul 1948. Nişte dealuri verzi şi un decor idilic, un grup de studenţi adunaţi în jurul unui şevalet. Un pictor îi învaţă tainele redării pe pânză. Ochii voştri trebuie să absoarbă ceea ce văd; atunci când vă uitaţi la un obiect, el se reflectă în privirea voastră. Chiar şi după ce nu îl mai priviţi, imaginea lui rămâne fixată în ochi, are aceeaşi formă, dar îşi schimbă culoarea. Este "imaginea de apoi", culoarea din interiorul ochiului care priveşte obiectul.

O cameră scăldată în lumină. Un pictor stă pe jos în faţa şevaletului şi îşi înmoaie pensula în vopsea. Pe fereastra deschisă, răzbat din stradă slogane. S-au încheiat lucrările primului Congres al Partidului Muncitoresc din Polonia. Vom face totul pentru punerea în aplicare a rezoluţiilor acestui Congres. Vom mobiliza masele. Vom aduce Polonia mai aproape de socialism. Lumina din cameră devine roşie ca focul. Fereastra este acoperită de un imens drapel roşu, cu figura lui Stalin pe el. Pictorul îşi ia cârjele şi străpunge drapelul.

Anul 1952. Vitrina unui magazin de haine. Sprijinit în aceleaşi cârje, un pictor încearcă să îmbrace nişte manechine. Materialul refuză să stea fixat aşa cum îl aranjează pe umerii manechinelor, acestea se prăbuşesc şi se dezmembrează. Omul încearcă să îşi menţină echilibrul, dar păpuşarul invizibil care manevrează scena îşi duce lucrarea la bun sfârşit: înconjurat de capete, mâini şi picioare de manechin neînsufleţit, bătrânul cade la pământ.

Este Władysław Strzemiński, cel mai cunoscut pictor polonez al secolului 20, ai cărui ultimi ani din viaţă sunt descrişi în cel mai recent film regizat cu mână de maestru de Andrej Wajda. Cel mai recent, şi, din păcate, cel din urmă.

Între primele două scene şi cea cu manechinele se derulează Powidoki / Afterimage (tradus în româneşte Imaginea de apoi). Suntem în plină epocă de stalinizare a Poloniei. Arta trebuie să urmeze linia realismului socialist. Andrei Wajda alege din nou să aducă la lumină lupta de unul singur a unui om cu sistemul. A mai făcut-o şi cu alte ocazii. La începutul carierei, în capodopera lui absolută, Popiól i diament / Cenuşă şi diamant, în care ne face părtaşi la mişcarea de rezistenţă; în anii '70-'80, în Czlowiek z marmuru / Omul de marmură, apoi în Człowiek z żelaza / Omul de fier. În 2007, a readus la viaţă pe ecran cel mai sângeros episod din istoria ţării sale, în filmul Katyn. Nu avem voie să uităm trecutul, par să ne spună filmele lui Andrej Wajda. De această dată, imersiunea în vremurile, din fericire dispărute, se face pe tărâmul artei. Personajul principal este pictorul avangardist Władysław Strzemiński. Creator de şcoală şi teoretician al picturii, profesor îndrăgit de studenţi, n-avea cum să nu fie luat la ochi de noul regim, căci a avut curajul să se ridice în mijlocul unui discurs al ministrului culturii şi să-i spună că nu dă doi bani pe realismul socialist, iar rolul artistului nu este să urmeze linia impusă de partid, ci propriile convingeri estetice. Arta este cea influenţează realitatea, nu invers, spune el răspicat. O poziţie care avea să-l coste scump.

Władysław Strzemiński este atât de preocupat de artă, că nimic nu-i distrage atenţia. Nici tânăra studentă Hanna care se îndrăgosteşte de el, nici fiica lui care este la vârsta la care ar avea nevoie de un tată mai implicat şi atent, nici măcar slujnica, atunci când îi pune în faţă farfuria de mâncare. Ironia sorţii face ca el, care nu se oprea din pictat pentru a se hrăni, va ajunge atât de lihnit că, atunci când i se refuză mâncarea, stă la cozi umilitoare unde nu primeşte nimic în lipsa unei cartele şi linge farfurii goale. Lucrările îi sunt distruse pentru că nu corespund "standardelor" vremii, nu i se mai plătesc comenzile, ajunge să picteze portrete ale lui Stalin ca să câştige o pâine. Regimul comunist îi ia totul. E dat afară de la şcoală, i se retrage legitimaţia de membru al Asociaţiei Artiştilor, i se scot lucrările din muzee, şi, umilinţa supremă, vânzătorul de la care a cumpărat ani de zile materialele necesare picturii refuză să i le mai vândă. O hăituire sistematică ce îl reduce la statutul de om învins.

Dar, cei care am trăit în comunism ştim că de fapt Władysław Strzemiński a fost un învingător. Aceasta este de fapt şi intenţia regizorală: să ne arate un film despre destinul unui om care este conştient că nu poate înfrânge sistemul, dar are demnitatea să îi reziste. Władysław Strzemiński a ales să rămână demn şi fidel artei sale. Mori de foame, dar mori în picioare, murmuram şi noi pe vremea lui Ceauşescu. Mi s-a părut minunată scena în care fiica pictorului merge singură în urma sicriului mamei sale (artista Katarzyna Kobro), iar două femei o afurisesc că "Uite, neruşinata, a îndrăznit să vină în palton roşu la înmormântarea maică-sii". Fata se întoarce, le priveşte calmă şi le zice că e singurul ei palton, nu are altul. Apoi, cu un gest de regină rănită, îşi întoarce haina jerpelită pe dos, cu căptuşeala neagră la vedere.

Powidoki / Afterimage este o încântare pentru ochi. La cei 90 de ani de viaţă şi 65 de ani de carieră, Andrej Wajda a ajuns la o măiestrie regizorală incredibilă. Nu este cel mai bun film al său, dar ne mai demonstrează încă o dată că stăpânea o ştiinţă de a vrăji pelicula greu de egalat. Fiecare cadru pare natural şi firesc, dar în acelaşi timp îndelung studiat, lumina este fabuloasă, imaginea ţi se aşază duios pe retină. Muzica este şi ea fericit armonizată cu povestea. Cât despre actorul Boguslaw Linda, face un rol de zile mari. Dacă ar fi să caut nod în papură, singurul minus al filmului ar putea sta în scenariu. De ce s-a produs ruptura între Strzemiński şi Katarzyna Kobro, ce a determinat-o să nu îl vrea prezent la înmormântarea ei? Filmul nu ne explică, intuim doar că trebuie să se fi produs ceva grav între ei. Spectatorul trebuie să se mulţumească cu pata de culoare aleasă de regizor pentru scena în care pictorul înmoaie într-un lighean cu vopsea albastră un buchet de flori albe şi-l duce, cu ochii în lacrimi, la mormântul fostei soţii. Sau să caute răspunsul în biografiile celor doi artişti.

Tot de biografie ţin şi asemănările de destin între Strzemiński şi Wajda. Amândoi sunt fondatori de şcoală artistică şi au luptat împotriva cenzurii. Înclin să cred că nu întâmplător l-a ales Andrej Wajda tocmai pe acest pictor drept protagonist al ultimului său film. Să ne amintim că tatăl regizorului a pierit la Katyn, că el însuşi, în tinereţe, a făcut parte din mişcarea de rezistenţă şi a studiat o vreme pictura. Władysław Strzemiński şi-a pierdut un braţ şi un picior pe front, în primul război mondial. În ciuda vremurilor, şi-a păstrat verticalitatea morală. Este imaginea de pe urmă pe care ne-o lasă moştenire Andrej Wajda.

(Powidoki / Afterimage rulează în cinematografele din România din 7 iulie 2017.)




 Toate articolele despre Powidoki / Afterimage


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


ÎN PROGRAM

Elvira Popescu
Vineri, 21.07.2017 - 18,30
Duminică, 23.07.2017 - 18,30


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Anca Mureşan


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer