aprilie 2003
Cesaria Evora, o divă la Bucureşti
Nu am văzut filmul Buena Vista Social Club decît vara trecută. Nu sunt un fan al lui Wim Wenders şi nici pe Ry Cooder nu-l ascultasem vreodată. Tocmai citisem The Dying Animal, ultimul roman al lui Philip Roth, care nu mă încîntase, dar din care îmi rămăsese în minte obsesia eroinei de a călători în Cuba şi de a merge pe bulevardul de pe faleză, acela din Buena Vista Social Club, zicea ea. La o zi sau două am găsit filmul la bibliotecă şi trebuie să recunosc că muzica m-a fermecat. Ibrahim Ferrer, Compay Segundo, Eliades Ochoa şi toţi ceilalţi interpreţi de muzică cubaneză de dinainte de comunism m-au atras mai mult decît Paquito D'Rivera şi Arturo Sandoval, pe care-i ştiam bine. În cîteva zile am ascultat cel puţin cincisprezece dintre discurile lor. Atunci trebuie că am ascult-o pentru prima dată şi pe Cesaria Evora, pe discul Duets al lui Compay Segundo. Dar nu am remarcat-o. După două-trei săptămîni am trecut prin Columbus, Ohio, pe la prietenul meu Bogdan care cunoştea foarte bine muzica din Cuba. Am stat toată noaptea şi am copiat la discuri. Iar la plecare Bogdan zice "Îţi pun şi unul cu Cesaria Evora". "Cine e Cesaria Evora?", întreb. "O să te lămureşti pe drum", zice el.

Aveam în faţă un drum de şapte ore. Am pus discul cu Cesaria şi nu l-am mai schimbat pînă acasă. Dar întrebarea era încă fără răspuns. Cine este Cesaria Evora? Cînta în portugheză, era clar. Dar muzica nu părea să fie portugheză. Braziliană, mai degrabă. Limba este într-adevăr portugheza, aveam să aflu mai tîrziu, dar o portugheză uşor arhaică, cu influenţe africane, numită Crioulo, iar interpreta era dintr-un loc despre care în afară de faptul că există nu ştiam nimic altceva: Insulele Capului Verde. Muzica seamănă într-adevăr cu cea braziliană, nu numai prin tonalităţi ci şi prin inventarul instrumental folosit. Dar este influenţată şi de una dintre cele mai bogate culturi muzicale africane, cea senegaleză. Şi se potriveşte bine ritmurilor afro-cubane de dincolo de Atlantic.

Cesaria Evora a răzbit tîrziu, la peste cincizeci de ani. Ca şi cubanezii, ca şi John Lee Hooker. Dar a pus Insulele Capului Verde pe harta muzicală a lumii, care are astăzi din ce în ce mai puţine pete albe. Iar după ea au mai venit şi alţii. Selecţia Putumayo presents Cape Verde, 1999, este şi ea remarcabilă. Impresionant pentru un grup de insule cu mai puţin de 300 000 de locuitori.

În ce constă farmecul Cesariei Evora? E greu de spus sau cel puţin nu sunt eu cel care să descifreze aşa ceva. Cîntă o muzică tristă şi caldă, simplă, domoală, o muzică a verii fără de sfîrşit, cu cer senin şi mare calmă. Furtunile, cîte sunt, sunt interioare. Posesoare a uneia dintre cele mai mari voci care există astăzi, amintindu-mi de Nina Simone (Just say I love him chiar pare a fi cîntată de Cesaria), care a murit ieri în Franţa, Cesaria Evora vine dintr-o epocă de dinainte de secolul vitezei. Şi de dinainte ca timpul să fi început să însemne bani.

Nu te uita către cer
S-ar putea sa se îndrăgostească de tine
.

(Gabriel Prăjitură, 22 aprilie 2003, Rochester NY)


0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus