Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul de teatru tânăr Ideo Ideis, 2017

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Jurnal de Ideo Ideis, 2017 - Ziua 3 - Până nu eşti sincer cu tine şi nu îţi asumi tot, nu poţi fi sincer şi cu ceilalţi


Ilinca Anamaria Prisăcariu

august 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Încălzirea de dimineaţă cu Ana Covalciuc.


Toată lumea ajunge la timp. Puştii în această parte a zilei se aşază în curtea şcolii ca o mare - încep să se mişte uşor, să se dezmorţească, apoi se agită, fac gălăgie, sar până aproape peste cap, iar în cele din urmă se calmează. Un calm aparte. Un calm al câtorva sute de oameni adunaţi împreună în acelaşi loc. De nepreţuit.

Nu am spus degeaba mare, pentru că uneori copiii ăştia parcă devin, împreună, o nouă forţă a naturii. Cred că am putea crede mai departe în asta. Tinerii chiar sunt o forţă a naturii. Poţi găsi calmul mării liniştite sau haosul celei agitate în aceeaşi entitate. Sunetul şi prospeţimea ploii, plăcerea adierilor de vânt, căldura cu încărcătură a soarelui... Dar ce câştigă teren sunt bătăile în sincron ale inimilor. Când îşi închid cu toţii ochii şi îşi ţin mâna pe piept, poţi să simţi cum se instaurează un ritm. Acesta e singurul mod în care pot exprima asta. Şi dacă eşti atent, te sincronizezi şi tu.

A doua zi de Ateliere. Marea se sparge şi fiecare particulă se îndreaptă către trainerul ei.

Un lucru pe care l-am observat anul acesta, deşi este o bază a festivalului de când mă ştiu eu prietenă cu Ideo Ideis - bucuria de a fi împreună. Fie că sunt din aceeaşi trupă sau nu, participanţi, traineri, organizatori... E o bucurie vie.

Văd altfel festivalul acum. Merg la Conciato şi observ. Văd organizatori ocupaţi, fotografi care editează, presa cu nasul în laptopuri, traineri care îşi fac planuri de lucru pentru următoarea zi. Văd revederi. Văd tranziţia dintre stare neutră şi zâmbet entuziast. Văd clipa de dinainte de îmbrăţişare. Fermitatea cu care se strâng mâinile şi subînţelesurile gestului. Topirea dorului. Văd Shtanga Boyz puşi pe treabă, mereu prompţi, mereu concentraţi. Văd voluntari care nu stau locului. Şi văd, în toate, bucuria.

Şi apoi, plimbându-mă pe la ateliere, văd cum planurile sunt puse în practică, văd schimbul, procesul, rezultatele. Şi, din nou, bucuria.

În plimbarea mea m-am întâlnit cu oameni cu care am continuat discuţiile din jurul Ideo 12: astăzi - amintiri, senzaţii şi minciuni.

"Pentru mine e ca o neconcordanţă, e ceva care e greşit, parcă e nesincronizat în corp, e senzaţie de angoasă şi am un fel de sentiment foarte acut de a pune lucrurile la punct, de a le rezolva. Şi uneori poate că nu e nevoie neapărat să fie ceva din exterior, dar poate e ceva în mine care îmi spune că nu sunt OK cu anumite situaţii. Poate sunt fix într-un moment în care mă mint eu pe mine. Să zic că sunt în regulă să fac ceva, dar de fapt poate nu am fost 100% sinceră. Mi se pare că aici e miza, că până nu eşti sincer cu tine şi nu îţi asumi tot, nu poţi fi sincer şi cu ceilalţi. De asta i-am încurajat şi pe ei (Atelierul de teatru, Botoşani) foarte mult să îşi asume, să se accepte, să fie realişti în legătură cu ei, cu felul în care se simt azi, aici, acum, pentru că dacă eşti tu sincer şi preiei angoasa asta ca pe un semnal că am o problemă şi trebuie să o rezolv, să văd ce nu e în acord. Poate să fie ceva ce am de făcut care să fie în conflict cu sistemul meu de valori sau cu felul în care comunic. Poate să fie o chestie de reglat. Atunci, angoasa şi sentimentul că ceva nu e în regulă, e un semnal că am ceva de reglat. Şi după mă simt foarte uşurată şi eliberată atunci când se rezolvă. Şi atunci când am luat o decizie care să fie sinceră cu mine, atunci pot să mi-o asum în plin - şi în relaţie cu grupul, şi în relaţie cu ce am de făcut. Cam asta caut - ideea de a te conecta cu tine, ca să fii tu autentic şi după să poţi să slujeşti şi interesele grupului şi grupul să aibă nişte valori autentice, în care toată lumea crede." Ana Covalciuc, trainer Atelierul de teatru, despre cum se simte minciuna fizic

"În ediţia cinci, care a fost prima mea ediţie, într-o noapte de sâmbătă a trebuit să demontăm tot de pe scenă, să facem o nuntă. Organizatorii Casei de Cultură au închiriat sala să facă o nuntă şi a doua zi dimineaţă, la ora 9, trebuia să fie totul gata, la loc, ca participanţii să poată să joace. Şi am făcut-o." Ştefan Ioşca, Shtanga Boyz, despre cea mai faină amintire de la Ideo, după 7 ani


"Eu de prin clasa a 9-a sau a 10-a am vorbit cu o prietenă care făcea chestia asta cu amanetul, pentru bani. Se ducea cu un cerceluş de la botez, de exemplu, şi îl amaneta. Eu ştiam că aveam multe bijuterii - şi de aur, şi de argint - în casă. M-am dus prima oară în clasa a 9-a, că nu aveam şi eu bani să ies într-o sâmbătă, undeva în Bucureşti. Am văzut că pentru 250 de lei eu doar am făcut un drum într-o chestie micuţă până la Romană şi înapoi. Eram minoră, n-aveam nicio treabă şi am reuşit, mă simţeam foarte puternică. Cred că patru ani de zile am abuzat atât de mult de asta cu amanetul, încât am ajuns să îmi dau aproape tot, pentru că nu le purtam şi mă gândeam că nici nu am un ataşament propriu zis legat de ele. Deşi erau şi lucruri de la bunica mea, la care ţin foarte mult şi au ajuns să fie foarte mulţi bani daţi pe... o bere, o cinste, o haină, două... Asta a fost o minciună pe care am recunoscut-o abia a doua oară când am fost confruntată. Prima oară când mi-a zis mama, deşi nu ştiu de unde a aflat, nu avea de unde, nu ştiu dacă am lăsat eu pe undeva un contract pierdut. Mi-a zis că nu îi vine să creadă că pot să fac asta şi că pot să iau şi de la ea, de la sora mea. I-am zis că nu eu am fost, că a fost soră-mea, că era o perioadă în care aducea oameni străini acasă, în sensul că i-am cunoscut în Timişoara şi au vrut să meargă în Vamă - treceau prin Bucureşti şi i-am primit la noi. Un tip cu cei cinci prieteni ai lui şi un câine. Era situaţia perfectă. Până acum vreo două luni, când m-a confruntat a doua oară şi i-am recunoscut. I-am zis că îmi pare rău, dar am mai ţinut-o puţin, voiam să văd cât pot să mă duc, dar mă simţeam foarte vinovată şi am zis gata." Teo Dincă, Brainstorming, despre cea mai mare minciună spusă (şi recunoscută) vreodată


"Dacă ar fi să o spun pe cea mai mare... A fost o perioadă în care fratele meu se mutase de la noi de acasă şi totul era bine. Eu mai treceam pe la el, pentru că era aproape de centru. Până când mi-am dat seama că acolo se întâmplau nişte lucruri destul de dubioase pe care eu nu le-am spus alor mei, pentru că nu voiam să fiu pârâcioasă. La un moment dat, era 7 dimineaţa, eu dormisem la el şi a bătut cineva super tare în uşă. Erau nişte tipi, care aveau ceva de făcut şi pe care ulterior frate-miu îi dăduse afară din casă. Ca mai încolo ai mei să afle de toate, pentru că le-am zis. Îşi dădeau şi ei seama că era ceva în neregulă şi le-am spus tot. Atunci m-am gândit dacă ar fi trebuit să le zic mai devreme. N-ar fi fost corect faţă de el, dar n-a fost corect nici faţă de ai mei." Oana Jipa, Brainstorming, despre cea mai mare minciună spusă (şi recunoscută) vreodată


(foto: Vlad Catană)




 Toate articolele despre Festivalul de teatru tânăr Ideo Ideis, 2017


0 comentarii

Spacer Spacer