Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul de teatru Undercloud, 2017

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Povestea unui spectacol - Înaintea erei noastre la Undercloud, 2017


Daniel Chirilă

august 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Am văzut acum vreo trei ani o ştire despre satele părăsite şi uitate din România. Acolo de unde a plecat toată lumea, acolo unde mai sunt zece bătrâni şi doi copii, acolo unde nu a fost niciodată curent, apă sau informaţie. Iar în aceeaşi perioadă am văzut şi un reportaj despre Hiroo Onoda, soldatul japonez care a luptat încă 27 de ani în cel de-al doilea război mondial, deşi cel de-al doilea război mondial se încheiase. Războiul s-a încheiat şi pentru noi, dar noi am tras paiul scurt şi ne-am trezit pe cap cu o schimbare de regim, de viaţă, de tot. Mi-am pus lucrurile astea două în cap şi mi s-a născut o poveste. Una în care există undeva în România un sat care nu ştie despre revoluţie, despre schimbare, despre democraţie sau despre tot ce ni s-a întâmplat în ultimii douăzeci şi ceva de ani. Un sat în care cei puţini care au mai rămas trăiesc de pe urma dictaturii unei fantome, un sat care e mai mult în trecut decât în prezent, un sat în care nu mai merge nimic, dar cu toate astea viaţa există. Vă daţi seama că eu nu vorbesc aşa în viaţa de zi cu zi, dar îmi place să-mi explic anumite lucruri săpând printre metafore şi clişee. Şi asta a fost una.

Să revenim într-o cheie pragmatică. Aveam povestea asta în cap, abia plecasem din Iaşi, mă mutasem la capitală, dar eu mă dezvoltam multicultulateral tot în Moldova. Colegii mei erau acolo, oamenii cu care lucram erau acolo, toată viaţa mea era Moldova, iar eu tocmai o părăseam în numele sudului (cam cum pleacă Jon Snow către Khaleesi). Am dat vrabia din mână pe cioara de pe gard, mi-am mutat bagajele la Bucureşti şi-am început să lucrez, la începutul lui 2015, Înaintea erei noastre la Teatru Fix din Iaşi, cu câţiva din Frilensăr şi câţiva din trupa de improvizaţie IDIOT. Mai întâi, în vreo două zile, am scris textul, mai apoi am dat citire, am modificat textul şi-am început să repetăm. Probabil că premiera din 13 februarie le-a purtat ghinion pentru că spectacolul de acolo a avut doar patru reprezentaţii, la care lumea nu s-a îngrămădit. E drept că după premieră eu nu m-am mai întors în Iaşi, dar nu cred că asta e motivul pentru care spectacolul a murit, ci doar unul dintre ele. Dar cum în fiecare întâmplare există o chestie bună, sau mă rog aşa zice lumea, după experienţa de acolo am rămas cu un text sau cu o mare parte dintr-un text care suna bine. Nu vă explic ce înseamnă să sune bine pentru că habar n-am, dar e aşa o linişte într-un fel în care nu e tot timpul şi parcă vezi o linie continuă în spaţiu şi faci nişte legături în partea superioară a capului. Până la urmă v-am explicat doar ca să vă daţi seama că mai bine nu vă explicam.

Am rămas cu un text pe care l-am aranjat, curăţat, frezat şi parfumat, noul Înaintea erei noastre, şi-am început să mă gândesc la o formă de distribuţie. Gânditul ăsta la distribuţie a durat vreo doi ani, dar totul e bine când se termină cu bine. S-a găsit, s-a dat, s-a luat. Având în vedere că în mare parte îmi dezvolt activitatea artistică în cadrul platformei culturale Frilensăr, o mare parte din distribuţie este din Frilensăr. Îi avem aşadar pe Alina Mîndru, Tiberiu Enache, Dumitru Georgescu şi Ovidiu Cosovanu. Poate cel mai activ dintre personaje este Vasilică Târnăcop. Da, şi acum toată urma de credibilitatea asupra spectacolului s-a dus. Ce dramaturg modern îşi numeşte personajele aşa?! Şi-ncă n-aţi auzit nimic. Mai am Ion Aluion, Elvis Zamfira, Ştefăniţă Popa şi Smaranda Aluion. Şi Ianik Dora. Doar am zis că e despre România. Oricum trebuie să înţelegeţi că nu e parodie, ci teatru şi satiră. Cât despre modernitate, habar n-am dacă e vreo urmă în spectacolul ăsta aşa că mai bine veniţi la spectacol.

Să revenim la distribuţie. Îl căutam pe Vasilică Târnăcop pentru că după tipul de actor care avea să joace personajul ăsta se stabilea şi restul distribuţiei. Cred că în teatru trebuie să existe o unitate sau o lipsă declarată a unităţii şi mai cred că asta e o poveste pe care o spun toţi ca să dea bine. Sper că am reuşit. După mai multe gânduri şi contacte, am vorbit cu Tudor Morar pe care-l văzusem la Gala Hop 2016, atunci când noi de la Frilensăr am câştigat Premiul pentru cea mai bună trupă de actori. Deşi a terminat la Bucureşti, Tudor e dincolo de realismul afişat de colegii săi, ceea ce-l face diferit, talentat în ochii oamenilor şi disponibil. Mare lucru. Tudor a acceptat, s-au aranjat şi celelalte personaje din Frilensăr, am vorbit şi cu Maria Vârlan pe care o ştiam tot de la Gala Hop 2016 pentru personajul Smarandei şi-am început. Precizez că personajul Smaranda Aluion este un personaj mut care stă în scenă de la început până la sfârşit. Dacă nu ştiţi, e foarte greu să joci un personaj mut pentru că în general cuvintele îi scot pe actori, dar deşi Maria e încă mică, cred că a priceput destul de repede care e treaba cu pauza şi tăcerea la actori.

Avem distribuţia: Tudor Morar, Ovidiu Cosovanu, Maria Vârlan, Tiberiu Enache, Dumitru Georgescu şi Alina Mîndru. Am început să repetăm pe final de 2016, ne-am propus vreo trei date de premieră, dar cumva s-a amânat de fiecare dată. E interesant că în spectacolul nostru se vorbeşte despre democraţie şi despre ce înseamnă ea pentru noi după peste 40 de ani de comunism. Suntem un popor prin definiţie autoironic aşa că deşi e politic ce se întâmplă în spectacol, nu pare politic, şi se creează o stare simpatică (chiar n-am găsit alt cuvânt). Am repetat când în stradă erau protestele #rezist. Aşa că după repetiţiile de la Green Hours, mergeam în Piaţa Victoriei şi luam cumva din lumina de acolo. Nu ştiu cât de activi civic sunt cei din distribuţia spectacolului în restul timpului, dar sunt ferm convins că protestele au adus un plus pentru că prin energia de acolo pliată pe temele spectacolului s-au ars nişte etape. Actorul român (doar pe ăsta îl cunosc) este un cetăţean pasiv şi-n acelaşi timp un lucrător care nu-şi cunoaşte şi nu-şi cere drepturile. Dar protestele îl agită, agitaţia îi stârneşte interesul, iar dacă ai norocul să lucrezi la un spectacol în starea asta, ai doar de câştigat.

La noi totul se face pe parcurs. Se dau teme, se stabilesc malurile râului, iar actorul e suveran pe partitura sa. Unii stau în afară, îşi dau cu părerea, creează un context, dar actorii vin cu propuneri în ceea ce priveşte actoria. Întotdeauna a fost aşa şi cred că aşa va fi mereu. Se acumulează mult în prima etapă, se caută variante, se resping variante de comun acord, se mai resping nişte variante de comun acord şi se pompează energie. Pentru că la noi e pe bază de energie. Şi interioară şi exterioară. Şi poate adevărata provocare a acestui spectacol, faţă de tot ce am făcut până acum, a fost să ne jucăm mai mult cu energia interioară, adică să avem momente bune în spectacol în care nu se întâmplă nimic, dar cu toate astea publicul să fie cu tine, să fie atras, să înţeleagă că dacă taci, taci pentru că ai un motiv, iar motivul transmite energie. Da, nouă ne place să ne jucăm. Cât despre scenografie, costume, lumină sau muzică, se întâmplă. O idee de aici, una de acolo, un ce mişto ar fi cu sau hai să punem asta pentru că ne foloseşte la, astea vin uşor, uşor şi completează actorii şi povestea.

Acum scriu din caravana pe care am organizat-o pe graniţele României alături de Green Hours, cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional. Am plecat 25 de zile să jucăm 10 spectacole în localităţi de graniţă. Am plecat cu Tristory (i.e. Mălăieş în călcăieşOnce UponMioritza), trilogia emoţiilor parţial (ne)închipuite, am mers peste 3.000 de kilometri, am cunoscut oameni, părinţi, copii, bunici şi mi-am dat seama că Înaintea erei noastre chiar există şi că oricât de exagerat sau de fals ar suna, ţara asta e una a contrastelor, una care a rămas în urma timpului. Şi nu că a rămas şi n-ar fi bine, dar sunt zone în care starea veche se afundă şi trage după ea generaţii şi forme de umanitate. Şi-n timpul ăsta unii îi judecă pe alţii, alţii îi judecă pe alţii, alţii care sunt judecaţi de alţii îi judecă pe unii, şi discrepanţele se creează şi nici măcar nu putem vorbi de selecţie naturală. Înaintea erei noastre e despre selecţia artificială, e cu râs, cu copii, cu dor de bunici şi şcoală, cu înţelesurile noastre şi cu înţelesurile moştenite, cu mlaştină şi electricitate, cu trecut şi prezent.

 Înaintea erei noastre face parte din selecţia oficială a Festivalului Undercloud, 2017 şi va fi prezentat miercuri, 23 august 2017, la ora 20,30, la Sala Studio de la ARCUB-Gabroveni, Bucureşti.

Înaintea erei noastre
regia Daniel Chirilă,
Frilensăr & Teatrul LUNI de la Green Hours
cu: Alina Mîndru, Maria Veronica Vârlan, Ovidiu Cosovanu, Tiberiu Enache Tudor Morar, Dumitru Georgescu
Durata: 1 h, 15 min
.



 Toate articolele despre Festivalul de teatru Undercloud, 2017
 Toate articolele despre Înaintea erei noastre


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Daniel Chirilă


Alte articole

 Premiile ediţiei aniversare UNDERCLOUD 10, 2017, Comunicat de presă
 Povestea unui spectacol - Frig la Undercloud, 2017, Alexandru Bogdan
 Povestea unui spectacol - Menajeria de sticlă la Undercloud, 2017, Alexandra Penciuc
 Povestea unui spectacol - Copii răi la Undercloud, 2017, Geanina Hergheligiu
 Povestea unui spectacol - Psycho la Undercloud, 2017, Iris Spiridon
 Toate articolele despre Festivalul de teatru Undercloud, 2017


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer