iunie 2017
Festivalul TIFF 2017
Festivalul Internaţional de Film Transilvania continuă să promoveze profiluri noi de actori în cinematografia română. 10 dintre artiştii care s-au remarcat pe scenele de teatru, dar nu au avut până acum roluri semnificative pe marele ecran, au fost selectaţi în programul 10 pentru FILM. Actorii au fost prezentaţi publicului, presei şi profesioniştilor din industrie şi au luat parte la workshop-uri, premiere şi dezbateri organizate în cadrul secţiunii Zilele Filmului Românesc (8-10 iunie 2017).

Cei 10 actori selectaţi în 2017 sunt: Alexandru Voicu (Teatrul Mic, Teatrul Act, ARCUB, Teatrul Excelsior, Godot Cafe-Teatru), Amalia Ciolan (Teatrul Naţional Bucureşti), Anca Loghin (Teatrul Naţional Târgu Mureş), András Korpos (Teatrul Naţional Târgu Mureş), Carmen Florescu (actor independent - Teatrul Mic, Teatrul Act, Green Hours, Nottara, WASP, Teatrul de Comedie), Eduard Trifa (Teatrul Municipal Baia Mare), Emilia Bebu (Bulandra, Teatrul Act, Teatrul Studenţesc Casandra, Teatrul Maria Filotti din Brăila), Lucian Pavel (Bulandra, Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, Teatrul de Comedie, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul de Artă), Radu Lărgeanu (Teatrul Naţional Cluj-Napoca), Richard Hladik (Teatrul German de Stat, Teatrul Naţional Timişoara). Fiecare din aceştia este prezentat pe LiterNet printr-un interviu special, realizat înainte de prezenţa la TIFF (click pe nume pentru interviuri).

Actorii au fost aleşi de un grup de profesionişti din teatru şi film: Tudor Giurgiu (regizor şi producător), criticii de teatru Iulia Popovici, Cristina Rusiecki, Oana Stoica şi Cristiana Gavrilă, Viorica Capdefier (director de casting), Răzvan Penescu (editorul portalului LiterNet) şi Ileana Cecanu (publicist, coordonator proiect).

Ca în fiecare an, la TIFF, actorii au parte de broşuri dedicate, fotografii şi clipuri realizate într-un studio profesionist. Urmăriţi mai jos scurtmetrajul programului în care au evoluat cei 10 actori:






***


Descarcă broşura TIFF 2017 aici..



0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus