Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Gala Tânărului Actor HOP 2017

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De vorbă cu... (IV) - Cosmina Olariu - Cred că antrenamentul în actorie e unul permanent - Gala HOP, 2017


Anda Cadariu, un interviu cu Cosmina Olariu

august 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Nume: Cosmina Olariu, 24 ani şi 9 luni, Constanţa.
Studii: Universitatea Naţională de artă teatrală şi cinematografică I.L. Caragiale, Bucureşti, secţia Actorie, promoţia 2017, clasa prof.dr. Florin Zamfirescu
Participă la Gala HOP 2017, la secţiunea Individual, cu Mică criză de identitate (texte din piesa Livada de vişini de A.P. Cehov)


Anda Cadariu: "Lumea-ntreagă e o scenă". Cine eşti tu pe această scenă?
Cosmina Olariu: Scândura, podeaua... serios, nu glumesc! Mă simt uneori foarte legată de pământ, deşi sunt o visătoare, prin definiţie. Îmi place să simt "scândura", mă ancorează, mă face să devin prezentă şi sigură pe mine... mă bucur ca un copil de fiecare dată când am ocazia de a călca pe o nouă scenă; din acest motiv de cele mai multe ori aleg să fiu desculţă... plus că îmi place lemnul şi mirosul său specific, în special cel de vişin.

A.C.: De ce actorie?
C.O.: Offf, întrebarea asta cred că îmi dă bătăi mari de cap. Am încercat să mă gândesc profund la motivul pentru care am ales această meserie şi am mai încercat şi să găsesc diverse cuvinte pompoase prin care să-l exprim... Cred că asta se întâmplă pentru că încă nu am găsit răspunsul la această întrebare, probabil vine cu vârstă, habar n-am... Tot ce pot spune acum, la vârsta şi "experienţa" pe care o am, este că mă ajută... Actoria, mă ajută pe mine, ca om... în primul rând; mă face să devin prezentă, să îmi conştientizez trăirile şi dorinţele. Peste doi, trei, şapte ani poate o să am o altă părere, acum mă limitez la acest gând...

A.C.: Povesteşte-mi o întâlnire memorabilă - reală, virtuală, profesională sau personală.
C.O.: Nu o să-i dau numele, dar cred că ştie că e vorba despre Ea. O consider mentorul meu, omul care m-a ghidat, care mi-a fost aproape, de fiecare dată când am avut nevoie de ceva; a fost singura din mulţime care mi-a spus: "Poţi mai mult decât crezi tu că poţi. Nu-ţi fie frică!". Vreau să îi mulţumesc pentru încredere, pentru iubire şi pentru... tot!

A.C.: Cărţi, muzică, filme... Ce citeşti, ce asculţi, ce vezi?
C.O.: Chiar zilele trecute am realizat că trecuse ceva timp de când nu mai citisem beletristică, ci doar piese de teatru, că de'... Am descoperit un roman fabulos: Magazinul de sinucideri (de Jean Teulé) chiar recomand, mi-a schimbat un pic percepţia asupra vieţii şi mă bucur când o carte reuşeşte să mă pună pe gânduri, e un mare plus. Muzică... nu sunt un fan al muzicii, paradoxal, nu? Adică, prefer muzica de fundal, fie că e jazz... sau muzică simfonică, mă ajută să mă concentrez... Aaa, da! Aseară am ascultat greierii în linişte şi cam atât... cred că ăsta e sunetul cel mai relaxant pentru mine. Filmee! Româneşti, desigur. Ana, mon amour, l-am văzut de două ori cu aceeaşi implicare. Şi un alt film care mi-a rămas în cap multă vreme: By the Sea... vorbeşte despre relaţie, despre nevoia de a fi înţeles şi despre libertatea de a fi sincer cu tine, faţă în faţă cu lucrurile nespuse.

A.C.: Revenind la teatru, hai să vorbim despre..."Munca actorului cu sine însuşi". Un titlu celebru, care-mi vine în minte acum şi care generează întrebarea pe care vreau să ţi-o adresez cu cea mai mare curiozitate: Cum te antrenezi, cum te menţii în formă profesional?
C.O.: Îmi amintesc de primele luni de facultate când am fost întrebaţi "ce este actoria?" şi am venit toţi cu răspunsuri extrem de elaborate... (cred că niciunul din noi habar n-avea despre ce vorbea de fapt); ni s-a spus atunci, că actoria e "un mod de a gândi" şi sincer vă spun că, în sinea mea, râdeam... mi se părea mult prea filozofică definiţia şi nu am fost de acord cu ea până nu mi s-a întâmplat... Cred că antrenamentul în actorie e unul permanent, nu cred că te dezlipeşti de el vreodată... bine, dacă îţi propui asta, poate reuşeşti... n-am încercat! Mă trezesc uneori pe stradă, analizând oameni şi mi se pare ciudat... cred că setea de cunoaştere e cel mai important factor în ecuaţia asta şi dacă ea dispare... atunci, chiar nu ştiu!

A.C.: Care este cel mai mare HOP pe care l-ai trecut până acum în teatru?
C.O.: Frica de penibil. Discutam serile trecute cu un drag coleg de-al meu, care mi-a provocat o revelaţie, săracul, cred, fără să ştie... îmi spunea aşa: "Cosmina, există doar două mari alegeri în lumea asta: frica şi iubirea, nu iubirea şi ura... toate sentimentele şi gândurile izvorăsc doar din frică sau doar din iubire. Tu alegi!". I-am dat dreptate şi m-am gândit mult ce s-a întâmplat cu mine în anii de facultate. Atunci când am ales să nu îmi fie frică, am început să mă bucur de tot... de absolut tot!

A.C.: Ce personaj ai vrea să joci în teatru sau film? De ce?
C.O.: Sarah Jordan din Beyond Borders. Filmul vorbeşte despre o realitate pe care noi n-o simţim sau o neglijăm: zilnic mor oameni din cauza războiului şi a foametei. Mi se pare brutală întâlnirea cu genul ăsta de realitate şi necesară într-o viaţă de om, mai ales pentru un artist ce caută răspunsuri. O dorinţă ascunsă a mea este să lucrez pentru UNICEF, să merg şi să înţeleg ce se întâmplă acolo; cred că ajungi să preţuieşti şi să te bucuri mai mult de viaţă, după o asemenea experienţă, te schimbă, cred...

A.C.: Peter Brook: "Pot să iau orice spaţiu gol şi să-l consider o scenă. Un om traversează acest spaţiu gol, în timp ce un altul îl priveşte şi e tot ce trebuie ca să aibă loc un act teatral." Te voi ruga acum să te pui în postura celui care priveşte: ce-ţi place să vezi la teatru?
C.O.: Îmi place postura de "privitor"; aşa s-a născut şi pasiunea mea pentru teatru. Am privit mult înainte şi îmi place şi acum să privesc. Îmi place când mă surprind reacţionând în acelaşi timp cu un personaj din scenă şi îmi plac mult relaţiile şi detaliile care spun mai mult decât un text.

A.C.: "Aş vrea să joc la fel de bine ca...". De ce îl / o admiri?
C.O.: Sunt puţini actori pe care îi admir... dar cred că de la fiecare poţi lua câte ceva. Da, ştiu... e o meserie în care se fură mult, sau cel puţin aşa se spune, dar eu nu simt această nevoie. Simt nevoia să văd teatru, actori care te iau în povestea lor... e ceva mult prea personal pentru a fi "la fel de bine ca..." Nu cred că poţi face asta! Sunt oameni de teatru, pe care mi-aş dori să-i întâlnesc, să-i îmbrăţişez şi să le mulţumesc pentru ce m-au făcut să simt. Cred că asta trece de admiraţie şi idolatrizare, sunt oameni ca şi noi... pentru ei, simt respect, respect pentru felul în care au ales să trateze această meserie: să dăruiască.

A.C.: I-am menţionat pe Shakespeare, Stanislavski şi Peter Brook, dar tema Galei HOP 2017 este Cehov. Mai exact, "SINGURĂTATE - Suportabila singurătate a fiinţei la A. P. Cehov". Scrie-i o telegramă dramaturgului, imaginându-ţi că o va şi citi.
C.O.: "Mulţumesc!"

A.C.: P. S. Ce n-am întrebat eu, dar ai vrea să-mi spui tu.
C.O.: Eu? Îţi mulţumesc pentru oportunitatea de a-mi aşeza gândurile pe foaie... bineee, pe laptop!



 Toate articolele despre Gala Tânărului Actor HOP 2017


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Anda Cadariu
 Alte articole de Cosmina Olariu


Alte articole

 Cum nu m-am pregătit de HOP / Ce a fost HOP cu adevărat pentru mine - HOP, 2017, Marcela Nistor
 hop2017 sau cum să îţi reîncepi ziua la ora 23 noaptea (II) - Gala HOP, 2017, Blanca Doba
 sentimente şi sinonime hop-hop (I) - Gala HOP, 2017, Blanca Doba
 Jurnal de HOP 2017 - Ziua 4 - Cortina!, Anda Cadariu
 Jurnal de HOP 2017 - Ziua 3 - Zigzag, Anda Cadariu
 Toate articolele despre Gala Tânărului Actor HOP 2017


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer