Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul de teatru Undercloud, 2017

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Vârste şi norişori independenţi aniversari - Krapp şi Amalia la Undercloud 10, 2017


Ilinca Anamaria Prisăcariu

august 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
M-am gândit mult dacă să scriu diminutivul sau nu. În cele din urmă m-am hotărât să îl scriu, pentru că e drăgălaş. Teatrul independent e drăgălaş. Da. Nu mă voi feri de aceste dulcegării. Cred în el cu tărie. Mă atrage. E şi oacheş, şi curajos. Creşte. Uite, deja se fac 10 ani de Undercloud, locul unde se celebrează şi se investeşte cu responsabilitate şi căldură într-o mişcare teatrală care promite enorm.

Independent de orice. Uşor rebel, dar bine crescut. Se vede. Ca într-o bucătărie de acasă. Ca un aluat pentru care munceşti, apoi îl priveşti cum creşte şi în final modelezi din el nişte bunătăţi de care se bucură şi alţii. Şi se împrăştie vorba. Şi uite aşa se umplu sălile de la ARCUB Gabroveni.

Un lucru care mi s-a părut extrem de interesant la primele spectacole pe care le-am văzut la Undercloud 10 a fost această rotire (poate din pură coincidenţă sau... cine ştie?) în jurul temei timpului. Avem o ediţie aniversară şi două puncte de vedere, puse sub reflector, cu privire la curgerea vieţii.

Spectacolele în cauză sunt Ultima bandă a lui Krapp de Samuel Beckett, în regia lui Jaroslaw Fret, cu Alessandro Curti - spectacol produs de Institutul Grotowski, Polonia şi Amalia respiră adânc de Alina Nelega, regia Mariana Cămărăşan, cu Cristina Casian - produs de Asociaţia Goong.

Ambele one man / woman show-uri, ambele cu o încărcătură emoţională puternică. Două lumi diferite, două viziuni despre timp. La Krapp vezi viaţa derulată înapoi, la Amalia parcă e totul pe repede înainte.

Cutiile care îl înconjoară pe Krapp în camera lui cu un birou luminat de deasupra conţin toată viaţa lui. Scenografia te prinde de retină de cum intri în sală. Şi pe lângă asta, mirosul de carton intră perfect în sufletul unui spectator care se activează rapid din punct de vedere olfactiv.

Acest spectacol oferă o atenţie la detaliu inedită. Te izolează şi te poartă prin lumi, perioade şi experienţe pe care, deşi nu le-ai trăit, le simţi extrem de aproape. E un cadru intim, deşi sala este mare. Momentele de linişte îţi pătrund în cutia craniană şi se strecoară prin tot corpul. Uneori e atât de linişte că îţi auzi inima bătând sau gândurile alergând. Cum ar fi să ai 69 de ani şi să îţi asculţi gândurile de la 39. Şi la 39 să le asculţi pe alea de la 29 şi tot aşa. Cum ai fi tu în raport cu tine?

Ultima bandă a lui Krapp e unul din puţinele spectacole pe care le-am văzut şi care au răbdare cu tine, ca spectator. Te ia încet, te introduce în poveste, îţi mângâie simţurile - şi când spun asta, chiar mă refer la toate simţurile (la mine cel mai tare a funcţionat auditiv şi olfactiv) şi aşteaptă să se aşeze. Apoi reiei unele "părţi din Krapp" odată cu el şi de fiecare dată se calibrează mai mult şi mai mult cu nişte experienţe pe care le-ai trăit tu. Sau ai impresia că le-ai trăit.

Cum rămâi pentru totdeauna? Şi, mai ales, cum rămâi de acord cu tine pentru totdeauna?

Cristina Casian în rolul Amaliei din spectacolul Marianei Cămărăşan este ca o prăjitură cu de toate - la care ai noştri visau în comunism şi pe care noi putem să o avem şi să ne bucurăm de ea uşor, foarte uşor - fie de la cofetărie, fie mergând la teatru. Recomand cu mâinile pe suflet a doua variantă.

Spectacolul acesta te ţine în priză. Amalia, diferit de Krapp, îşi derulează viaţa pe repede înainte, cu o răbdare incredibilă (o răbdare rapidă a ei cu sine - iată paradoxul). O vezi copil, adolescent, mamă, bătrână, trecând razant de încet prin nişte evenimente care pentru noi, cei din noua generaţie, sunt poveşti auzite. Forţa spectacolului cred că stă tocmai în această străpungere a barierelor temporale. Amalia Cristinei te face prezent, fie că ai trăit sau nu acele vremuri.

Am râs şi am dezlegat noduri în gât timp de o oră şi un pic şi sunt recunoscătoare pentru această experienţă. Am uitat şi mi-am amintit cum se respiră. Am tresărit la unele replici şi mi-am certat în gând porii, că deveneau gălăgioşi în invazia lor la suprafaţă. Am devorat acest spectacol cu o curiozitate de copil şi cu o seriozitate de adult. M-am lăsat dusă şi fermecată şi mi-am pus din nou întrebarea "cum să ajungă să îţi placă ceva care te doare atât de tare?". Şi mi-am amintit de prăjitură. Exact. Îţi place oricum, chiar dacă după ce mănânci prea mult ţi se face rău. Dar tot mai vrei.

Pentru Krapp, ce-i drept, trebuie făcută o călătorie în Polonia, dar pe Amalia îmi doresc să o cunoască mai mulţi. E oricum mult mai aproape. Din toate punctele de vedere.

Norişorii independenţi îşi continuă călătoria. Şi noi, sub ei, preluând din încărcătura şi curajul lor.



 Toate articolele despre Festivalul de teatru Undercloud, 2017


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Ilinca Anamaria Prisăcariu


Alte articole

 Premiile ediţiei aniversare UNDERCLOUD 10, 2017, Comunicat de presă
 Povestea unui spectacol - Frig la Undercloud, 2017, Alexandru Bogdan
 Povestea unui spectacol - Menajeria de sticlă la Undercloud, 2017, Alexandra Penciuc
 Povestea unui spectacol - Copii răi la Undercloud, 2017, Geanina Hergheligiu
 Povestea unui spectacol - Psycho la Undercloud, 2017, Iris Spiridon
 Toate articolele despre Festivalul de teatru Undercloud, 2017


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer