octombrie 2005
Marţi, 15 noiembrie, ora 18, la sediul Institutului Cultural Român, Aleea Alexandru 38, va avea loc, în premieră la Bucureşti, proiecţia filmului documentar Blestemul ariciului, realizat de Dumitru Budrala.

Filmul, prezentat la peste 20 de festivaluri internaţionale, a fost distins, pana acum, cu Marele Premiu la Festivalul Film.doc (România), cu Premiul pentru cel mai bun film documentar la Festivalul de film Docupolis de la Barcelona, 2005 şi a fost selecţionat la Joris Ivens Competition, IDFA Amsterdam, cel mai important eveniment mondial al filmului documentar.

În motivaţia alegerii, juriul de la Barcelona menţionează valoarea antropologică a filmului şi "capacitatea de a înfăţişa o comunitate cu o forţa vitala enormă". Blestemul ariciului a fost, de asemenea, solicitat ca material didactic de mai multe instituţii de învăţământ superior, printre care Universitatea Babeş-Bolyai, Deakin University (Australia), University College London, Max Plank Institute for Social Research, Halle. A fost remarcată profunzimea abordării, autorul situându-se simultan pe două poziţii aparent contradictorii: a cercetătorului obiectiv şi a cineastului implicat în ceea ce se petrece în faţa camerei.

Documentarul este rodul unei cercetări desfăşurate timp de cinci ani într-o comunitate de romi-băieşi. Este prezentată luptă pentru supravieţuire, pe timp de iarnă, a unei familii foarte sărace. "Există stereotipiile despre ţigani, conform cărora ei sunt fie înapoiaţi, fie nenorociţi, fie foarte periculoşi. La cealaltă extremă avem imaginea romantică a reprezentanţilor unei culturi exotice. În filmul meu, ei sunt oameni pur şi simplu. Tot ceea ce arată filmul este real. Despre unele lucruri, mi-a venit şi mie greu să cred ca există cu adevărat." – declară autorul, citat de cotidianul olandez De Volkskrant.

Cercetător, cineast şi fotograf, Dumitru Budrala este autorul unor documentare de mare succes, selecţionate şi premiate la marile festivaluri ale lumii. Este cercetător principal şi director al Studioului de film ASTRA (fondat în 1991), departament de antropologie vizuala al CNM ASTRA din Sibiu şi fondatorul Fundaţiei de Antropologie Vizuală. A iniţiat, în 1993, festivalul internaţional de film documentar şi de antropologie vizuala ASTRA FILM FEST. Filmografia să cuprinde douăzeci de filme documentare, printre premiile obţinute numărându-se Marele Premiu al Festivalului de la Belgrad (1997), Marele Premiu DaKino şi Măslina de argint la Kalamata, Grecia (1999), Marele Premiu Film.dok2 2005, Premiul pentru cel mai bun documentar la Docupolis, Barcelona (2005). Este autor de fotografii documentare şi antropologice, care au făcut obiectul a numeroase expoziţii internaţionale şi naţionale.

Accesul la proiecţia organizata de Institutul Cultural Roman este liber. Reprezentanţii mass media sunt rugaţi să confirme participarea, la tel. 230.11.26 sau prin e-mail, la adresa [email protected].
Regia: Dumitru Budrala

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus