Ziua a treia a Galei HOP debutează cu aceleaşi studii, bucăţi de work-in-progress, exerciţii în doi, pe care, deja obişnuiţi cu cerinţele, nu le aplaudăm. Dar, înainte de asta (ca să fac primul zigzag), prezentatorul Galei, Dragoş Muscalu, ne invită să îndreptăm spre scenă ecranele luminoase ale telefoanelor, ca şi cum ar urmări un scop estetic. De fapt, ne "fraiereşte" - nu mi-a plăcut momentul, dar a prins bine - să ne închidem telefoanele mobile. Ţinta a fost atinsă - nu a sunat niciun telefon în timpul concursului, spre deosebire de zilele precedente. (Da, se mai întâmplă, chiar şi când publicul e de specialitate...)
Urmează Études. Ba nu, încă nu. Important (al doilea zigzag): Suntem anunţaţi că din 6 septembrie 2017, începând cu ora 22.00 şi până în 7 septembrie 2017, sfârşind cu ora 20.00, publicul îşi poate vota online concurenţii preferaţi, aici: http://galahop.ro/vot-2017/.
În sfârşit, studiile, scenele de doi (Vanea - Astrov, Sonia - Elena, Treplev - Arkadina). În prima scenă, Mihai Niţu şi Dan Pughineanu. Mihai Niţu e aşezat în buza scenei, Dan Pughineanu intră din sală şi iese tot prin sală. Merg pe relaţie, construind tensiunea din scena cu fiola din Unchiul Vanea până când personajele "se au ca fraţii". Urmează momentul Sonia-Elena (Marcela Nistor şi Nicole Burlacu). Registre de joc - total diferite, studiul - un exerciţiu necesar. Ultima întâlnire pe scenă din această probă, Treplev-Arkadina, îi aduce în prim-plan pe Cosmina Olariu şi pe Cosmin Stănilă. Au forţă, se adaptează, improvizează. Rezultatul e coerent, coagulat.
Pauză. Ba nu, iar zigzaghez. Înainte de pauză, scene din filme celebre, pe care i le datorăm lui Cristian Pascariu: (500) Days of Summer, Manhattan, Before Sunrise.
În pauză, apare o dronă. Prezentatorul Galei se fotografiază cu ea, atmosfera e relaxat-amuzată, schimb mailuri de pe mobil şi apoi conversez face-to-face cu doi participanţi la concurs, ne pregătim să urmărim secţiunea Individual.
Aici îi vedem pe: Maria Mitu, Paul Radu, Georgiana Vişan şi Theodora Sandu. Propun un nou zigzag: n-o să-i prezint în ordinea în care au urcat pe scenă. Theodora Sandu (cu MAŞArăta, după Pescăruşul lui Cehov şi un fragment din Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel) e îmbrăcată într-un alb trist şi delicat, apare din stânga scenei într-un spot, cu sticluţa plată în mână, construind un peisaj emoţional al speranţei decăzute. Maria Mitu prezintă T după Pescăruşul, Trei surori, Livada de vişini şi Ivanov. Fundalul muzical şi gesturile o ajută să-l exploreze pe Cehov dintr-o cu totul altă perspectivă decât cea clasică. Georgiana Vişan (Gânduri, după Trei Surori) e Olga, într-o sală de clasă. Pleacă de la catedră şi se aşază în scaunele elevilor, oferindu-ne un monolog lung şi apăsat (de griji), înainte să fie chemată, din off, la cancelarie.
Am ajuns la punctul culminant al zigzagului prezentării probei Individual: Paul Radu (99 de nenorociri, după texte din Livada de vişini şi Unchiul Vanea.) Decorul: un copac şi un scaun. Îşi pune muzică de pe telefonul mobil: All By Myself. "Subtil", îmi zic, "că tot vorbim de singurătate la Cehov".
Un regizor îmi spunea, acum câteva zile, că da, o fi canonizată chestia asta cu realismul psihologic, dar el îl vede pe Cehov ca fiind pre-absurd. Iar ce face Paul Radu merge tocmai spre zona absurdului: personajul lui încearcă să se sinucidă, spânzurându-se de copac. Cade copacul. Îl tot udă cu stropitoarea. Foloseşte elemente de pantomimă. Cântă Cine iubeşte şi lasă cu patos exagerat, după care cineva aruncă o găleată cu apă pe el. Un moment bine gândit, cu efecte care merg drept la ţintă.
Urmează cina, către care zigzagăm rapid pe aleile Vox Maris. După, povestesc cu unul dintre actori, apoi iar zigzagăm - de data asta spre sala de spectacole. Urmează secţiunea Grup: moscoOva, după Trei surori, regia Florin Liţă, cu Alexandru Cătănoiu, Eliza Teofănescu, Adriana Aldea şi Oana Predescu.
Aici mă opresc puţin. Oscilez între a spune ceva şi a nu spune nimic despre ce am văzut la această secţiune. Reiau scrisul: hai să spun ce mi-a plăcut. Mi-a plăcut Alexandru Cătănoiu, în rolul lui Andrei, pentru că a încercat să se ţină departe de trăirisme forţate şi de teatrul mort, prăfuit.
Urmează Bonus HOP, o secţiune în afara concursului, în care actorii prezintă momente care au scopul de a ne ajuta să-i cunoaştem mai bine. E un show de aptitudini, mi se şopteşte din off. Doar că eu nu mai sunt în sală la ora aceea: îmi votez deja actorii preferaţi, pe site-ul Galei HOP.
Sar înapoi, în timp: Înainte de începerea concursului, ajunsă lângă sala de spectacole, mă aşez pe o băncuţă. Lume multă, pestriţă, vervă, mişcare. În faţa mea, pe bordura unei fântâni arteziene, regizorii Mihai Măniuţiu şi Alexandru Dabija stau de vorbă. Mă ridic şi încep povestea serii: trasez o line frântă, apoi şerpuitoare, prin mulţime, îndreptându-mă spre sală, în aşteptarea concursului, al cărui ritm e marcat de filmuleţe de prezentare, de intervenţiile echipei tehnice (Chapeau!), de improvizaţiile prezentatorului, de emoţiile actorilor. Şi, după spectacol, ultimul zigzag, prin labirintul Vox Maris: spre cameră şi spre un binemeritat heblu.
(foto: Maria Ştefănescu)