Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici diverse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Liniile lui Bogdan Guţu - o boală a fragilului


Lavinia Lazăr

septembrie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Bogdan Guţu îmi prezintă rând pe rând, la distanţă de câteva zile, picturile lui. Le analizez, le caut povestea, le caut suflul, le caut originea. De fapt, lucrările sunt expresii ale frământărilor, temerilor şi obsesiilor care-l urmăresc: îi e teamă să nu devină un ratat suprem al societăţii. Bogdan e proaspăt absolvent al şcolii ieşene de regie şi caută la mine un semn că lucrările lui comunică ceva.


Pe data de 31 august 2017 la Galeriile Pod Pogor din Iaşi, Bogdan a avut primul vernisaj, discuţiile ce l-au precedat fiind moderate de criticul de artă Călin Ciobotari. O zi toridă la finalul unei veri aproape insuportabile aduce debutul artei plastice a studentului de la regie. Sosesc mai repede. Îl găsesc cu-n pahar de vin alb şi cu multă îngândurare. Aşteaptă public, aşteaptă oameni care să-i înţeleagă sau nu noua direcţie artistică. De fapt, este o descătuşare a ego-ului. Sunt sunete care urlă-n el şi care îi dau pace doar dacă le pune pe pânză: linii mai mult sau mai puţin verticale acoperă spaţiul. Linii care-ţi străbat inima şi gândul şi care te urmăresc în tot spaţiul galeriei. Vine şi publicul. Admiră, bea vin şi apă, apă şi vin, ascultă muzica în surdină care conduce spre o meditaţie şi o trăire intensă; păşesc oameni care se bucură de ceea ce le văd ochii, de bucuria de a fi aici.

 

Cu un umor fin şi cu seriozitate-n glas, criticul de artă Călin Ciobotari invită persoanele prezente la expoziţie în călătoria cromaticii şi te apropie de ceea ce e cel mai important: conectarea umană cu arta plastică.

Călin Ciobotari: "În calitate de bătrân şi de fost profesor al cursului de Estetică teatrală absolvit de cetăţeanul din dreapta mea, mărturisesc că îmi place pentru că e foarte imprevizibil. Or în artă, imprevizibilul mi se pare o condiţie necesară. Opusul imprevizibilului în artă este convenţionalul, ceea ce este anticipat, ceea nu stârneşte acel wow personal şi valorează cât o sală de aplauze false. Eu îl cunoşteam pe Bogdan în postura studentului de la regie. I-am văzut câteva spectacole; unul chiar aici pe scena asta, un Beckett: Aşteptându-l pe Godot în distribuţie feminină şi cine cunoaşte textul ştie că distribuţia feminină e o mega provocare. Dar, într-o bună zi când a ajuns la un seminar de-al meu de Estetică, cândva la finalul primăverii acestui an, foarte febril mi-a arătat ceva pe telefonul mobil. Mi-a zis că s-a ocupat de pictură. Ce-i drept avea pantalonii murdari cu vopsea roşie, mâinile îi erau acoperite de curcubee cromatice şi avea o stare de agitaţie foarte veritabilă. Mi-am dat seama că ceva important se petrece în viaţa lui. Mi-a arătat unele lucrări, mi-au rămas în minte, dar vă daţi seama că de pe un telefon mobil, după un seminar de Estetică, unde nu m-au ascultat foarte mulţi, era dificil să înţeleg ce se întâmplă. Ulterior, mi-a trimis câteva fotografii de dimensiuni mai mari din ceea ce lucrase şi am avut un wow cum v-am spus şi adineauri, adică am simţit mâna sigură în acele lucrări, am simţit fler estetic, ce-i drept am simţit şi lipsă de ştiinţă a profesionalistului, suplinit însă de o creativitate veritabilă. Aşa se face că din vorbă-n vorbă noi am ajuns la concluzia că ar fi fain să fie un proiect expoziţional, aşa încât avem şansa de a vedea acum aproape toate lucrările. E clar că există o tematică foarte greu de definit, Bogdan nu lucrează la plesneală, are un gând călăuzitor care dictează etapizat faza de construcţie. Aparent, apare ca diferit drumul acesta al artei plastice faţă de cel al teatrului, însă asta pentru cei care nu cunosc în profunzime şi nu-şi dau seama cât de încleştate sunt aceste două viziuni: dimensiunea vizualului, a imaginii şi dimensiunea teatrală, sau - tradiţional spus - dimensiunea cuvântului, a ceea se aude pe scenă. De exemplu, Gordon Craig, unul dintre marii teoreticieni ai secolului XX citea cu creionul în mână, nu pentru a sublinia frazele, ci pentru a desena ceea ce textul îi dicta să deseneze. De aceea, un regizor precum Bogdan Guţu are un foarte mare atuu, deoarece totul porneşte dintr-o necesitate, dintr-o pornire. Asta m-a surprins şi la spectacolele lui de teatru care nu mi-au stârnit acel wow pe care mi l-a stârnit expoziţia asta şi am simţit că se risipeşte pe sine. (...)


 

Revenind la expoziţia care se numeşte Linii şi Linii, pare un titlu uşor tautologic care-mi spune că zăpada-i albă. Există însă şi un alt tip de lectură a acestei expoziţii. Eu citesc această galerie cu titlul Oameni şi Oameni, există oameni şi oameni. Sintagma asta anunţă cât de diferiţi sunt oamenii, or văd în expoziţia asta mai multe concepte despre diferenţe, despre noţiunea de repetitiv. Majoritatea liniilor lui Bogdan sunt verticale. În matematică e faimoasa axă care ne-a chinuit copilăria cu plus minus infinit, aia e o axă orizontală, e un infinit pe orizontal, dacă ai schimbat planul şi ai pus axa pe verticală automat eşti într-o zonă de discurs metafizic. Are şi linii orizontale, însă de fiecare dată intervin transversale ca nişte cruci, mutând discursul înspre transcendenţă. La fel, toate liniile aduse de Bogdan sunt ca o "boală" a fragilului, e un suflu în toate lucrările. Cred că printr-un exerciţiu de imaginaţie liniile se pot înlocui cu oameni şi atunci fiecare lucrare vi se va părea un personaj colectiv sau un sine plural. Dincolo de asta, umanitatea predomină în aceste tablouri. Cromatica acestor picturi este paradoxală, parcă ar fi o explozie caldă, o furtună duioasă şi o aventură cromatică. Poate opt din zece pictori pot să vină şi să spună că aşa ceva nu există, pentru că aici nu s-au respectat nişte reguli sau nişte canoane, ba chiar ar putea să spună că e o blasfemie. Să ne amintim că şi Dali a pornit la drum cu nişte linii şi Michelangelo a "fluierat" destul de sonor în biserică, aşa încât şi Bogdan tocmai ignorând canonul, a reuşit să surprindă.

Stau şi mă întreb în teatru dacă ar trebui să fim atât de radicali cu actorii amatori, cu amatorismul? Tocmai lipsa de profesionalism şi emoţia din glas, lipsa de mască face să se transforme în candoare.

  

Cred în continuare în imprevizibilitatea lui Bogdan. Mă aştept să-l văd pe o schelă a unei mânăstiri pictând îngeri şi demoni într-o bună zi, dar nu m-ar suprinde dacă devine medic stomatolog sau inginer chimist. El deja a experimentat un an de Drept, un an de Medicină, aşa încât are o structură renascentistă pe cale de dispariţie. Oameni care vor să cunoască lumea şi atunci se informau în cât mai multe domenii. Nu ştiu dacă epoca modernă acceptă oameni ca Bogdan Guţu, el vorbeşte frecvent despre ratare şi-n interviul dat colegei noastre Lavinia Lazăr m-a surprins pesimismul, m-a surprins cum vorbea despre cum îl refuză societatea. Pare interiorizat, dar nu este aşa interiorizat, căci are nevoie de ceilalţi. Nu există regizor singur, are nevoie de actor, are nevoie de Celălalt. El este într-un continuu du-te vino, e interesant acest lucru, dar poate deveni obositor. Trebuie să se hotărască dacă e pentru sine sau e pentru lume. Personal, nu mai cred în turnul de fildeş în care se ascunde creatorul, sau cred în turnul de fildeş dar cu conexiune la internet, aşa încât admir interiorităţile acesteia, dar aştept artiştii şi afară, în cetate, pe câmpul de luptă."


A urmat apoi o întrebare şi un răspuns al artistului:
"Călin Ciobotari: Ce-a fost în mintea ta când ai făcut toate acestea?
Bogdan Guţu: Dragoste infinită faţă de teatru. Craig, unul din mentorii mei m-a îndrumat către pictură, paradoxal. Într-adevăr, aceste linii sunt de fapt oameni, umbre de oameni peste tot. Fiecare tablou este inspirat de un text. În fiecare tablou văd câte o montare, de exemplu văd Furtuna lui Shakespeare... În urmă cu câteva zile mă trezesc ca orice parvenit să-mi beau cafeaua la cafenea şi să-mi cumpăr Dilema şi citesc un articol foarte interesant, atât de interesant încât căutam butonul de like pe pagina aia şi m-am enervat. În rest, ce vă pot spune: bucuraţi-vă de picturi!"

 

Iată un vis dus la îndeplinire, un vernisaj care poate peste ani va rămâne in istorie şi va fi analizat şi de celelalte generaţii. Eu am deschis ochii şi am văzut culori şi linii ce-ţi deformează privirea până când iei contact cu ceilalţi oameni supuşi... visării.




0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Lavinia Lazăr


Alte articole

 Candelă de veghe în amintirea Brâncovenilor, Cleopatra David
 Disimulare - Ioana Sisea - Galeria Galateea, Iuliana Iustina Stănculescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer