Destin de femeie la Festivalul Internaţional de Teatru Turda, 2017

După Drumul sării, un festival teatral de 3 zile la Turda, iată că acum avem un festival de 10 zile! În cadrul lui şi-au făcut apariţia mulţimi de trupe independente, teatre particulare, echipe dornice de afirmare, care confirmă emanciparea şi diversificarea mişcării teatrale din ultimii ani. Una dintre aceste companii este Teatrul ReACT din Cluj-Napoca. Atenţie! A nu se confunda cu Reactor, aflat în concurenţă locală acerbă! Reprezentaţiile din cele zece zile de festival au depăşit perimetrul sălii Teatrului "Aureliu Manea" şi au inundat literalmente străzile, spaţiile neconvenţionale transformate în medii ambiante atractive, adecvate proiectului (Fabrica de Bere, Pietonala, Salina, La papion, Tour D`Art). Astfel că Festivalul Internaţional de Teatru Turda 2017 a luat o amploare şi o efervescenţă pe care puţini le bănuiau. Responsabili de acest bulversant eveniment pentru viaţa oraşului de pe Arieş sunt directorul teatrului turdean Cătălin Grigoraş şi primarul localităţii Cristian Matei, oameni care au susţinut prin muncă şi finanţări acest proiect cultural major.

La recepţia de la Casa Raţiu, organizată sub patronajul doamnei Pamela şi a domnului Indrei Raţiu, cele mai exotice personaje din Turda, conducătorii activităţilor Centrului Raţiu pentru Democraţie, a avut loc un insolit one-woman show cu Mihaela Ursan, componentă a trupei Teatrului ReACT din Cluj-Napoca. În curtea interioară a casei, ridicată de Augustin Raţiu, primul prefect român al Prefecturii Turda, apoi primar, amenajată festiv cu acest prilej, între statuile emblematice reprezentându-i pe Augustin Raţiu şi Ion Raţiu, fiul lui, într-un fel de dialog peste timp, s-a desfăşurat actul teatral Destin de femeie, după texte din Adrian Păunescu, Petronela Rotar şi Ion Druţă. Un monolog eseistic despre condiţia femeii în actualitate, rostit sensibil şi nuanţat de Mihaela Ursan în spatele unor panouri transparente sau în faţa lor, după necesitatea conotaţiilor discursului. Regia semnată de Alex Teodorescu a avut în vedere să evidenţieze rolul fals protector al acestor panouri puse în relaţie cu feminitatea şi luciditatea eroinei, etalon al fragilităţii acesteia într-o lume a bărbaţilor. Accentele agresiv feministe ale monodramei au fost atenuate de rostirea comprehensivă al interpretei. Adevăruri dure şi subtile strategii ale convieţuirii în cuplu au fost servite la rece, direct, fără fasoane, eroina făcându-şi din claritatea gândirii un scut împotriva vulnerabilităţii sale. Totuşi nu este un discurs excesiv cerebral, deşi alunecă pe alocuri în sentenţiozităţi ironice, răutăcioase, chiar acide, şi asta pentru că farmecul şi delicateţea actriţei îmbracă în fin retorism asperităţile ideilor, redundanţa lor şi invită la reflecţie. Actriţa ştie să schimbe registrul vocal ori de câte ori se modifică unghiul de abordare din problematica temei. Nu întotdeauna e la fel de convingătoare însă când iese din suflul obişnuit de emisie al frazelor. Poate şi colajul de texte nu-i vine în ajutor. Actriţa se dovedeşte stăpână pe fluidizarea discursului în tempo grav, nivel care-i dă notorietate, prestanţă şi o anume graţie în redarea ideilor de emancipare liber consimţită pe plan social.

Descopăr în arborele genealogic al Familiei Raţiu o precursoare a mişcării feministe din Transilvania: Emilia Raţiu, a doua soţie a lui Ioan Raţiu, memorandistul, fondatorul Partidului Naţional Român din Transilvania. Este o întâmplare ca acest discurs despre feminitate şi libertate opţională să fie găzduit într-un spaţiu cultural pe unde s-au perindat corifeii mişcării pentru democraţie de pe plaiuri transilvane?