O formă rară şi stranie de geniu - Martha Argerich la Enescu, 2017

Martha e una din femeile care mi-a dăruit multă multă bucurie şi plăcere. Nu râdeţi, că nu glumesc. Tânără fiind era o frumuseţe dulce, dar eu nu mă născusem pe atunci.:) A făcut multe victime printre bărbaţi, a fost o mamă capricioasă, a avut căderi adânci şi triumfuri mari, s-a vindecat de melanom într-o vreme când nu existau tratamente pentru forma asta de cancer, a avut ciudăţeniile ei, răsfăţurile, generozităţile şi mizantropiile ei. Dar nimeni, nimeni în lume nu cântă Rachmaninoff cum o face ea. Şi Bach. Şi Liszt. Şi Chopin.

Martha e o formă rară şi stranie de geniu: un geniu cald. Azi are 76 de ani. A intrat pe scena Festivalului Enescu să cânte Ravel, dirijată de unul din foştii ei soţi. Nu e un concert după care mă dau în vânt, dar Martha şi-a înfipt degetele în clape şi...

Lângă mine, un domn masiv, fâţâitor şi transpiricios, încremenise. Sala plină până la pereţi. La final, aplauzele se auzeau ca ploaia torenţială de vară. Martha tot intra şi ieşea de pe scenă, cu paşi mărunţi de băbuţă veselă şi râzgâiată. Dirijorul, care la finalul concertului a sărutat-o pe frunte, a înghiontit-o spre un bis. Martha a vociferat, s-a opus, dar apoi mâinile fostului soţ au împins-o pe scaun. A început să cânte înainte ca aplauzele să se oprească. A plonjat cu sete în muzică şi din nou totul, dar totul în jurul ei, a încremenit pentru ca ea şi muzica să curgă.

La sfârşit, s-a înclinat mai adânc ca de obicei, şi-a mângâiat obrazul cu trandafirul roz primit de la o fetiţă, şi a dispărut repede. Aşa cum dispar, întotdeauna, miracolele.