Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Paris pieds nus

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Când piciorul meu întâlneşte piciorul tău... - Paris pieds nus


Cristina Zaharia

septembrie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Nu ştiu câţi dintre voi sunteţi atât de norocoşi să fi văzut deja cine sunt şi ce pot realizatorii -actori Fiona Gordon, canadiancă, şi Dominique Abel, belgian. Şi, chiar dacă nu v-aţi întâlnit încă cu filmele lor - Aisberg din 2005, Rumba cel atât de delicios şi de comic din 2008 ori La fee / Zâna din 2011, aveţi acum şansa cu acest Paris pieds nus / Pierduţi în Paris să vă bucuraţi, să râdeţi larg, spontan. Apoi să le (re)vedeţi pe toate, cu ochi uimiţi de copil.

Cei doi artişti, fără jenă şi teamă de ridicol, se întorc avizi de gaguri către comicul de situaţie, fizic, burlesc (din comediile mute burleşti adică), cum avusese parte cinema-ul prin vârfurile de gen, Buster Keaton şi Chaplin. Scenele celor doi sunt gândite să te mire, par sau chiar sunt absurde, tocmai de aceea spectatorul izbucneşte brusc şi nestăvilit în râs. Personajele lor împiedicate, grăbite, cu iuţirea comică şi inocenţa şi de la Jacques Tati, cu mirările tot de acolo când ceva li se întâmplă, ivite în cele mai ciudate posturi şi locuri, binedispun imediat. Cât priveşte mişcările celor doi, dezarticulat-elastice, nu am mai văzut ceva atât de original şi comic de la Mr. Bean. În plus, cei doi îşi accesorizează mereu scenetele comice cu numere perfecte de dans, iar această coregrafie atletică şi, totuşi, mereu atât de frumos neaşteptat de comică, cu poezia momentelor gen Cirque du Soleil, îţi rămâne mult timp pe retină ca moment artistic foarte, foarte reuşit. La cei doi omul şi cuplul au mereu o şansă. Şi asta e frumos de descoperit.

Filmul de acum, care preia destule din momentele lor mai vechi, este parcă şi cel mai bun. O mică bijuterie, o năzbâtie deloc de bâlci. Este multă minte şi suflet aici. Povestea este împărţită în trei părţi, pentru că sunt tot atâtea inserturi cu numele personajelor. Fiona (realizatorii îşi păstrează mereu numele lor reale), Dom şi Martha (adică regretata mare şi frumoasă actriţă Emmanuelle Riva în scene înduioşătoare). Fiecare segment urmăreşte istoria personajului respectiv, în înşiruire de scheciuri.

Sunt cuvinte puţine, aşa cum se întâmplă mereu cu genul acesta de comedie fizică. Asta nu înseamnă că filmul nu are din plin şi umor de replică. Din plin! Entuziasmul, determinarea, implicarea serioasă a personajelor care nu ne fac deloc cu ochiul, faptul că şi aici sunt personaje marginale care nu realizează şi nu le pasă că sunt aşa, franceza Fionei vorbită cu puternic accent englez, ochelarii ei, căderile ei în apă - un element foarte drag celor doi -, ea condusă pe stradă de un orb, el îmbrăcat în puloverul ei galben la fel de fudul ca Chaplin de costumul lui, dansul - ooo, ce tango formidabil aici, serios şi pasional până în secunda când ea îşi bălăngăne un picior ca Olive Oyl, potrivirea prin mişcări mai clară decât în multe cuvinte -, gagul acela original şi atât de savuros cu boxa îndreptată către meseni, jocul lor cu obiectele, relaţia lor om-obiect când fiecare din cele două îşi schimbă rolul şi poate să devină decor animat-neanimat, prezenţa marelui comedian - ce omagiu frumos! - Pierre Richard, cel care revine acasă în această bucurie de film mititel, el realizator de uriaşe comedii franceze, aici în pijamale, ca dansator cum nu a fost nicicând - numărul de dans al picioarelor, cum au mai avut artiştii în trecut, ce minunăţie! ce poezie de scenă! Şi ce râs frumos de fetiţă fericită la doamna Riva. Bravo, le-a reuşit celor doi o scenă memorabilă şi au pus în tandem doi actori formidabili. Fie scena ea şi în cimitir. Sau poate tocmai de aceea cu atât mai nostalgică.

Până la un anumit punct, te iei cu râsul şi nu mai eşti atent la dramatismul situaţiilor. Totul se schimbă într-o secundă însă, gagul face o piruetă şi nu apare chiar lacrima, dar e ceva tristeţe şi neputinţă acolo. Pentru că nu este absolut nimic comic în derutele unei femei care nu ştie unde să se ducă într-un oraş necunoscut, nici în viaţa unui om fără adăpost care trăieşte într-un cort mititel lângă Sena şi se satură din ce mai găseşte prin tomberoane şi cu atât mai puţin când o bătrână senilă fuge de acasă şi se rătăceşte pe străzile unde poate păţi orice. Şi, totuşi, în toate acestea realizatorii au găsit picul de umanitate, ferestrele către suflete, partea comică, tristeţea tandră. Priveşti totul vrăjit, concentrat. Tocmai această decupare atipică din cotidian atrage.

Acţiunea are loc la Paris, iar oraşul îşi donează câte o latură, o stradă, un colţ şi reuşeşte să rămână frumos şi romantic, contrapunctul perfect la ce se întâmplă în prim-plan. Turnul Eiffel însuşi cu toată schelăria lui metalică ajunge să joace un mic rol, să fie bun suport şi el pentru reflecţii şi gaguri - jocul cu scara desprinsă demnă, ca şi dansurile, de un scurtmetraj -, să aducă cu vârful lui bucuria, dimineaţa şi speranţa.

Au venit în ultimul timp câteva filme mai speciale, care au vorbit despre apropiere şi dragoste altfel decât cu puşca în mână şi dans la bară. Delicate şi discrete, poveştile şi detaliile lor au reuşit, aşa în poante de balerină, să cucerească şi publicul nostru. După Testről és Lélekről / Despre trup şi suflet, filmul de faţă este cel mai bun cadou cinefil pe care puteţi să vi-l faceţi zilele acestea.

Chiar dacă spre final este un moment care mai strică din armonia întregului şi care poate că nu avea ce să caute în scena aceea originală de fantezie erotică, vă recomand din inimă această încântătoare poveste de neobişnuită bucurie, această frumoasă odă adusă cinema-ului clasic.




 Toate articolele despre Paris pieds nus


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Cristina Zaharia


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer